duminică 27 aprilie
„Acordul de pace propus de Trump este o trădare a Ucrainei pentru care toți suntem responsabili”. Lecția pe care Europa pare să nu o înțeleagă
Criticile recente ale lui Donald Trump la adresa lui Vladimir Putin nu sugerează o poziție mai dură față de Rusia. SUA au arătat clar că vor accepta un acord de pace doar dacă va avea…Corespondență de la Vatican. „Am primit un mesaj: transmisiune urgentă”. Preotul român care dă știrea exactă de la Vatican
Pentru românii catolici din Roma, părintele Adrian Dancă este cel mai apropiat lider spiritual. Pentru românii de pretutindeni, e cel mai informat jurnalist pe teme religioase, primul care a aflat informaţia privind moartea papei Francisc.…Oficialii iranieni neagă că explozia din port are legătură cu echipament militar. Vladimir Putin întinde o mână de ajutorul Teheranului
Explozia din cel mai mare port comercial din Iran, care a avut loc sâmbătă, a provocat cel puțin 28 de morți și peste o mie de răniți, potrivit unui nou bilanț difuzat de Crucea Roșie…AUR vrea modificarea legii Curții Constituționale pentru „a preveni abuzurile electorale”. Principalele propuneri
Partidul condus de George Simion a anunțat duminică că a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Formațiunea politică a precizat că scopul demersului…O voce importantă din sectorul tech vrea să deschidă „cutia neagră” a inteligenței artificiale: „Sunt foarte îngrijorat”
Directorul companiei de inteligență artificială Anthropic, Dario Amodei, a publicat un eseu în care subliniază cât de puțin înțeleg cercetătorii despre modul în care funcționează intern cele mai avansate modele de A.I., relatează TechCrunch. Pentru…China agită apele și ocupă o insuliță strategică în plin exercițiu militar SUA-Filipine
Paza de coastă chineză a debarcat pe o insulă disputată cu Filipine în Marea Chinei de Sud pentru a „exercita suveranitatea” Beijingului, a informat sâmbătă un post de televiziune de stat, în timp ce Manila…FOTO Zeci de oameni stau la coadă pentru a vizita mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, deschis azi publicului
Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis pentru public duminică, la o zi după funeraliile de la Vatican. Credincioşii care s-au aşezat la coadă de la primele ore ale dimineţii pentru…SuperLiga: Nicuşor Bancu, după înfrângerea de la Cluj: Noi încercăm să facem ceva, dar nu ni se dă ce-i al nostru
Nicuşor Bancu, căpitanul echipei CS Universitatea Craiova, crede că formaţia sa a pierdut la Cluj, scor 1-2, și din cauză arbitrului. „Am făcut la primul lor gol o greşeală, dupa aceea un autogol stupid, apoi…Marius Șumudică și destinul lui consumat foarte Rapid. Avancronica derby-ului Rapid – FCSB
Șucu nu! lui Șumudică. N-are de ce să-i accepte demisia. Șucu nu! lui Șumi. Nici dacă astăzi pierde cu FCSB-ul antrenat de Becali și Charalambous. Șumudică trebuie să-și trăiască până la capăt la Rapid propriile…Slujbă de parastas pentru Papa Francisc, la Catedrala Greco-Catolică din Blaj. „Acum șase ani, el a fost aici, cu noi”
O slujbă de parastas pentru Papa Francisc a fost celebrată duminică în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj de căte Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, PS Cristian, care, cu o…„Unul din cei mai decenți oameni pe care i-am întâlnit”. Un român povestește culisele producției „The Legend of Ochi”, un fantasy cu actori de Oscar, filmat în Apuseni
„The Legend of Ochi”, un film în care joacă actorul Oscar Willem Dafoe, de 4 ori nominalizat la Premiul Oscar, a intrat în cinematografe pe 25 aprilie. Puțini știu însă că filmul, o poveste fantasy,…Liderul european care a stat lângă Trump la funeraliile Papei Francisc: „L-am întrebat cum merge procesul de pace” / Răspunsul președintelui SUA
Zeci de lideri mondiali au participat sâmbătă la slujba de înmormântare a Papei Francisc de la Roma. Unul dintre șefii de stat care a stat lângă Donald Trump în timpul funeraliilor a relatat o conversație…SuperLiga: Mirel Rădoi, după înfrângerea din deplasare: La pauză cred ca s-a întâmplat ceva
Mirel Rădoi, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, regretă înfrângerea de la Cluj, scor 1-2, şi spune că echipa va lupta până la capăt, scrie News.ro. „La pauză cred ca s-a intamplat ceva. Din păcate cred…Sfatul tactic de „5 cuvinte” al Melaniei Trump pentru președintele SUA la înmormântarea Papei Francisc, dezvăluit de un expert
Vizita la Roma pentru funeraliile Papei Francisc a fost prima deplasare oficială a lui Donald Trump de când a preluat cel de-al doilea mandat, la 20 iunaurie. Liderul american a fost însoțit de soția sa,…LIVE Război în Ucraina, ziua 1159: Administrația Trump întețește presiunea pentru un acord / Poziții contradictorii cu privire la situația din Kursk
Administrația Trump a sporit presiunea pentru a obține progrese în negocierile cu Rusia și Ucraina, iar Marco Rubio a avertizat că SUA s-ar putea reorienta spre alte dosare de interes de pe scena globală dacă…Valerie, un teckel pitic pierdut pe Insula Cangurilor timp de 529 de zile, a atras atenția întregii lumi
Un câine din rasa teckel pitic, a cărui salvare după 529 de zile de dispariție pe o insulă australiană a captat atenția mass-media din întreaga lume, are o stare bună, au declarat sâmbătă reprezentanții unei…Imaginea pe care eu nu o să o uit niciodată, ca director român de fabrică
Papa în Dacie, fără fasoane, și cu prețuire pentru un produs fabricată în România, este o imagine la care mulți români merită să se gândească, scrie Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj și directorul executiv…Povestea unui medic român din Basel: Sistemul medical din România nu este o opțiune. În Elveția se trăiește bine, dar muncesc mai mult decât colegii mei din țară
Radiologul român de la Spitalul Universitar din Basel face parte dintre numeroșii medici străini care profesează în Elveția. Germana vorbită fluent, învățată la Iași, i-a permis să înceapă cariera în Elveția, cu mici probleme ridicate…Unsprezece sculptori și un joc de putere / galerie foto
„Foarfece, Hârtie, Piatră” este un joc de putere – foarfecele taie hârtia, piatra distruge foarfecele și hârtia învelește piatra. „În aceste vremuri foarte complicate geopolitic, parabola mi s-a părut interesantă”, spune curatoarea Cristina Simion. A…Amenințare șocantă cu moartea în live, la TV
Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă…VIDEO Cel puțin nouă persoane au murit la Vancouver, după ce o mașină a intrat în mulțime, în timpul unui festival
Cel puțin nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat cu mașina în mulțime la un festival stradal, sâmbătă în orașul canadian Vancouver, a anunțat poliția locală, potrivit BBC. UPDATE ora 14:31:…Moscova face o nouă dezvăluire după ce a recunoscut în cele din urmă că nord-coreenii au luptat alături de ruși în Kursk
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a anunțat sâmbătă seară că soldați ai Phenianului au luptat cot la cot cu forțele armate ruse în timpul confruntărilor din regiunea Kursk, împotriva trupelor…VIDEO Ce spectacol a fost la unul dintre cele mai mari întâlniri ale vedetelor lumii
„Bucureștiul, la fel de impresionant ca Florența, dar fără prețurile mari și aglomerație”. Recomandarea pentru primăvară a unui important site străin
„Dacă ești în căutarea unui oraș european vibrant, însă subestimat, Bucureștiul este locul perfect pentru a-ți începe aventura de primăvară”, scrie site-ul de turism și călătorii Travel and Tour World, care enumeră mai multe motive…Donald Trump Jr., ofensivă economică în Europa de Est, cu opriri în Ungaria și România. Îndemnul făcut de fiul președintelui american
Relația personală bună și bazată pe încredere între premierul ungar Viktor Orban și președintele american Donald Trump poate servi drept bază pentru consolidarea relațiilor economice dintre Ungaria și SUA, a afirmat sâmbătă la un forum…Liceenii au protestat în Serbia împotriva introducerii orelor online. „Nu sunt o soluție și sunt inacceptabile”
Mii de persoane în fruntea cărora s-au aflat elevi de liceu au blocat sâmbătă străzile din Novi Sad, în nordul Serbiei, pentru a protesta față de introducerea cursurilor online, denunțând o încercare de a ocoli…Papa Francisc și filmele lui. Documentarul pentru care a dat un interviu de opt ore. „Nu are putere politică, are doar cuvintele”
Papa Francisc a avut o prezență importantă și în arta filmului, unde a găsit un alt loc în care să-și expună ideile. Cel mai important este documentarul numit „Papa Francisc: Un om de cuvânt“, realizat…INTERACTIV Cât influențează prezența la vot pe fiecare localitate scorul posibil al candidaților la alegerile prezidențiale / Află ce se poate întâmpla exact în locul unde votezi de regulă
Candidații la alegerile prezidențiale din 2024 au avut rezultate care au variat uneori puternic între mediul rural și urban, dar și prin prisma prezenței la vot. HotNews.ro a analizat toate cele peste 3.000 de localități…sâmbătă 26 aprilie