Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Ce critica GRECO la Legile Justitiei; Cum a ajuns Unirea prilej de dezbinare politica; Moldova, intre ciocan si nicovala – solidara cu Marea Britanie

HotNews.ro

Ce critica GRECO la Legile Justitiei: epurarea sistemului, intimidarea magistratilor, slabirea DNA. Ministerul Justitiei tine raportul la secret Grupul de State Impotriva Coruptiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, a intocmit un raport extrem de critic fata de Legile Justitiei adoptate recent la Bucuresti. Un oficial din Consiliul Europei, care a citit raportul, ne-a sintetizat care sunt principalele obiectii ale expertilor europeni. Raportul este singura evaluare externa, impartiala si profesionista asupra acestor legi. Raportul a fost adoptat de plenul GRECO saptamana trecuta, dar potrivit regulilor de procedura, documentul poate fi publicat doar daca si autoritatile romane isi dau acceptul, scrie Adevarul.

Cum a ajuns Unirea prilej de dezbinare politica Liderii politici de la Bucuresti si-au declarat sustinerea pentru unirea Republicii Moldova cu Romania, in cadrul unei sedinte solemne a Parlamentului, cu ocazia a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu tara. Presedintii celor doua Camere, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, par sa fi facut tot posibilul pentru a avea scena parlamentara lipsita de adversari. Potrivit unor surse politice, invitatia catre presedintele Klaus Iohannis ar fi fost trimisa cu mai putin de o ora inainte de eveniment. Seful statului nu a onorat invitatia transmisa pe ultima suta de metri, preferand transmiterea unui mesaj care a fost publicat pe paginile Senatului si Camerei Deputatilor, precizeaza Romania Libera.

Moldova, intre ciocan si nicovala – solidara cu Marea Britanie Autoritatile moldovene isi bazeaza gestul pe concluziile Consiliului European din 23 si 24 martie 2018, prin care atacul de la Salisbury a fost apreciat ca o amenintare la adresa securitatii colective si a dreptului international. Nota verbala i-a fost comunicata ambasadorului Federatiei Ruse in Republica Moldova, Farit Muhametsin, convocat la Ministerul de Externe. Si de aceasta data, presedintele moldovean pro-rus a sarit in apararea Rusiei. El a condamnat gestul Guvernului, calificandu-l drept „o noua provocare anti-ruseasca”, informeaza Deutsche Welle.

Presedintele Emil Constantinescu in Dosarul Mineriada: „Minerii au distrus aparatul de raze X din universitate si eu lasat infipt un tarnacop in el!” Violenta si furturile au mers mana in mana, multiplicate de mii de ori. Imbinarea dintre marea lupta „impotriva golanilor” si mica hotie te socheaza in cele 2.000 de pagini ale rechizitoriului intocmit de procurorii militari in „Dosarul Mineriada”. In privinta rezistentei juridice a declaratiilor se vor pronunta instantele. Dar valoarea umana a marturiilor e semnificativa. Povestile a peste 1.000 de oameni, inculpati, martori si victime, recompun nu doar zilele de 13-15 iunie 1990, ci si caracteristicile perene ale societatii noastre, relateaza Tolo.

Diavolul se ascunde pe Facebook Fenomenul este viral. Toata lumea vrea sa participe la pedepsirea vinovatilor. Emilian Pavel, eurodeputat ales pe listele PSD a cerut si el crearea in Parlamentul European a unei comisii speciale pentru investigarea modului in care compania Cambridge Analytica s-a folosit de datele personale ale utilizatorilor Facebook in scopuri electorale. Anterior presedintele Parlametului European, Antonio Tajani, anuntase pe Twitter ca l-a invitat pe Mark Zuckerberg sa ofere garantii „in fata reprezentantilor a 500 de milioane de europeni ca datele personale nu sunt utilizate pentru a manipula democratia”, scrie Deutsche Welle.

Noua membri noi in CNSAS. Cine sunt stapanii dosarelor fostei Securitati Majoritatea PSD-ALDE l-a validat pe Cazimir Ionescu pentru un nou mandat in CNSAS, desi acesta este inculpat in dosarul mineriadei din 1990. Din CNSAS vor face parte si fosti membri PRM sau PPDD, refugiati la PSD. Parlamentul a aprobat azi numirea noilor membri ai Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). Au fost 252 voturi „pentru” noua componenta si 99 „impotriva”. Candidatii au fost validati de Comisiile juridice, fara a fi audiati. Presedintele comisiei juridice din Camera Deputatilor, Eugen Nicolicea (PSD), a justificat decizia prin faptul ca grupurile parlamentare s-au inteles deja pe nominalizari, CV-urile sunt depuse, iar comisiile oricum nu pot cenzura dreptul plenului de a vota, informeaza Romania Libera.

Misterul trenului nord-coreean: blindat, lent si plin de soldati pentru Kim Jong-un. Bunicul dictatorului a venit in Romania cu o garnitura asemanatoare Indiciul primei calatorii in strainatate a dictatorului nord-coreean Kim Jong-un a fost aparitia unui tren blindat in Gara Centrala din Beijing. Bunicul si tatal sau, primii doi lideri ai regimului comunist de la Phenian, au avut aceeasi preferinta in ceea ce priveste deplasarile in afara Coreei de Nord. Desi nu are frica de avion, Kim Jong-un a respectat traditia intemeiata de bunicul sau, Kim Ir-sen, si urmata fidel de tatal sau, Kim Jong-il, si a efectuat prima calatorie in strainatate in calitate de lider al statului nord-coreean la bordul unui tren, precizeaza Adevarul.

Tensiunile escaladeaza intre Moscova si Casa Alba: Rusia a trimis avioane militare pentru a survola America de Nord, pentru prima data de la sfarsitul „Razboiului rece” Avioane militare dotate cu armament antisubmarin au survolat continentul nord-american, in apropiere de Polul Nord, a anuntat miercuri dupa-amiaza ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu, citat de agentia de presa Sputnik. Este prima data dupa sfarsitul Razboiului Rece cand Rusia efectueaza zboruri militare in aceasta zona, noteaza agentiile de stiri Sputnik si Reuters. Serghei Soigu a subliniat ca intentioneaza aplicarea planului aprobat de Kremlin in anul 2012 privind intensificarea activitatilor Flotei militare Nordice a Rusiei, relateaza Gandul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro