Sari direct la conținut

Transgaz ar putea derula o noua oferta publica la bursa, in urmatorii ani

HotNews.ro

Transgaz Medias ar putea derula, in urmatorii ani, o noua oferta publica de vanzare a actiunilor, avand in vedere succesul pe care l-a avut prima oferta primara de vanzare de actiuni, au declarat, joi, reprezentantii companiei de transport al gazelor naturale. Acest lucru depinde insa de actionarul majoritar, Ministerul Economiei si Finantelor, care va dori sa mentina controlul asupra societatii, adica cel putin 51% din titluri, potrivit lui Ioan Stefanescu, director strategie, organizare si relatii cu actionariatul Transgaz.

Stefanescu a mai spus ca lansarea de noi actiuni pe piata de capital depinde de nevoia de finantare a companiei.

Acesta a precizat ca derularea primei oferte publice initiale a Transgaz a necesitat costuri de doua milioane de euro, aproximativ 4% din valoarea ofertei, reprezentand comisioane percepute de Raiffeisen Capital&Investment, intermediarul operatiunii, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Cel mai important cost este comisionul perceput de intermediarul operatiunii.

Fondurile obtinute din prima oferta publica initiala vor fi folosite pentru realizarea de investitii in reteaua de transport a gazelor naturale si mentenanta acesteia.

Potrivit reprezentantilor Transgaz, cele mai multe actiuni in cadrul ofertei au fost achizitionate de SIF-uri.

Drepturile de alocare aferente ofertei Transgaz vor fi tranzactionate la bursa incepand cu data de 19 decembrie, iar data decontarii va fi 14 decembrie.

Ministerul Economiei detine, dupa derularea IPO, 75,01% din actiunile Transgaz, iar 14,98% aparţine Fondului Proprietatea, iar restul noilor actionari.

Oferta primara de vanzare de actiuni Transgaz a avut loc in perioada 26 noiembrie – 7 decembrie la Bursa de Valori Bucuresti si a fost suprasubscrisa de 27,9 ori. Investitorii au subscris 6,3 miliarde de lei (1,79 miliarde de euro) pentru pachetul de 1,17 milioane de actiuni a carui valoare de oferta este de 225,9 milioane de lei.

Investitorii institutionali au plasat in cadrul ofertei 5,278 miliarde lei (1,503 miliarde euro), subscriind de 38,93 mai mult (27,5 milioane actiuni Transgaz). De asemenea, investitorii mici au plasat 1,028 miliarde lei (292,8 milioane euro), in urma unei subscrieri de 11,38 ori mai mare (5,358 milioane actiuni).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro