Subiectele zilei: Drum judetean reabilitat cu cantec. Covorul de asfalt arata, pe alocuri, ca o foaie de hartie si se desprinde usor; Basescu, intrebat de ce nu a facut denunt pe cazul Kovesi: Pe vas, cand ai turnator, te intorci in port cu un om mai putin; Din octombrie, Romania poate exporta din nou porci vii in UE
Drum judetean reabilitat cu cantec. Covorul de asfalt arata, pe alocuri, ca o foaie de hartie si se desprinde usor.Lunga lista cu ispravile constructorilor romani de drumuri are de astazi o poveste de prima pagina. Criticati des pentru intarzierile de ani de zile in reabilitarea soselelor, un constructor din Iasi s-a pus pe treaba. Asfalteaza intr-o zi cat altii in zece. Ar fi o poveste frumoasa, cu final fericit, daca n-ar fi turnat asfaltul pe un covor de…balegar, in timp ce ploua. Reparatia drumului a inceput saptamana trecuta si inainteaza cu pasi repezi. Vestile bune se opresc insa aici. Si asta pentru ca lucrarile nu respecta niciun standard de calitate. Covorul de asfalt arata, pe alocuri, ca o foaie de hartie si se desprinde foarte usor. Banii pentru asfaltare au venit de la Consiliul Judetean: 7 milioane de lei pentru 18 km de drum pe care trebuie sa se circule ca-n palma. Nici constructorul nu mai intelege cum e posibil ca modernizarea drumului sa se faca asa. Lucrarile trebuiau sa fie supervizate de un diriginte de santier, angajat al Consiliului Judetean. Si el insa a avut alta treaba. Numai din diferenta de nivel a asfaltului, prejudiciul calculat este de 1 milion de lei. Consiliul Judetean a oprit lucrarile si a cerut constructorului sa refaca drumul, potrivitStirile TVR.
Basescu, intrebat de ce nu a facut denunt pe cazul Kovesi: Pe vas, cand ai turnator, te intorci in port cu un om mai putin.Fostul presedinte Traian Basescu a declarat marti, la B1 TV, ca unul dintre motivele pentru care nu a facut denunt la Parchet legat de modul in care Codruta Kovesi si-a obtinut doctoratul a fost formatia sa profesionala de marinar afirmand ca, in cazul in care echipajul simtea ca are un turnator la bord, de obicei vasul se intorcea din cursa cu un om mai putin. Traian Basescu a afirmat ca a primit informatii privind un posibil plagiat in cazul tezei de doctorat a Codrutei Kovesi in 2014, informatiile nefiind certe deoarece proveneau „din mediul civil”. Intrebat de ce nu a facut un denunta penal in aceasta chestiune, Basescu a raspuns: „Prin formatie profesionala. Oricat de dur vi s-ar parea ce urmeaza sa spun acum: cand la bordul unui vas simteai ca ai un turnator, de regula vasul se intorcea in port cu un om mai putin”. Invitat sa dea detalii legate de soarta potentialilor turnatori, Basescu a explicat: „I se mai intamplau lucruri”. Un alt motiv invocat de catre fostul presedinte a fost faptul ca informatiile primite nu erau certe. „Eu am avut informatii din mediul civil, dupa cum si in 2010 am avut informatii tot din mediul civil ca se fura la ANRP. Cand am primit informatia de la Elena Udrea, am dat-o la institutiile statului. Acum institutiile statului care ar fi trebuit sa ma informeze erau implicate in falsificare”, a spus Basescu, citat deAdevarul.
Din octombrie, Romania poate exporta din nou porci vii in UE. Din octombrie, Romania poate exporta porci vii in Uniunea Europeana dupa 13 ani de interdictie. Vanzarile de animale in spatiul comunitar au fost oprite in 2003, din cauza pestei porcine. Liberalizarea pietei nu va ajuta insa prea mult afacerile crescatorilor. Si nici contextul nu e favorabil: in Ucraina si in Moldova sunt focare de pesta porcina africana. Gheorghe Saghin este unul dintre crescatorii care vor avea de castigat de pe urma ridicarii interdictiei de export. Gheorghe Saghin, crescator de porci, din Bacau: „Hotararea este binevenita, chiar daca noi, producatorii mici, sa zicem ca nu o sa putem face export de carne de porc, deocamdata, e bine pentru ca o sa faca export firmele mari, fermele mari si noua o sa ne ramana piata interna la dispozitie”. Conditiile sunt dure pentru cei care vor sa exporte: porcii trebuie sa aiba analizele la zi, iar fermele trebuie sa respecte reguli stricte de biosecuritate. Ioan Ladosi, presedintele Asociatiei Producatorilor de Carne de Porc: „Cam 40 la suta din fermierii din Romania ar putea fi eligibili”. Nici chiar acestia nu vor putea sa trimita imediat porcii la export, scrieDigi 24.
Harta salariilor din Romania. Topul judetelor cu cele mai mari castiguri lunare. Angajatii din Bucuresti sunt cei mai norocosi atunci cand vine vorba despre castigurile lunare, indiferent de domeniul de activitate. Potrivit celui mai recent buletin statistic emis de Institutul National de Statistica, venitul mediu lunar al celor care lucreaza in Capitala se ridica al 2.852 lei, cu aproape 50% mai mare decat cea mai mica valoare medie a venitului lunar la nivel national, care se inregistreaza in judetul Harghita, cu doar 1.480 lei pe angajat. In topul castigului mediu lunar, Bucurestiul este urmat de Ilfov (2.294 lei) si de Cluj (2.284 lei). In ceea ce priveste domeniile de activitate cel mai bine platite, acestea se incadreaza in categoria serviciilor (invatamant, administratie locala si centrala, sanatate, transporturi, imobiliare, informatii si comunicatii), unde tot Capitala conduce topul trei, urmata tot de judetele Ilfov si Cluj. Cele mai mici castiguri sunt inregistrate in industrie, unde salariul mediu lunar cel mai ridicat se inregistreaza in Timis, cu 2.503 lei, urmat de Bucuresti si Sibiu, cu 2.502 lei, respectiv 2.191 lei. La nivel national, salariul mediu net se ridica la 2.021 lei, indiferent de domeniul de activitate. In ceea ce priveste situatia pe judete, Capitala ramane raiul locurilor de munca atunci cand ne referim la nivelul de salarizare, relateazaGandul.
Guvernul Filip isi inrobeste cetatenii – a pus miliardul furat pe spatele amaratilor. Dupa 10 luni, Guvernul condus de Pavel Filip a decis sa puna miliardul furat pe spatele cetatenilor, prin procedura de asumare a raspunderii Guvernului in fata Parlamentului. Cand a fost investit in functia de prim-ministru, Pavel Filip a promis ca va crea o platforma on-line care va arata in timp real cum este recuperat miliardul de dolari furat din sistemul bancar al tarii. Platforma nu a mai aparut. Dupa 10 luni, Guvernul condus de el a decis sa puna miliardul furat pe spatele cetatenilor, prin procedura de asumare a raspunderii Guvernului in fata Parlamentului. Premierul moldovean Pavel Filip a anuntat luni ca Guvernul vrea sa semneze memorandumul de imprumut cu FMI in luna octombrie si ca, din lipsa de timp, Guvernul a decis sa-si asume raspunderea in fata Parlamentului pentru 7 proiecte de lege. Intre acestea figureaza si blamatul proiect care prevede convertirea in datorie de stat a creditelor de urgenta, in marime de 13,5 miliarde de lei moldovenesti, transferate de Banca Nationala a Moldovei catre trei banci devalizate prin jaf in 2014 – adica punerea datoriei pe spatele cetatenilor, noteazaDeutsche Welle.
Ministerul Transporturilor schimba ruta metroului care va ajunge la Otopeni. Ministerul Transporturilor a lansat in dezbatere publica un proiect normativ prin care schimba traseul obiectivului de investitii „Legatura retelei de metrou cu Aeroportul Otopeni”. Potrivit modificarilor, linia de metrou ar trebui sa plece din statia 1 Mai si nu din Piata Victoriei, cum prevede traseul initial, scrie Mediafax. Autoritatea va declansa exproprierea imobilelor proprietate privata situate pe traseul lucrarii. Astfel, linia de metrou nu va mai porni din Piata Victoriei urmand traseul Bulevardul Ion Mihalache – Bulevardul Expozitiei, ci se va desprinde din Statia 1 Mai in paralel cu calea ferata Bucuresti-Constanta si se va inscrie pe Bulevardul Expozitiei, apoi pe traseul initial. Fata de traseul aprobat initial, noua ruta are unele avantaje, intre care – potrivit notei de fundamentare a proiectului – se numara legatura directa intre Gara de Nord – Gara Baneasa – Aeroportul Baneasa si Aeroportul Henri Coanda Otopeni. Astfel, nu ar mai fi necesara transbordarea calatorilor prin schimbarea peroanelor si a trenurilor (ca in varianta initiala), accesul direct al calatorilor in intreaga retea de metrou prin statia existenta Gara Basarab, utilizarea statiilor deja in functiune ale Racordului 1 Mai – Grivita – Gara Basarab – Gara de Nord si costuri de realizare ale intregii investitii mai mici, potrivitAdevarul.