Sari direct la conținut

Trei experți internaționali critică Guvernul României pentru „intervenția cu ciocanul” în piața de energie: „Oamenii sunt dependenți de stat, ceea ce este dezgustător” / 10 sfaturi pentru autorități

HotNews.ro
Electricitate, Foto: Agerpres
Electricitate, Foto: Agerpres

​Guvernul îi ține pe români dependenți prin faptul că stabilește în continuare prețul energiei, în loc să lase piața liberă și să atragă cât mai mulți investitori, ceea ce în final ar crea concurență și ar duce la scăderea prețurilor, spun trei experți internaționali în sectorul energiei și gazelor, prezenți joi la o conferință pe teme de profil.

Intervenția statului în sectorul energetic al României are efecte dezastruoase, crede Aura Săbăduș, senior expert în cadrul companiei de consultanță ICIS Londra.

Aceasta în condițiile în care România este singura țară din UE care mai aplică subvenții, după ce criza energetică a trecut și prețurile au revenit la valorile dinainte în toată Europa.

„Cine normal la cap ar investi într-o țară care taxează companiile cu 98%?”, s-a întrebat Săbăduș, în cadrul conferinței „Romanian Energy Market Conference. Securitatea aprovizionarii cu gaze în etapa post-plafonare a prețului”, organizată de Asociația Energia Inteligentă.

În opinia sa, există mai multe motive pentru care autoritățile continuă să reglementeze prețurile, în loc să liberalizeze piața:

  • „În primul rând, pentru că nu înțeleg cum funcționează piața liberă. Cumva în mintea lor piață liberă înseamnă că se manipulează prețurile.
  • În al doilea rând, creezi o coadă de oameni la ușa ta care sunt dependenți de tine, ceea ce este ridicol. Am văzut astfel de lucruri și în alte țări din regiunea României. Este dezgustător.
  • Economia centralizată este mai mult o relicvă a trecutului. România nu mai este o țară săracă. Trebuie ajutați de către stat doar consumatorii vulnerabili”.

Amestecul statului în piață este și motivul pentru care România, deși este unul dintre principalii producători de gaze din UE, nu are un preț de referință, ci se raportează tot la bursa de gaze de la Amsterdam, spune, la rândul său, Doug Wood, Gas Committee Chair, Energy Traders Europe.

„Prețul din România nu este unul în care să ai încredere din cauza intervențiilor repetate ale statului. Capitalismul însuși se bazează pe încredere”, spune Wood.

La rândul său, Levente Lukacs, Senior Expert Key Account, Central European Gas Hub AG, spune că se poate ajunge la un preț natural mai mic dacă avem competiție în piață.

10 sfaturi pentru autoritățile din România de la cei trei experți:

1. Respectați reglementările europene, care spun că piața trebuie să fie liberă și doar consumatorii vulnerabili să fie subvenționați.

2. Pregătiți dereglementarea pieței acum, când prețurile sunt jos. Reduceți taxele și creați condiții de piață cât mai prietenoase, pentru a atrage cât mai mulți jucători.

3. Consolidați instituțiile statului, lucru valabil pentru tot Estul Europei.

4. Asigurați independență Autorității Naționale de Reglementare în Energie.

5. Companiile de stat să nu mai fie politizate, ci să respecte regulile de piață.

6. Creșteți gradul de interconectare a României cu țările vecine, creșteți capacitatea de transport transfrontalier de electricitate și gaze.

  • „Dar proiectele să fie unele realizabile. De exemplu, proiectul cablului de înaltă tensiune pe sub Marea Neagră mă îndoiesc puternic că se poate realiza”, spune Aura Săbăduș.

7. Creșteți producția de electricitate și gaze. Spre exemplu, proiectul Neptun Deep este esențial. Gazul de acolo ar fi fost deja în piață dacă nu ar fi intervenit statul de mai multe ori până acum.

8. Informarea corectă a cetățenilor. Să explicăm: uite ce facem acum, uite de ce prețurile sunt așa, uite cum puteți alege furnizorul, la ce trebuie să fiți atenți. Acum nimeni nu le explică oamenilor ce se întâmplă și cum să procedeze.

9. Să fim sinceri și transparenți. Așa construim încredere, vin investitorii la noi în țară și, cu cât sunt mai mulți jucători în piață, prețul se va regla de la sine și va scădea, aceasta este esența economiei de piață.

10. Nu există nicio justificare să intervenim în piață cu ciocanul. Aceste intervenții au efecte negative, atât asupra consumatorilor, care nu mai sunt capabili să ia decizii, cât și pentru piață.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro