Sari direct la conținut

Un american a ucis trei adolescenți care au pătruns pe proprietatea sa, invocând legitima apărare

HotNews.ro
Un american a ucis trei adolescenți care au pătruns pe proprietatea sa, invocând legitima apărare

Un american a ucis trei adolescenți care au intrat pe proprietatea sa, dar nu a fost pus sub acuzare și ar putea să beneficieze, potrivit poliției, de un principiu extensiv de legitimă apărare, scrie AFP.

Cei trei tineri, doi de culoare și un hispanic cu vârste de 15 și 16 ani, au fost împușcați mortal luni, înaintea zorilor, de un locuitor din Conyers, o mică localitate din periferia Atlanta, în sud-estul Statelor Unite.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, cei trei „avea fețele acoperite când s-au apropiat de reședință cu intenția de a jefui trei persoane care se aflau în fața casei”, a explicat într-un comunicat un purtător de cuvânt al poliției din comitatul Rockdale, Lee Thomas.

Unul dintre tineri a tras asupra acestora și unul dintre ei a replicat, a adăugat el. Niciuna dintre victimele prezumtivei tentative de furt nu a fost rănită dar cei trei adolescenți au murit, unul pe loc și alți doi la spital.

Persoana care a tras nu a fost pusă sub acuzare, iar ancheta continuă.

Potrivit șerifului Eric Levett, dosarul s-ar putea încadra în textul unei legi care autorizează recurgerea la forța letală în fața unei amenințări vitale, chiar dacă sunt posibile și alte opțiuni precum a te ascunde sau a fugi.

Acest dispozitiv controversat, denumit „Stand your ground”, este în vigoare în Georgia și alte 20 de state.

În Statele Unite, dreptul la autoapărare este un argument invocat frecvent de lobby-ul armelor de foc.

Aplicarea sa stârnește în mod regulat controverse, așa cum a fost după moartea lui Trayvon Martin, un adolescent de culoare neînarmat care a fost ucis în 2012 în Florida. Persoana care l-a ucis a fost achitată după ce a pledat legitima apărare. Decizia a provocat controverse și a participat la nașterea mișcării Black Lives Matter.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro