Sari direct la conținut

​STUDIU DE CAZ Cum organizeaza Bucurestiul, Brasovul si Sibiul targurile de Craciun, cat platesc comerciantii sa participe si cum se face selectia

HotNews.ro
​STUDIU DE CAZ Cum organizeaza Bucurestiul, Brasovul si Sibiul targurile 
de Craciun, cat platesc comerciantii sa participe si cum se face 
selectia

Targul de Craciun organizat de Primaria Capitalei este cel mai scump, costa 7,2 milioane lei, dar este si cel mai mare, are cele mai multe concerte si un patinoar, un carusel si un trenulet, toate cu acces gratuit. Totusi taxa de participare platita de comercianti este cea mai mica. La Sibiu, targul este organizat de un operator privat, iar per total, primaria nu plateste nimic, o parte din bani vebnind din sponsorizari. La Brasov sunt cele mai mari taxe de participare pentru comercianti, ele fiind stabilite in urma unei licitatii.

  • Ce parere aveti despre cele trei targuri de Craciun, cum vi se pare organizarea si selectia comerciantilor?

Primaria Capitalei plateste pentru organizarea targului de Craciun din Piata Constitutiei circa 7,2 milioane lei. Aceasta suma include amenajarile si decoratiunile facute in cadrul targului, bradul de Craciun, casa lui Mos Craciun, patinoarul, caruselul, trenuletul, toate cu intrare gratuita, dar si organizarea concertelor din cadrul targului si onorariile artistilor. In cadrul targului sunt 114 casute, iar comerciantii platesc intre 2.500 si 6.000 lei pentru a inchiria o casuta. Selectia comerciantilor incepe cu doua luni inainte si este facuta de o comisie alcatuita din reprezentanti ai Primariei si experti.

La Sibiu, organizarea Targului de Craciun costa circa 100.000 euro, acesta fiind organizat de o asociatie privata. Primaria plateste circa 100.000 lei pentru organizarea evenimentului, insa banii se intorc la institutie, asociatia platind o taxa de circa 110.000 lei pentru ocuparea domeniului public. Organizarea evenimentului incepe cu un an inainte, selectia participantilor facandu-se in luna iunie. La targ participa 81 de comercianti (81 de casute). Taxa de participare platita de comercianti variaza intre 4.000 si 9.900 lei, iar selectia este facuta de organizatori.

La Brasov, Primaria plateste 235.000 lei pentru organizarea evenimentelor specifice sarbatorilor de iarna, printre care si Targul de Craciun. La targ participa 40 de comercianti (40 de casute). Selectia participantilor are loc in perioada 20 octombrie – 20 noiembrie, in urma unei licitatii. Comerciantii platesc chirie intre 5 si 152 de lei/mp/zi. La aceste tarife se adauga chiria pentru casute, platita la Regia Publica Locala a Padurilor Kronstadt, in valoare de 2.700 de lei, cu TVA.

Targul de Craciun din Bucuresti

Primaria Capitalei plateste pentru organizarea targului de Craciun din Piata Constitutiei circa 7,2 milioane lei, potrivit unui raspuns trimis de municipalitate la solicitarea HotNews.ro. Aceasta suma include amenajarile si decoratiunile facute in cadrul targului, bradul de Craciun, casa lui Mos Craciun, patinoarul, caruselul, trenuletul, dar si organizarea concertelor din cadrul targului si onorariile artistilor.

Targul de Craciun din Bucuresti a fost deschis pe 1 decembrie si va functiona pana pe 30 decembrie 2016.

In cadrul Targului sunt 114 casute cu produse traditionale, mancare si decoratiuni. Casutele fac parte din patrimoniul municipalitatii si sunt folosite la toate evenimentele de gen ale Primariei Municipiului Bucuresti.

Mestesugarii care participa la targ platesc o taxa de participare care variaza intre 2.500 si 6.000 lei in functie de produsele pe care expozantul doreste sa le comercializeze.

In aceasta taxa de participare sunt incluse: casutele de lemn care sunt racordate la energia electrica, precum si consumul de energie electrica. Taxa de participare variaza intre 2.500 si 6.000 lei dupa cum urmeaza:

– 2.500 lei pentru produsele realizate de mesteri populari, artizani si artisti plastici, produse apicole, gemuri si dulceturi, produse naturiste, turta dulce si alte dulciuri ambalate individual;

– 3.500 lei pentru decoratiuni specifice Craciunului, cozonac, placinte si dulciuri neambalate vandute la gramaj;

– 4.500 lei pentru mancare rece (mezeluri, branzeturi etc.);

– 6.000 lei pentru mancare calda, vin fiert si kurtos kalacs (cozonac secuiesc).

„Selectia comerciantilor este un procedeu amplu care incepe cu aproximativ doua luni inainte de deschiderea evenimentului. Prima etapa se refera la perioada de aplicare, respectiv 20 septembrie – 20 octombrie, perioada in care comerciantii se inscriu in procesul de selectie. Pentru a fi elegibili sa intre in procesul de selectie, aplicantii trebuie sa completeze un formular de inscriere, sa ataseze actele entitatii juridice si sa trimita materiale de prezentare ale produselor cu care doresc sa participe, materiale care releva activitatea lor si participarea in cadrul altor evenimente la care au luat parte. A doua etapa se refera la perioada de selectie, respectiv 20 octombrie – 4 noiembrie, realizata de o comisie formata din cinci persoane: Viceprimar Aurelian Badulescu – Presedinte Comisie; Mihaela Stoica – Sef Serviciu Cercetare, Documentare Programe si Proiecte Culturale; Gina Mihai – Consilier Serviciu Cercetare, Documentare Programe si Proiecte Culturale; Aurelia Duma – Consultant Muzeul Taranului Roman; Alexandru Pop – Consultant Artistic; Claudia Gheorghe – Secretar. Din numarul total de locuri disponibile se stabileste un numar de locuri pentru fiecare tip de produse. Selectia se realizeaza prin analizarea tuturor dosarelor complete depuse fizic la secretariatul CREART sau trimise la adresa de mail office@creart.ro, in intervalul mai sus mentionat”, se arata in raspunsul trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Cum se face selectia?

„Pozele atasate la fiecare dosar sunt analizate din punct de vedere estetic, acolo unde categoria de produse permite acest lucru. Aplicantilor care au mai participat la targurile organizate de CREART le este verificata activitatea in cadrul acestora: respectarea conditilor impuse de CREART, conduita in cadrul targurilor, feedback-ul publicului, respectarea normelor impuse de Directia de Sanatate Veterinara si Directia de Sanatate Publica. Produsele cu care doresc sa participe comerciantii sunt analizate si in functie de adaptarea lor la specificul evenimentului si de posibilitatile de organizare. Pentru fiecare dosar se acorda o nota de catre fiecare membru al comisiei”, se mai arata in raspunsul trimis de municipalite la solicitarea HotNews.ro.

Potrivit informatiilor furnizate de Primaria Capitalei, comerciantii au urmatoarele obligatii:

– sa detina toate autorizatiile necesare functionarii firmei pe care o reprezinta;

– expozantii sunt exclusiv raspunzatori de respectarea intocmai a legislatiei si reglementarilor in vigoare. Obtinerea autorizatiilor prevazute de lege cade exclusiv in sarcina comerciantului;

– au obligatia sa fie autorizati de Directia de Sanatate Veterinara, sa detina carnetele de sanatate in vigoare, precum si toate documentele legale necesare ale personalului angajat;

– respectarea legislatiei civile si fiscale cade in sarcina comerciantilor, iar produsele comercializate trebuie sa fie insotite de documente ce atesta originea si provenienta acestora;

– sa fie dotati cu echipamente corespunzatoare activitatii pe care o presteaza si elemente de imbracaminte corespunzatoare acestei activitati;

– expozantii nu vor pune in vanzare produse sau servicii nementionate in formularul de inscriere si care nu au fost aprobate in prealabil de organizator;

– comerciantii nu pot cesiona dreptul asupra spatiului unui tert;

– comerciantii pot utiliza numai spatiile de expunere alocate de organizator. Nu au dreptul sa depoziteze produse/marfa in lateralul/spatele/pe casuta. Este interzisa amenajarea de spatii de expozitie sau alte constructii in afara standului sau montarea de umbrele si alte elemente similare;

– sunt obligati sa pastreze curatenia in jurul propriului stand si sa puna la dispozitia clientilor un cos de gunoi, sa arunce sacii de gunoi in locurile special amenajate pentru colectarea deseurilor;

– este interzisa utilizarea surselor de sunet si/sau de lumina care deranjeaza alti expozanti sau atmosfera generala a targului.

– au obligatia sa respecte programul targului;

– au obligatia sa detina in interiorul casutei un extintor de tip minim P3;

– au obligatia sa aiba o atitudine ireprosabila fata de vizitatorii evenimentului.

Targul de Craciun din Sibiu

Targul de Craciun nu este organizat de Primaria Sibiu, ci de un operator cultural privat – Asociatia Events for Tourism.

Targul de Craciun de la Sibiu se organizeaza in acest an in perioada 18 noiembrie 2016 – 3 ianuarie 2017 si sunt expuse 81 de casute.

Cum a ajuns sa fie organizat targul de un operator privat?

„In 2007, evenimentul a fost initiat de Barbara Schofnagel, atasat social al Ambasadei Austriei in Romania pe vremea aceea. Ea a lucrat la targul de Craciun organizat in fata Primariei din Viena, era membru al Parlamentului si facea parte din comisia care se ocupa de acel targ. Practic ea a propus d-lui Iohannis sa faca un targ de Craciun fiindca in calendarul de evenimente al Sibiului, care era destul de plin, nu exista un targ de Craciun. Intre timp, ea nu mai este in Romania, fiindca era diplomat si i s-a terminat mandatul, am continuat noi. Cand am preluat proiectul, am infiintat o asociatie -Events for Tourism- cu scopul de a revitaliza turismul in perioade moarte. Un oras daca nu are partii de schi, nu prea are bune sanse sa atraga turistii in sezonul rece, dar un targ de Craciun este o oportunitate. Asa a venit know-how-ul. Eu fac parte din echipa care a organizat acest proiect in 2007, am prins toate etapele. De acolo am invatat ca lucrurile trebuie facute cu mult timp inainte, noi demaram proiectul cu aproximativ 12 luni inainte. Cum se incheie o editie, deja incep pregatirile pentru editia urmatoare”, a declarat pentru HotNews.ro, Andrei Dragan, reprezentantul Asociatiei Events for Tourism.

Cum se face selectia comerciantilor?

„Intai ne stabilim dimensiunea evenimentului, cate casute sa existe, atractiile principale pentru editia urmataore, categoriile de produse si impartirea lor. Noi inaintem sa incepem inscrierile ne stabilim intern un procentaj de casute, de exemplu 10% jucarii pentru copii. Dupa aceea, cand ne stabilim intern cate casute vor fi si cu ce, incepem perioada de inscrieri care este in luna mai, intre 1-31 mai. Este un sistem electronic de inscriere pe targuldecraciun.ro. La noi nu exista metode mai roamesti de inscriere, sa se vina la biroul nostru, sa mai discutam, sa primim tot felul de sume de bani sau produse ca motivatie sa se inscrie cineva. Este un sistem care este accesibil oricui. Selectia o facem intr-un mod foarte subiectiv. Noi suntem un organizator privat si nu o institutie publica si asta este cel mai important lucru. Aproape niciun targ mare de Craciun din Europa nu este organizat de autoritati. Noi cautam inscrieri interesante. Trebuie sa fie ceva care nu este usor de gasit in alte locuri si trebuie sa fie un mod de prezentare interesant, expozantul sa aiba experienta. In ultimii ani nu mai acceptam debuturi pentru ca este un eveniment foarte dificil, trebuie sa aiba experienta ca sa poata face fata numarului mare de vizitatori”, a mai explicat Andrei Dragan, reprezentantul Asociatiei Events for Tourism.

Cat costa o casuta la targul de la Sibiu?

Anul acesta targul de Craciun de la Sibiu are 81 de expozanti (casute), iar acestia au fost selectati din 160 de inscrisi.

„Acum selectia este foarte usoara, sa se elimine lucrurile cum ati zis d-voastra cu marfa din complexul Europa si cei care nu fac niciun efort sa vina cu ceva interesant. Acum 6-8 ani erau mai multe inscrieri, acum oamenii s-au obisnuit, stiu ca nu merge sa vina cu orice. S-au obisnuit de la refuzurile primite pana acum sa nu se inscrie daca nu au ceva interesant. Castigatorii ii desemnam in luna iunie. Toti primesc in acelasi timp raspunsurile, niste formulare electronice. Noi avem niste casute, de diferite dimensiuni, pe care le punem la dispozitia participantilor, pentru a fi un aspect unitar. Cea mai mica pleaca de la 4.000 lei pentru cele 46 de zile si ajunge pana la 9.900 lei. Acelea sunt standurile gastronomice cele mai mari. Asta include casuta cu instalatiile electrice”, a mai declarat Andrei Dragan, reprezentantul Asociatiei Events for Tourism.

Acesta spune ca numarul vizitatorilor a crescut foarte mult in cei 10 ani de cand se organizeaza targul.

„Ultima numaratoare pe care am facut-o cu ajutorul expozantilor, incasari, bonuri emise, a fost in urma cu 3 ani, circa 200.000 de vizite, dar intre timp numerele au crescut de vreo patru ori. Sunt niste cifre empirice. Noi in schimb urmarim datele de la INS referitor la turism, pentru noi asta este mai important. De anul trecut a crescut cu 60% numarul de turisti. In noiembrie-decembrie, avem pe booking.com, in weekend, o ocupare de 100%. Pe un sezon intreg cred ca se apropie de un milion de tursiti, dupa estimarile noastre”, mai spune Andrei Dragan, reprezentantul Asociatiei Events for Tourism.

Organizarea targului costa circa 100.000 de euro potrivit, organizatorilor, circa 100.000 lei venind de la Primaria Sibiu. Totusi, Asociatia plateste circa 110.000 lei o taxa la Primarie pentru ocuparea domeniului public.

„In Sibiu exista un sistem numit Agenda Culturala si Sportiva. Evenimentul face parte din aceasta Ggenda si primeste o cofinantare de 100.000 lei de la Primarie. Aceasta cofinantare este destinata programului artistic si promovarii. Anul acesta am folosit banii pentru concertul de inaugurare, care a fost un concert de nai, si sistemul de proiectii de pe cladirile din piata. Bugetul per total pentru aceste capitole este undeva la 300.000 lei, dar 200.000 lei sunt finantari private, iar restul de primarie. De asemenea, noi platim si taxa de ocupare a domeniului public care este undeva pe la 110.000 lei. Deci platim un pic mai mult decat primim. Organizarea targului ne costa per total la 100.000 de euro. Aceasta este suma, primariile nu sunt eficiente in gestionarea acestor bugete, noi fiind o entitate privata, suntem obligati sa fim eficienti.Cred ca se poate face asta oriunde, doar ca este important sa nu fie organizator statul.”, a mai spus Andrei Dragan, reprezentantul Asociatiei Events for Tourism.

Targul de Craciun din Brasov

Targul de Craciun din Brasov s-a deschis pe 6 decembrie, vizitatorii avand la dispozitie 40 de casute cu mancare, bautura si decoratiuni specifice sarbatorilor de iarna.

Foto: Primaria Brasov/Facebook

„Solicitarile pentru participarea la Targul de Craciun din Piata Sfatului s-au depus la Primaria Municipiului Brasov, in perioada 20 octombrie – 20 noiembrie. Dosarul fiecarui comerciant a fost verificat de functionarii Primariei Municipiului Brasov si contine: cerere tip, copie dupa CUI-ul agentului economic, copie dupa actele doveditoare a calitatii de producator sau ale societatii, copie dupa actul de identitate al reprezentantului legal, dar si certificat de neurmarire fiscala aflat in termen de valabilitate. De asemenea, comerciantii au depus la dosar o simulare foto a produselor comercializate si o descriere detaliata a acestora. Avand in vedere ca numarul casutelor este mai mic decat cel al solicitantilor, solicitantii care au trecut de selectia dosarelor au depus oferte de pret. Pretul de pornire a fost de 3 lei/mp/zi si, in functie de valoarea oferita, au fost atribuite casutele. Ofertele au fost depuse in plicuri inchise, purtand mentiunea „Pentru Targul de Craciun – evenimentul Brasov Oras din Poveste””, se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Brasov la solicitarea HotNews.ro.

Municipalitatea a inchiriat terenul din Piata Sfatului cu urmatoarele tarife:

– pentru cele 17 casute unde se comercializeaza decoratiuni, produse traditionale si handmade, tariful incasat este intre 5 si 25 de lei/mp/zi, in functie de oferta fiecarui participant.

-pentru cele 21 de casute unde se comercializaeaza produse alimentare traditionale, tariful incasat este intre 15 lei si 80 de lei/mp/zi.

– . a cele 2 casute unde se comercializeaza bauturi calde ofertele au fost de 152 lei/mp/zi si 100 lei/mp/zi.

La aceste tarife se adauga chiria pentru casute, platita la Regia Publica Locala a Padurilor Kronstadt, in valoare de 2.700 de lei, cu TVA.

Targul face parte din evenimentu; Brasov Oras din Poveste. Pentru evenimentele specifice sarbatorilor de iarna au fost alocati 235.000 lei. Aceasta suma include un concert la deschiderea Targului de Craciun si un concert de Revelion si organizarea targului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro