Sari direct la conținut

Studii noi relevă că neanderthalienii au pictat peșteri în Europa cu mult înaintea oamenilor moderni

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Dacă neanderthalienii au avut o gândire simbolică și o sensibilitate artistică a fost o întrebare care a provocat de-a lungul anilor experții în evoluția umană. Dar se adună dovezi că verișorii noștri din epoca de piatră au fost bine dezvoltați cognitiv și au creat forme de artă în Europa cu mult înainte ca Homo sapiens să fie pe scenă, potrivit CNN.

Un nou studiu al unei pietre colorată în roșu într-o peșteră din sudul Spaniei a concluzionat că pigmentul roșu – realizat din ocru – a fost pictat în mod intenționat, cel mai probabil de neandertalieni, respingând cercetările anterioare care spuneau că semnele roșii erau naturale.

Marcajele, care datează de mai bine de 60.000 de ani, au fost realizate pe o stalagmită masivă de 100 de metri în Cueva de Ardales lângă Málaga.

Cercetătorii au analizat eșantioane ale reziduurilor roșii și au ajuns la concluzia că ocrul, un pigment natural găsit în lut, folosit pentru ”pictură”, a fost adus în peșteră din altă parte – deși studiul nu a determinat exact de unde.

Acest lucru a sugerat că pigmentul trebuia „colectat, transportat și pregătit înainte de intrarea în peșteră, implicând deliberare și planificare, dublate de necesitatea unei iluminări adecvate”, a declarat autorul studiului João Zilhão, profesor de cercetare la Universitatea din Barcelona și Universitatea din Lisabona.

Autorii au spus că nu era artă într-un sens restrâns – o imagine sau un obiect care este frumos sau exprimă sentimente – ci era probabil o modalitate de a marca un loc care era simbolic important pentru ei.

Cercetătorii cred că „domul din stalagmită este simbolul, iar picturile sunt acolo pentru a-l marca ca atare, nu invers”, potrivit studiului, care a fost publicat în revista PNAS luni. (integral pe CNN)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro