Sari direct la conținut

Taiwan, tara respinsa de ONU

HotNews.ro

Exista o tara al carui nume il stie aproape oricine in lume. O tara democratica si cu multe resurse financiare. Dar acest lucru nu-i sificient ca ea sa fie tratata cum trebuie de doua sute de alte state. Este vorba de Taiwan, a carui cerere de a fi primit in ONU a fost inca o data respinsa.

Cititi un comentariu despre soarta Taiwanului, aparut in ziarul polonez Rzeczpospolita si citat de Rador.

„Este vorba de fapt de o cerere de reprimire, deoarece Taiwanul sub denumirea de Republica Chineza a facut parte din Natiunile Unite pana in anul 1971, cand l-a scos de acolo China comunista.

Si China a supravegheat ca nimeni sa nu mai indrazneasca sa-l lase sa intre nu numai in ONU, dar nici in alte organizatii internationale, nici macar in cea de sanatate – Organizatia Mondiala a Sanatatii, ceea ce impiedica insula sa lupte cu unele boli grave.

Beijingul care este tot mai puternic considera Taiwanul o insula revoltata, care va reveni o data sub controlul lui. Daca va incerca insa in continuare sa-si intareasca suveranitatea, il va ameninta un atac militar. Nu este greu sa ne imaginam cum va arata confruntarea dintre o putere comunista de 1,3 miliarde de oameni cu o tara mica de 23 milioane, dar nu rau inarmata.

Nu au folosit la nimic succesele insulei. Din punct de vedere politic este o democratie de exceptie in aceasta regiune a lumii, cu doua partide puternice care lupta intre ele, cu elegeri democrate la diverse niveluri, cu medii diverse. Si politic, si tehnologic – putine locuri in lume sunt atat de informatizate ca Taiwanul.

Nu au folosit la nimic nici demonstratiile de sute de mii de oameni in favoarea aderarii la ONU. Presedintele Chen Shuej-bien si Partidul sau Progresist Democrat vor sa arate de ce sprijin puternic din partea locuitorilor se bucura cererea de primire in Natiunile Unite. Si aceasta sub denumirea de Taiwan, nu – ca pana acum – Republica Chineza. In martie 2008 va avea loc un referendum in aceasta problema.

Marele rival al PPD – nationalistul Kuomintang – se impaca treptat cu ideea ca Taiwanul este tot mai taiwanez si ca denumirea de Republica Chineza, atat de apropiata de fondatorul acestui partid, Chang Kai-shi, tine de domeniul istoriei.

Chiar si politicienii defavorabili lui Chen si PPD considera ca majoritatea locuitorilor insulei se simt mai mult taiwanezi decat chinezi. A luat nastere o identitate taiwaneza separata, politicienii cei mai importanti provin din insula, generatia anterioara a elitei puterii se recruta din refugiatii sau urmasii refugiatilor din China dominata de comunisti.

Presedintele Chen face multe pentru a sprijini aceasta noua identitate – inlatura monumentele lui Chang Kai-shi, schimba denumirile institutiilor, intreprinderilor, in asa fel incat sa dispara din ele definitia de ‘chinez’. Denumirea „Taiwan” a aparut in pasapoarte si pe vize.

Relatii diplomatice cu Taiwanul au – adica il recunosc – douazeci si ceva de state, de obicei mici si sarace din Africa, America Centrala si Oceania. Numarul lor se schimba mereu, pentru ca China duce un razboi cu ele pentru ambasade.

Un mare succes a obtinut Beijingul anul trecut, cand Ciadul a rupt relatiile cu Taiwanul in momentul in care premierul taiwanez s-a urcat in avion pentru a participa la depunerea juramantului de catre presedintele din Ciad. Pretul pentru recunoastere il reprezinta, de ambele parti, contractele, bursele, sedii si stadioane daruite.

Lupta Taiwanului pentru recunoastere este insa condamnata la infrangere. Nimeni din cei puternici nu vrea sa strice relatiile cu Beijingul. De ce la ONU nu pot fi doua state chineze (desi unul din ele se considera taiwanez)? Au existat doua state germane, doua state yemenite, exista doua state coreene si intr-un anumit sens doua state romane (Romania si Moldova, care este apropiata etnic de ea). Poate curand vor exista doua state albaneze (Albania si Kosovo).

Problema Kosovo va arata daca fata de toate statele se aplica aceleasi standarde.”

Comentariu de Jerzy Haszczynski, Rzeczpospolita

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro