Sari direct la conținut

Trimis în judecată de DNA pentru că ar fi păgubit instituția cu 5 milioane de euro, directorul general al INCAS a fost suspendat din funcție

HotNews.ro
Catalin Nae, directorul INCAS, Foto: AGERPRES
Catalin Nae, directorul INCAS, Foto: AGERPRES

​Ministrul Cercetării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a emis miercuri un ordin privind suspendarea din funcție a directorul general al Institutului Național de Cercetare Aerospațială INCAS București, Cătălin Nae, trimis în judecată de DNA după ce ar fi păgubit instituția cu 5 milioane de euro.

Potrivit deciziei, acesta este suspendat din funcție până la data de 25.06.2023, dată la care exercitarea funcțiilor acestuia încetează de drept.

  • „Măsurile sunt dispuse ca urmare a faptului că MCID a luat act de decizia Direcției Naționale Anticorupție de a-l trimite în judecată pe directorul INCAS, „pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”.”, se arată în comunicatul Ministerului Digitalizării.

Directorul INAS, acuzat de o pagubă de 5 milioane euro prin contracte cu firme „fantomă”

Directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti, Cătălin Nae, a fost trimis marți în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi păgubit instituția cu 5 milioane de euro, după ce ar fi încheiat contracte cu firme „fantomă”.

El a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Alături de el au fost trimise în judecată patru persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Acuzațiile aduse de DNA:

  • „În perioada 2012 – 2014, Cătălin Nae, în calitatea menționată mai sus, ar fi încheiat 12 contracte cu firme „fantomă”, controlate de ceilalți patru inculpați, în condițiile în care ar fi știut că acestea nu puteau să îndeplinească prestațiile (în domeniul cercetării aeronautice) la care se obligaseră, neavând capacitatea obiectivă să execute astfel de activități (nu dispuneau de capital uman și tehnic).
  • Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli a achitat societăților respective suma totală de 21.495.199 lei (aprox. 5.000.000 euro), ce constituie un prejudiciu în dauna institutului concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societățile celor patru oameni de afaceri”.
  • În acest caz au fost dispuse măsuri asigurătorii, însă Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro