Sari direct la conținut

Strategii politice pe „spatele” sindicalistilor

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Partidele clujene au inceput deja pregatirile pentru alegerile anticipate. Unul dintre grupurile electorale-tinta sunt sindicalistii. Tocmai de aceea, o serie de lideri sindicali au primit oferte din partea mai multor formatiuni politice. Cele mai curtate confederatii sunt Blocul National Sindical (BNS) si „Cartel Alfa”.

Primele achizitii au fost facute de PPCD (PNTCD). Fostul lider al BNS Cluj, deputatul Mircia Giurgiu, a devenit vicepresedinte la nivel national al partidului condus de primarul din Timisoara, Gheorghe Ciuhandu.

La randul sau, secretarul general al BNS Cluj, Teofil Lungu, a devenit vicepresedinte la nivel judetean al PPCD, la fel ca si fostul lider al sindicalistilor din Directia Regionala de Posta, Stelian Suciu, in prezent director de operatiuni al Postei Cluj.

Daca Giurgiu se pare ca se va regasi pe lista candidatilor PPCD pentru Camera Deputatilor, Lungu ar putea primi un loc eligibil pe lista candidatilor pentru Consiliul Local, iar Suciu pe cea a candidatilor pentru CJ.

Un alt partid care a atras sindicalisti este PC. Liderul Camerei Federative a Medicilor din Cluj, Victor Esanu, este membru conservator. El ar putea deveni, de asemenea, unul dintre candidatii formatiunii pentru CJ.

Alti lideri ai CNS „Cartel Alfa” sunt mai apropiati de PSD. De pilda, presedintele confederatiei judetene, Grigore Pop, este fratele celebrului jurist Liviu Pop, fostul decan al Facultatii de Drept a Universitatii „Babes-Bolyai” si care este membru in Comisia de Integritate a PSD.

Secretarul general al CNS „Cartel Alfa”, Olimpiu Tescar, a fost director in cadrul Prefecturii pentru relatia cu sindicatele in perioada in care institutia era condusa de actualul deputat social-democrat Vasile Soporan.

In momentul de fata, cei mai curtati lideri de sindicat sunt cei ai profesorilor si cei ai asistentilor medicali. Si asta, pentru ca structurile respective au un numar mare de membri, care ar putea aduce o cantitate semnificativa de voturi formatiunilor pe care le sustin.

Nu doar sindicalistii sunt curtati de partide, ci si liderii studentilor. De pilda, presedintele Consortiului Organizatiilor Studentesti din Cluj, Iancu Serbanescu, se afla pe lista de achizitii a mai multor formatiuni, la fel ca si fostul presedinte al Organizatiei Studentilor din UBB, Dinu Gherman, demisionar din PNL.

Dincolo de apetitul tot mai mare al sindicalistilor pentru politica, o serie de partide au acceptat sa includa in viitoarele lor programe politice o serie de puncte care coincid cu revendicarile sindicatelor. De pilda, desi este o formatiune de dreapta, programul politic al PPCD pentru alegerile locale va contine cu siguranta o serie de prevederi sociale.

Mai mult, partidul si-a reinfiintat organizatia muncitoreasca, in urma fuziunii cu partidul sindicalistilor din BNS, Uniunea Crestin-Sociala.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro