Sari direct la conținut

„Trebuie să luăm decizii rapide”. Critic aprig al Rusiei, avertisment pentru Europa

HotNews.ro
„Trebuie să luăm decizii rapide”. Critic aprig al Rusiei, avertisment pentru Europa
Președintele rus Vladimir Putin Foto: Alexander Kazakov / AP / Profimedia

Uniunea Europeană trebuie să-şi întărească rapid apărarea, deoarece Rusia ar putea fi pregătită pentru o confruntare în şase până la opt ani, a declarat miercuri Andrius Kubilius, desemnat pentru a deveni primul comisar al UE pentru apărare, într-un interviu acordat agenţiei de presă Reuters.

Nou creatul post de comisar reflectă faptul că securitatea a ajuns în fruntea agendei politice a UE după invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, notează Agerpres.

Kubilius, fost prim-ministru al Lituaniei, vecină cu Rusia, a fost numit cu obiectivul de a stimula industria armamentului de pe continent, determinând ţările UE să cheltuiască mai mult pe arme europene şi să facă achiziţii în comun, precum şi încurajând companiile să coopereze mai mult peste graniţe.

„Miniştrii apărării şi generalii NATO sunt de acord că Vladimir Putin ar putea fi pregătit pentru confruntarea cu NATO şi UE în 6-8 ani”, a spus Kubilius, un critic aprig al Rusiei şi un susţinător al Ucrainei.

„Dacă luăm în serios aceste estimări, atunci este timpul să ne pregătim corespunzător, şi este un timp scurt. Asta înseamnă că trebuie să luăm decizii rapide şi decizii ambiţioase”, a subliniat el.

Kubilius a mai spus că prima sa misiune în calitate de comisar va fi să exploreze, împreună cu comisarul desemnat pentru afaceri externe, Kaja Kallas, de ce resurse are nevoie Uniunea Europeană pentru a fi pregătită pentru o provocare militară.

El îşi propune să finalizeze un studiu exploratoriu în primele 100 de zile.

Kubilius, concetrat mai degrabă pe cum se vor cheltui banii pentru apărare decât de unde vor fi obținuți

Kubilius a mai declarat că investițiile insuficiente, de peste un trilion de euro, în deceniul care a urmat crizei financiare arată că industria europeană de apărare se află într-o „stare nesatisfăcătoare”.

Kubilius se confruntă cu o luptă dificilă împotriva mai multor guverne ale UE, care sunt foarte reticente în a da Bruxellesului un cuvânt de spus în modul în care acestea își organizează industriile de apărare, mai scrie Reuters.

Comisia Europeană nu are mandat legal pentru a formula politici în domeniul apărării, iar țările UE își coordonează apărarea prin intermediul NATO.

Kubilius își vede funcția ca fiind complementară NATO, nu în competiție.

„Uniunea Europeană nu va avea planuri de apărare sau conducere militară, așa cum are NATO – dar Uniunea Europeană are instrumente pentru a obține finanțări mai mari, ceea ce NATO nu are”, a spus el.

Kubilius „ar fi bucuros” ca blocul comunitar să poată investi peste 500 de miliarde de euro în următorii ani pentru a stimula industriile de apărare din Europa.

Dar el este mai puțin sigur de unde vor fi obținuți banii: „Nu este treaba mea să știu… Un comisar pentru apărare trebuie să știe unde să cheltuiască banii, nu cum să îi obțină. Asta depinde de ceilalți membri ai comisiei”, a spus el.

Emiterea de obligațiuni comune în domeniul apărării, utilizarea sumelor din Fondul european de redresare și reziliență post-pandemică sau recurgerea la Banca Europeană de Investiții sunt opțiuni pentru finanțarea expansiunii industriei de apărare, a sugerat Kubilius.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro