Svabii banateni din Germania si-au sarbatorit comunitatea

Imi pare rau ca nu am venit cu zece ani in urma in tara asta, pentru ca aici este mai bine de trait decit in tara svabilor”. Asa scrie Philip Manrath, emigrant in Banatul romanesc, fratelui sau Martin, ramas in Germania. Si nemtii au plecat cindva in lume, in cautarea bunastarii si a norocului. Si ei au fost si sunt „straini in tara altora”.

Strinsi la punga si cu umor de doi bani, svabii „nemtesti” stilcesc limba cam ca oltenii nostri.

Dar, harnici, ordonati si buni mestesugari, au izbindit…si-asa scria Philip mai departe, pe la 1800, despre casa si via sa, nevasta si cei patru copii, despre vecini si traiul indestulat al mai multor compatrioti din Masloc si din imprejurimi. In secolele XVIII si XIX, zeci de mii de oameni din sud-vestul Germaniei, unii fosti soldati -cu sau fara familie- au colonizat Banatul mare al Romaniei.

Imbarcati la Ulm pe slepuri, parte din ei au pornit spre „Ungaria”, pe Dunare in jos. De la ea li s-a tras apoi si numele, indiferent de locul lor real de bastina: „Donauschwaben” (svabi dunareni) .

Svabii banateni repatriati in Germania conserva un model de comunitate care isi cunoaste bine identitatea, si-o pastreaza si o impune respectului altor natii. In 30 octombrie, Comunitatea svabilor banateni a sarbatorit 25 de ani de existenta a Asociatiei zonale Rin-Neckar-Heidelberg.

Reuniunea a avut loc in Leimen, langa Heidelberg, in prezenta ministrului de Interne al landului Baden-Württenberg, Heriberg Rech, a primarului general al orasului Leimen, Wolfgang Ernst, a presedintilor Asociatiei, J. Prunkl si O.Ferch, ca si a presedintelui de onoare al Comunitatii regionale svabesti, Jakob Laub.

Din partea oficiala romana, au fost prezenti Mihai Botorog, consul general la München, Mihai Gheorghiu, secretar de stat la Departamentul pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni din cadrul MAE, insotiti de Laura Jerca, expert DRRP si Josif Herlo, presedintele Asociatiei Al. I. Cuza din Heidelberg.

In cuvantul tinut la aniversare, ministrul Rech, care este si imputernicitul pe Landul Baden-Württemberg pentru azilanti, ex- si repatriati, a remarcat „integrarea exemplara a svabilor banateni in noua lor patrie”. El a spus ca „suferinta lor trecuta nu trebuie insa data uitarii”, evocand tragismul deportarii a 35.000 de germani la munca silnica in Rusia, in 1945.

Acestuia i s-au adaugat suferintele internarii in lagare si luarii cu forta a avutului personal. Doar la sfarsitul anilor 70, prin „schimbarea climatului politic”, s-a ajuns la acorduri de repatrieri masive intre Germania si Romania, moment care coincide cu fondarea Asociatiei Svabilor din zona Rin-Neckar-Heidelberg.

Aceasta, sub patronatul Landsmannschaft-ului federal al Svabilor, a sustinut activ atat repatrierea acestora, cat si integrarea lor ulterioara in societatea germana.

Rech a adaugat ca, „prin cultura si harnicia lor, svabii banateni au adus multe folose si castig Landului Baden-Württemberg”, care si-a asumat protectoratul asupra intregii grupari a svabilor dunareni in anul 1954, si „rolul special de nas” al Comunitatii lor, in 1998.

Acest protectorat se documenteaza prin angajament concret in pastrarea stiintei istorice, a traditiilor si culturii svabesti, realizat mai cu seama in cadre institutionalizate, ca Muzeul Central al Svabilor Dunareni din Ulm, Casa Patriei (Haus der Heimat) din Stuttgart, sau Institutele „Johannes-Künzig” din Freiburg si cel pentru Istorie si Geografie a svabilor dunareni din Tübingen.

Ministrul Rech a subliniat si rolul de „punte de legatura” pe care il constituie svabii in formarea unei imagini pozitive a Romaniei in Germania, asigurand oficialitatile romane prezente la eveniment, de sprijin in procesul de aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana.

La randul lor, gazdele s-au intrecut in a-si dovedi ospitalitatea „in spirit romanesc”, dar si pastrarea propriilor traditii artistice, prin dansuri folclorice, documentare video si interpretari muzicale ale solistilor Brigitte Jonas, Wilhelm Ferch, Melanie Jäger si Stefan Glasbrunner.

Daca ar fi sa parafrazam, organizatorii festivitatii din 30 octombrie au tinut mortis sa ne arate , ca si la Heidelberg, „tat Banatu-i fruncea”.