14 mart. • Actualitate O nouă stație de tren va fi construită în mijlocul celui mai mare cartier din municipiul Arad O nouă stație de tren va fi construită în municipiul Arad, în mijlocul cartierului Micălaca, cel mai mare din oraș, iar pe viitor ar putea fi folosită pentru un metrou de suprafață care să lege…
14 mart. • Actualitate Sharon Stone acuză că a fost concediată fără niciun motiv dintr-un film ce urmează să apară în curând Actrița americană Sharon Stone, o veterană a Hollywood-ului a dezvăluit într-un mesaj acid publicat pe rețelele de socializare că a fost aleasă să joace și apoi dată afară din distribuția viitorului film thriller „Another Simple…
14 mart. • Actualitate Numărul insolvențelor a revenit la nivelul de dinaintea pandemiei, avertizează liderul pieței de restructurare. Suntem în fața unui alt „val iminent” de insolvențe, spune un specialist Brașov, Botoșani și Bacău sunt județele care au înregistrat cea mai mare creștere a insolvențelor în 2024, arată CITR într-un comunicat de presă. Informația pe scurt: Inflația, deși în scădere, continuă să fie alimentată de…
14 mart. • Economie Speranța de viață în UE atinge 81,4 ani, depășind nivelul pre-COVID. În România, Capitala are cea mai mare speranță de viață iar regiunea Moldovei cea mai redusă În 2023, speranța de viață la naștere în UE a fost de 81,4 ani, marcând o creștere de 0,8 ani față de 2022. După ce a scăzut în 2020 și 2021 din cauza pandemiei de…
14 mart. • Actualitate Lider al grupării paramilitare Rusich, Vojislav Torden, condamnat pe viață pentru crime de război Vojislav Torden, un lider al grupării paramilitare neonaziste Rusich, a fost găsit vinovat de săvârșirea de crime de război în estul Ucrainei în 2014 și 2015, fiind condamnat pe viață de un tribunal finlandez, potrivit…
14 mart. • Actualitate Bolojan, despre decizia CCR în cazul lui Călin Georgescu: Nu putem decât să o respectăm. În condiţii ideale, este bine ca oricine doreşte să candideze să o poată face Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că, „în condiţii ideale”, este bine ca oricine doreşte să candideze să o poată face, dar a subliniat că trebuie respectată decizia Curţii Constituţionale în ceea ce îl priveşte…
14 mart. • Actualitate VIDEO Studenți de la SNSPA protestează împotriva deciziei de nominalizare a lui Donald Trump la Nobelul pentru Pace: „Pricopie, demisia! SNSPA nu e doar a ta” Aproximativ 20 de studenți de la SNSPA protestează, vineri, față de decizia instituției de a-l nominaliza pe președintele SUA Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace, la propunerea rectorului Remus Pricopie. Studenții cer demisia rectorului.…
14 mart. • Actualitate Bolojan, întrebat dacă va cere Statelor Unite să mute arsenal nuclear pe teritoriul României: Planurile de apărare NATO din acest moment sunt suficiente Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. Ilie Bolojan…
14 mart. • Actualitate Încă un candidat independent vrea să intre în cursa pentru Cotroceni. Paul Ispas este sigur că BEC îi va respinge candidatura Biroul Electoral Central a anunțat vineri că un nou candidat independent și-a despus dosarul pentru a intra în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat. Paul Ispas de numește noul aspirant la fotoliul de…
14 mart. • Science Pilula contraceptivă pentru bărbați e cu un pas mai aproape să devină realitate O pilulă contraceptivă experimentală, fără hormoni, destinată bărbaților pare să fie sigură după testele umane timpurii și a prevenit cu succes producția de spermă în studiile pe mamifere, relatează vineri Reuters. Akash Bakshi, directorul YourChoice…
14 mart. • Defense „Carpathian Vipers” – România trimite 4 avioane F-16 în Lituania pentru misiuni de poliție aeriană în Țările Baltice Un detaşament al Forţelor Aeriene Române denumite “Carpathian Vipers” va executa o misiune de poliție aeriană întărită în Lituania, timp de patru luni. Detaşamentul format din patru aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon şi aproximativ…
14 mart. • Economie Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Courier…
Articol susținut de EY România Irina Arsene, mindit.io, este Antreprenorul anului 2024 în România Irina Arsene, Fondatoare și Președinte al Consiliului de Administrație, mindit.io, a fost desemnată aseară câștigătorea competiției EY Entrepreneur Of The Year™ România 2024. Antreprenorea a concurat pentru marele titlu alături de alți 35 de lideri…
14 mart. • Economie VIDEO Un nou transport agabaritic uriaș de 788 de tone a intrat în țară / Ce transportă și ce traseu va avea Un nou transport agabaritic-record de 788 de tone traversează vestul României, potrivit unui anunț al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Este vorba despre un generator care va fi montat la noua termocentrală…
14 mart. • Actualitate DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din luna mai.…
14 mart. • Actualitate Ilie Bolojan a deschis Palatul Cotroceni pentru public: „Un semn de respect pentru cetățeni” / Ce a spus despre decizia CCR în cazul lui Georgescu VIDEO Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut, vineri, o conferință de presă, în care a anunțat deschiderea Complexului Palat Cotroceni pentru public. De asemenea, el a vorbit despre anularea alegerilor prezidenţiale de anul trecut, despre decizia…
14 mart. • Actualitate Un lider european spune că are „de 10 ori mai multă încredere” în Donald Trump decât în Emmanuel Macron sau Olaf Scholz Subliniind că Statele Unite sunt cel mai important aliat al Poloniei, fostul prim-ministru Mateusz Morawiecki a declarat joi că are mult mai multă încredere în Donald Trump decât în anumiți lideri din Europa de Vest,…
14 mart. • Actualitate O ultimă lovitură a lui Putin. Soldați nord-coreeni sunt trimiși în „atacuri sinucigașe” pentru a slăbi trupele ucrainene la Kursk În timp ce negociatorii americani sosesc la Moscova pentru discuții privind încetarea focului, trupele nord-coreene au fost trimise în „atacuri sinucigașe” pentru a recuceri pentru Rusia regiunea de frontieră Kursk, scrie The Independent. Operațiunea rușilor…
14 mart. • Actualitate Locul din România unde în februarie a fost cel mai rece față de cum ar fi fost normal în a doua lună a anului Luna trecută a fost cea mai rece lună februarie din ultimii 13 ani în România, iar un orășel de la Dunăre a fost locul unde temperatura medie a fost cea mai mică față de valorile…
14 mart. • Tech - powered by Metaminds CEO-ul unei companii importante spune că în câteva luni 90% din liniile de cod vor fi scrise de A.I., nu programatori Dario Amodei, directorul startup-ului de inteligență artificială Anthropic afirmă că, într-un an, A.I., nu dezvoltatorii de software, ar putea scrie cea mai mare parte a codului din software-ul pe care îl folosim, relatează Business Insider.…
14 mart. • Economie Șomajul în rândul tinerilor din mediul rural depășește 30%, avertizează Statistica. România are cea mai mare pondere a tinerilor care nu vor să muncească din UE În mediul rural, șomajul în rândul tinerilor trece de 30%, potrivit datelor transmise vineri de INS. La nivelul întregii țări, somajul la grupa de vârstă 15-24 de ani este de aproape 26%, una dintre cele…
14 mart. • International Scaunul prim-ministrului Japoniei se clatină după ce a făcut cadou vouchere de cumpărături unor colegi Prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba și-a cerut scuze vineri pentru că a oferit vouchere cadou unor parlamentari ai partidului de guvernământ din care face parte, o acțiune care ar putea afecta și mai mult ratele de…
14 mart. • UPDATE Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, respinse azi de CCR Două noi contestaţii vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fostrespinse de judecătorii Curții Constituţionale, care s-au întrunit în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. CCR a anunţat că…
14 mart. • Actualitate JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai…
14 mart. • Actualitate Noi avertizări de vreme rea. Meteorologii anunță lapoviță și ninsoare. HARTA zonelor afectate de vânt puternic Meteorologii au emis vineri mai multe avertizări de vreme rea valabile pe parcursul acestui weekened. Vremea va continua să se răcească iar ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare mai întâi la munte, apoi…
14 mart. • Actualitate Cate Blanchett spune că e un „miracol” că e căsătorită de atâția ani și a dezvăluit de ce are o singură fotografie de la nunta ei Celebra actriță Cate Blanchett, o dublă câștigătoare a Premiului Oscar, a descris căsătoria sa de aproape 3 decenii ca fiind un „miracol” și a explicat de ce are o singură fotografie de la nunta ei…
Articol susținut de Superbrands Bonduelle, un Superbrand pentru consumatorii români Bonduelle, liderul pieței de legume în conservă din România și unul dintre principalii jucători de pe cea a legumelor congelate, a fost desemnat Superbrand în studiul cu același nume care listează brandurile cele mai apreciate…
14 mart. • International Dispută diplomatică între Moscova și Roma. Săgețile Mariei Zaharova au dus la convocarea ambasadorului Rusiei în Italia Ministrul de externe italian Antonio Tajani a decis joi să îl convoace pe ambasadorul Rusiei după „al n-lea atac verbal” al diplomației de la Moscova la adresa președintelui italian Sergio Mattarella, acuzat de „minciună și…
14 mart. • Actualitate Veaceslav Platon, omul de afaceri acuzat că a retras ilegal miliarde de ruble din Rusia, reținut în Marea Britanie. Va fi extrădat în Republica Moldova Omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat de Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi facilitat scoaterea ilegală din Rusia a 126 miliarde de ruble, a fost reținut în Marea Britanie, a…
14 mart. • Actualitate Călătoria cu trenul devine mai scumpă – Cresc prețurile la abonamente, la rezervarea locurilor și la transportul bicicletelor Din 28 martie cresc o serie de tarife la călătoria cu trenul, cele mai multe scumpiri fiind de câțiva lei, însă biletele vor costa sensibil mai mult pe distanțe scurte. Se scumpesc cu câteva procente…
14 mart. • Economie Salariul mediu net din ianuarie a fost de peste 5300 de lei. Domeniile în care munca e cel mai bine plătită Câştigul salarial mediu net a fost 5328 lei, în scădere cu 317 lei (-5,6%) față de luna decembrie 2024, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică. Valorile cele mai mari ale salariului net s-au înregistrat…
14 mart. • Război în Ucraina Gigantul rus Gazprom, în cădere liberă după pierderea aproape totală a pieţei europene Când Alexei Miller, CEO-ul Gazprom, inaugura acum 11 ani sediul somptuos al diviziei de export din Sankt Petersburg, el prognoza un viitor prosper bazat pe vânzările de gaze către Europa. „Europa va avea nevoie tot…
14 mart. • Actualitate Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Sunt vizate persoane din anturajul lui Horațiu Potra Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de…
14 mart. • Actualitate Imagini cu cisterna GPL care a vrut să intre în Pasajul Unirii din Capitală VIDEO Un martor a filmat momentul în care autoritățile au intervenit după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a oprit vineri noaptea, într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală. În imaginile publicate pe…
14 mart. • Război în Ucraina Vladimir Putin, discuție telefonică la miezul nopții, după ce a pus la îndoială planul de încetare a focului în Ucraina Președintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon, în noaptea de joi spre vineri, cu prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman, pentru a aborda în special conflictul din Ucraina, a anunțat Kremlinul într-un comunicat, informează…
14 mart. • Economie Romgaz caută consultanți pentru achiziția combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș Romgaz a publicat în SEAP un anunț pentru servicii de consultanță în evaluarea, negocierea și achiziția activelor Azomureș. Combinatul Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și, totodată, cel mai mare…
14 mart. • Economie Skoda va lansa un SUV electric cu șapte locuri și autonomie de peste 600 km Skoda a publicat imagini „teaser” cu cel mai mare model electric al mărcii, un SUV care este gândit pentru familii, va avea șapte locuri, iar autonomia poate trece de 600 km cu bateria de mare…
14 mart. • Actualitate Daniel Băluţă, după incidentul cu cisterna din Pasajul Unirii: O faptă similară unui atentat terorist. Voi face plângere penală Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a reacționat, vineri, după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a oprit noaptea trecută într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală. „Gravitatea incidentului din această seară mă…
14 mart. • Actualitate Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 – 14 aprilie 2025. Săptămâna viitoare temperaturile vor fi…
14 mart. • Război în Ucraina LIVE Război în Ucraina, ziua 1115: Putin spune că va da curs cererii lui Trump de a cruța trupele ucrainene din Kursk dacă se predau / Atac cu rachete rusești asupra orașului natal al lui Zelenski Președintele rus Vladimir Putin a îndemnat ucrainenii care luptă în Kursk să-și predea armele, după ce președintele american Donald Trump i-a cerut liderului de la Kremlin să le cruțe viețile acestor soldați. Putin a spus…
14 mart. • Război în Ucraina Cerință dură a rușilor în negocierile cu americanii: Vor să elimine din echipa lui Trump singurul personaj care pare „prea înțelegător cu Kievul” Oficialii ruși au comunicat omologilor americani că nu doresc ca emisarul președintelui Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, să fie implicat în discuțiile la nivel înalt menite să pună capăt războiului, potrivit unui oficial american…
14 mart. • Actualitate SUA: Val de concedieri la una din cele mai prestigioase universități în urma tăierilor bugetare decise de Trump Universitatea Johns Hopkins, una dintre cele mai prestigioase universități de cercetare medicală din lume, a anunțat joi că va reduce peste 2.000 de posturi la nivel mondial din cauza tăierilor bugetare drastice decise de administrația…
14 mart. • Actualitate Incident grav în București: Un șofer a încercat să intre cu o cisternă încărcată cu GPL în Pasajul Unirii O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit noaptea trecută într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală, şoferul vehiculului ignorând reglementările şi indicatoarele care interzic circulaţia prin tuneluri pentru maşinile care transportă materiale…
14 mart. • Snoop.ro INVESTIGAȚIE SNOOP: Blocuri de 7 etaje într-o zonă protejată din București. Administrația Nicușor Dan a dat autorizația în baza unui PUZ aprobat de Firea. „Eram obligați să o facem” Un ansamblu rezidențial cu blocuri de până la 7 etaje se construiește pe Bulevardul Ferdinand din Capitală, între străzile Mătăsari și Pictor Ion Andreescu, într-o zonă protejată cu clădiri vechi de peste un secol. Locuitorii…
14 mart. • Profit.ro Cel mai scump teren vândut vreodată de RA-APPS. Cu vedere spre vilele prezidențiale din Primăverii Fondul de investiții Evergent Investments, fostul SIF Moldova, a fost desemnat câștigătorul unei licitații organizate de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) pentru vânzarea unui teren valoros al statului, amplasat pe malul lacului…
14 mart. • Actualitate Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând…
14 mart. • Actualitate Fenomenul violenței școlare: părinții care își fac singuri dreptate. Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a intrat într-o sală de clasă și a lovit cu pumnii și picioarele un elev de 12 ani, coleg cu fiul său Judecătoria Bârlad a dispus joi, 13 martie, arestarea preventivă a unui bărbat de 38 de ani care a provocat scandal la școala unde studia fiul său și a agresat un coleg de clasă de-al acestuia.…
14 mart. • International Războiul împotriva presei, faza pe contractele cu statul: SUA închid robinetul pentru cele mai mari 3 agenții din lume. Consiliera lui Trump: „Trebuie să producem noi înșine informațiile” O consilieră a președintelui american Donald Trump a anunțat joi că Statele Unite vor anula contractele publice cu cele cele mai mari trei agenții de presă mondiale, scrie AFP. Kari Lake, o fostă jurnalistă devenită…
14 mart. • Război în Ucraina Doar un „zid de cărămidă” îl va opri pe Putin, crede un fost ofițer MI6. „Aceasta este adevărata problemă cu care ne confruntăm” Președintele rus Vladimir Putin „reacționează doar la puterea dură” („hard power”) și „se va opri doar atunci când se va lovi de un zid de cărămidă”, a declarat joi Christopher Steele, un fost ofițer de…
14 mart. • International Zaharova a stârnit furia Romei, după un nou atac verbal la adresa lui Mattarella. Reacție fermă a șefului diplomației italiene Ministrul de Externe al Italiei, Antonio Tajani, a anunțat joi că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după un nou „atac verbal” al corpului diplomatic al Moscovei la adresa președintelui italian Sergio Mattarella, scrie AFP. „Condamnăm…