Faptul că doi piloți români și alți doi piloți, de asemenea, NATO „au escortat” o dronă intrată în spațiul nostru aerian fără să-i facă nimic a ridicat întrebări și chiar critici la nivelul oamenilor și vocilor din spațiul  public. Dar e o idee bună ca, în toate situațiile România să doboare dronele rusești care intră în spațiul nostru aerian? Iată condițiile unei doborâri.

Ucraina e o țară în război. Când forțele sale detectează că Rusia a trimis rachete și drone în direcția sa știe foarte clar care sunt intențiile, știe foarte clar că acele drone vin să atace, să distrugă. Asta e o certitudine. Așa că răspunsul e unul singur: să neutralizeze, să oprească, să doboare prin orice mijloc e necesar. 

Mandatul armatei ucrainene e clar: să protejeze populația de pe teritoriul țării și infrastructura țării de orice atac, în ordinea asta. 

De ce trimit rușii dronele

Când România, țară care nu e în război, detectează drone rusești că se apropie de spațiul său aerian, se poate pregăti de cel mai rău scenariu, însă nu poate presupune din start că dronele respective au ca scop atacarea teritoriului național. 

Cum s-a întâmplat deja de zeci de ori până acum, fie a fost vorba doar de o provocare sau un bluf din partea Rusiei, fie a fost vorba de drone care și-au pierdut controlul sau ghidajul și au ajuns de partea noastră a graniței – fie că au fost bruiate sau au avut o defecțiune tehnică, fie au fost avariate de antiaeriana ucraineană și au deviat de la traseu. 

Armata Română are același mandat: să protejeze populația țării în primul și primul rând. 

Însă acțiunile întreprinse – riposta – trebuie să fie proporționale „în raport cu nivelul amenințării”, așa cum spune și în recenta lege care permite doborârea dronelor: „ținând cont de prioritatea protejării vieții persoanelor”. 

„Ultima soluție posibilă dispusă fiind nimicirea aeronavei care utilizează neautorizat spațiul aerian național”, cum spune MapN. 

„Daune colaterale”

Care e elementul de risc dacă Armata alege să riposteze kinetic – adică să tragă proiectile spre drona ostilă? MApN – explicând circumstanțele evenimentului de sâmbătă și de ce piloții de F-16 care au avut ultimul cuvânt în aplicarea ordinului de nimicire nu au angajat în luptă drona – susține că au fost luate în calcul „daune colaterale”. 

Colegul Gabriel Bejan scrie o opinie în HotNews  în care critică lipsa de reacție a Forțelor Române. Sunt de acord cu el când scrie: „Știu că e greu să apeși pe trăgaci. Dar, la un moment dat, poate aceasta este singura soluție”. Poate că asta e și întrebarea: Chiar era ultima soluție ca avioanele F-16 să tragă în drona respectivă?

Ar fi trebuit să tragă una dintre cele 20 de rachete pe care le avem în stoc?

Multă lume își pune această întrebare legitimă:  „Despre ce riscuri colaterale este vorba?”. 

Când o dronă – sau orice alt vehicul aerian fără pilot – este angajată în luptă și este „doborâtă” de un avion de vânătoare, această dronă nu se evaporă din aer. Nici măcar când este lovit în plin cu o rachetă, aparatul de zbor nu dispare, ci rămân suficiente bucăți din el care să cadă la sol – cu viteză chiar, în funcție de locul și altitudinea unde a avut loc interceptarea. Dar să zicem că prin folosirea unei rachete distrugerea a mare parte din dronă ar fi asigurată.

Ori în cazul interceptării unei drone cu rachete discutăm de o mare disparitate, un război asimetric profund unde – așa cum un fost pilot MiG-21 explica pentru HotNews în urmă cu câteva zile – apărătorul este într-un mare dezavantaj. 

Rusia folosește, preponderent, drone kamikaze Geran 2 (drone Shahed-136 iraniene), drone estimate la circa 35.000 de dolari. Orice rachetă antiaeriană pe rază scurtă – de obicei cu ghidaj în infraroșu – costă de cel puțin zece ori mai mult. În cazul România și al F-urilor 16, un AIM-9X Sidewinder costă aproape jumătate de milion de dolari. 

Iar România are doar vreo 20 de astfel de rachete în stoc. Alte câteva 60 sunt o variantă mai veche, AIM-9M, tot mult mai costisitoare. O rezervă infimă și foarte-foarte prețioasă.

Ce înseamnă să dobori o dronă cu tunul de la bordul unui F-16

Așa că, pentru cazul României, rămâne în joc cealaltă variantă: să dobori drona cu tunul de la bord. 

Un F-16 românesc are la bord, montat în corpul aeronavei, cu o țintire co-axială cu aeronava, un tun de calibru 20 de milimetri. Muniția maximă de la bord: circa 500 de proiectile.  

Dacă chiar e nevoie să dobori o dronă atât de ieftină, atunci cel mai potrivit ar fi să o faci cu tunul din dotare. Și fix asta era planul, după cum a explicat și ministrul Apărării Ionuț Moșteanu. 

Acesta a spus duminică faptul că proiectilele de calibrul 20 mm trase de pe avionul F-16 pot parcurge o distanță de 5 km, iar cum drona zbura la altitudine mică exista riscul ca „gloanțele” să ajungă la sol cu viteză mare. 

Un tun de 20 de mm de pe un F-16 nu este o pușcă cu lunetă

Ce era în spatele dronei la acel moment când avioanele ar fi putut s-o ia la țintă, ce exista la sol pe unde survola drona, nu știm. Dar știm însă că un tun de 20 de mm de pe un F-16 nu este o pușcă cu lunetă, este un tun care când trage o rafală de proiectile acestea au o anumită dispersie, nu toate „gloanțele” se duc uniform în același „punct”. 

Și aici mai apare un factor de luat în considerare: Un avion F-16, chiar și la viteza sa minimă, zboară mult mai repede decât o dronă. 

Un F-16 duce la „minim” în jur de 200 km/h, în condiții ideale, în timp ce o dronă Geran-2 (Shahed-136) are o viteză maximă de 185 km/h, dar de obicei – pentru a conserva mai bine din combustibil – zboară la viteze mai mici, circa 140 km/h. 

Asta înseamnă că – dincolo de faptul că astfel de drone mici și lente sunt greu de detectat de radarul avioanelor, cum explica pentru HotNews.ro un pilot de F-16 – avioanele rapide de vânătoare au un  dezavantaj în zborul cu drona, e mai greu ca dronele să fie luate la țintă pentru un atac cu tunul, în care aeronava pilotată să-și poziționeze „corpul” cu direcția dronei. 

Când un F-16 trage cu tunul, lansează 100 de „gloanțe” pe secundă

Proiectilele trase cu tunul de 20 mm sunt nedirijate, sunt ca și cum ai trage cu mitraliera – iar tunul, fiind coaxial cu corpul aparatului – trage acolo unde este îndreptat și nasul avionului de vânătoare. 

Astfel că un F-16, ca să tragă cu tunul într-o dronă Geran-2, trebuie să se alinieze în zbor cu drona sau să urmărească o trasă care intersectează traiectoria dronei pentru o fracțiune de secundă și să tragă în scurte rafale către țintă. 

Ori acele scurte rafale înseamnă câteva zeci sau sute de proiectile „lansate” spre sol, în cazul de față. 

Un F-16 are o magazie de 500 de proiectile, dar cadența tunului de la bord este de 6.000 de proiectile per minut, adică 100 de „gloanțe” pe secundă, o frecvență greu de imaginat de către oricine nefamiliarizat cu această tehnologie.

O dronă nelovită perfect își poate continua drumul, dar de data asta necontrolat și riscant

Iar din acele câteva sute de „gloanțe” trase într-o rafală, doar câteva vor lovi drona efectiv, iar restul vor înainta la viteze de aproape 1km/s spre sol. Și revenim, ce se afla la sol, în „spatele” dronei la acel moment? Nu știm. Puteau fi oameni, case, vehicule? Putem doar specula. 

Apoi rămâne celălalt mare motiv pentru care un pilot de F-16 ar fi reticent să tragă cu tunul spre o dronă de tipul acesta, cu încărcătură explozivă la bord. O rafală de proiectile trasă spre dronă nu-ți asigură faptul că aceasta va fi distrusă, scoasă din uz complet în aer. 

Există riscul – mai mic, dar nu neglijabil – ca drona să fie doar avariată, ca doar o parte din suprafețele portante ale dronei să fie atinse de „gloanțe”, iar drona avariată să vireze, să piardă controlul și să se ducă necontrolat poate chiar și spre zone populate. 

De altfel, scenariul acesta l-am văzut, mai mult sau mai puțin confirmat oficial: drone rusești avariate de antiaeriana ucraineană au zburat, pierzând controlul și prăbușindu-se. Unele, se presupune, chiar și în România.

Cum ar fi putut suna dezbaterea

Ești pilot de F-16, ai libertatea de a doborî drona și totul e la latitudinea ta, tu decizi cum și când și dacă o angajezi în luptă. 

Știind toate cele de mai sus, urmărești drona și vezi că se îndreaptă spre graniță, o ia spre nord și se duce spre Ucraina. Ești la sud-vest de Chilia Veche – locul unde MApN spune că s-a pierdut contactul radar cu drona respectivă – ce faci? 

Tragi în dronă și riști ca aceasta, după ce a fost „atinsă” de proiectilele tale, dar nu doborâtă, să vireze la dreapta și să pice necontrolat spre Chilia Veche? Sau o lași să-și continue zborul și să iasă din aria ta – și a Forțelor Române – de responsabilitate? 

Care ar fi fost dezbaterea publică azi dacă sâmbătă seara un pilot de F-16 trăgea asupra dronei, iar aceasta cădea peste o casă în Chilia Veche și oameni ar fi murit? Românii din România sunt oamenii pentru care Armata are mandat absolut să-i protejeze.