Turneul de tenis de la Wimbledon, Brexitul si identitatea britanica

Votarea Brexitului, anul trecut, a eclipsat desfășurarea Wimbledonului, care a început la câteva zile distanță. Victoria scoțianului Andy Murray a fost percepută ca un soi de unificare a britanicilor, așa cum însuși tenismenul a catalogat-o. Așadar, sentimentul a fost că politicienii audivizat țara, iar triumful lui Murray a conciliat-o. Vă sună cunoscut discursul ? Mitul salvatorului a fost util în justificarea momentului.

Ce se va întâmpla în 2017 ? La un an distanță de votul Brexitului și la nici o lună de la alegerile legislative anticipate din Marea Britanie avem un alt Wimbledon. Cu un context politic tulbure, turneul de tenis ar putea să distragă atenția de la imaginea încețoșată a societății britanice. Sau dimpotrivă.

Turneul de la Wimbledon este considerat un produs select al culturii britanice, un brand englez, cu o popularitate de necontestat. Zilele care au precedat startul evenimentului ne-au oferit deja câteva indicii despre cum imaginea turneului va fi asociată cu problemele politice. Alăturarea între evenimentul de la All England Club și Brexit s-a făcut mai ales prin intermediul caricaturilor. Cel mai cunoscut eveniment găzduit anual de Marea Britanie a devenit purtător de mesaj pentru neajunsurile politice.

Am ales două caricaturi sugestive pentru cum tenisul poate personifica problemele politice. Umorul poate fi un instrument important de protest social, iar în același timp eliberează oarecum presiunea socială[1]. Procesul accelerat de ieșire a Marii Britanii din UE și creșterea în sondaje a liderului laburist Jeremy Corbyn sunt vazute prin ochii limbajului tenisului, universal cunoscut. Se presupune că audiența este familiarizată cu noțiunile de bază ale tenisului. Și este logic să fie așa din moment ce Wimbledonul face parte din cultura britanică, nu ?

În acest context se cuvine să spun câte ceva despre istoria acestui turneu și dimensiunea sa socio-politică. Am ales să punctez câteva aspecte ale Wimbledonul care țin de identitatea sa, precum legătura cu regalitatea, forța mediatică a evenimentului, rigoarea organizatorică, aspectele economice și nu în ultimul rând latura sportivă a spectacolului. Sunt aspecte care pot explica importanța Wimbledonului în societatea britanică, pentru că alimentează vreme de două săptămâni mândria celor din Regat.

Turneul a fost inițiat în 1877, iar prima transmisiune de la All England Club a fost făcută în 1937 de către BBC, care a cumpărat mereu drepturile de televizare și cel puțin până în 2024 va produce evenimentul. Faptul că turneul rămâne sub cupola BBC-ului, un alt simbol britanic, este încă un motiv de mândrie pentru insulari, în contextul competiției aprige pentru drepturile de televizare. Parteneriatul Wimbledon-BBC ține de spiritul sau chiar de eticheta turneului și face apel la tradiție, la perioada când organizatorii Wimbledonului refuzau primirea jucătorilor profesioniști, preferându-i pe „shamateur”-i[2], adică pe amatorii animați doar de crezul olimpismului (important e să participi), fără pretenția de a câștiga.

Numai că televizarea presupune și anumite riscuri. Conștienți de tensiunea generată de problemele politice și de expunerea pe care o poate asigura un protest la Wimbledon, organizatorii turneului au interzis orice formă de manifestare politică. Nici măcar hainele cu mesaje sau simboluri politice nu sunt bine primite. Orice derapaj va fi sancționat, anunță organizatorii, într-un sport unde tăcerea este regulă fondatoare, iar „love” este egal cu zero.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro