Sari direct la conținut

Un biciclist nu a oprit la stop și a fost lovit mortal de mașina unui consilier județean / Ce despăgubiri RCA a primit familia acestuia

HotNews.ro
Accident bicicleta, Foto: Toa555 / Dreamstime.com
Accident bicicleta, Foto: Toa555 / Dreamstime.com

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat recent în cazul unui accident tragic petrecut în iarna anului 2015, când un sătean din Neamț, plecat cu bicicleta să sacrifice un porc în localitate, nu a oprit la stop și a fost lovit mortal de o mașină a unui consilier județean, care circula cu viteză peste limita legală. Familia sa a cerut în instanță daune morale de 800.000 de euro.

Cum s-a întâmplat tragicul accident

Sentința în acest dosar a fost dată la finele anului trecut de un complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte a reţinut următoarea situaţie de fapt:

  • „La data de 21 decembrie 2015, în jurul orelor 08:30, în timp ce conducea autoturismul, pe raza localităţii Baratca, la kilometrul 23+390, din direcţia municipiului Roman către municipiul Piatra Neamţ, inculpatul A. a acroşat victima H., care a decedat.
  • Victima H. domicilia în localitatea Baratca, la imobilul cu numărul x, situat pe drumul comunal 113A. În dimineaţa zilei de 21 decembrie 2015, conform înţelegerii prealabile cu martorul I., care locuieşte în aceeaşi localitate, la imobilul cu numărul x, situat pe drumul naţional 15 D, victima H. a plecat cu bicicleta de la domiciliul său pentru a participa la sacrificarea unui porc.
  • Victima H. a urmat drumul comunal până la intersecţia cu drumul naţional, pe care trebuia să-l traverseze pentru a ajunge la destinaţie, respectiv, la domiciliul martorului I., unde deja se afla fiul său, E., care îl aştepta, astfel cum rezultă din declaraţiile părţilor civile E. şi B. şi ale martorilor I. şi S.
  • Pe de altă parte, inculpatul A., aflându-se în exercitarea atribuţiilor funcţiei de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, se deplasa pe drumul naţional 15D, din direcţia Roman către Piatra Neamţ, conducând autoturismul de serviciu, după cum reiese din coroborarea foilor de parcurs, cu declaraţiile inculpatului şi cu corespondenţa Consiliului Judeţean Neamţ.
  • Pe raza localităţii Baratca, la kilometrul 23+410 – 23+420, în proximitatea intersecţiei drumului naţional cu drumul comunal 113A şi drumul judeţean 1551, inculpatul A. a surprins în zona axului şoselei şi a lovit pe H., care circula pe bicicletă, pe acelaşi sens de mers, consecutiv unui viraj la stânga realizat de pe drumul comunal, în condiţiile unor manevre comune de evitare a coliziunii, cu consecinţa decesului biciclistului.
  • După impact, victima, bicicleta şi subansamble ale acesteia au fost proiectate în partea stângă, raportat la direcţia de înaintare către Piatra Neamţ, pe acostament, şi pe terenul arabil din vecinătate, iar autovehiculul, traversând oblic celălalt sens de mers, a părăsit carosabilul, tot în partea stângă, a rulat pe acostament, a lovit doi stâlpi (primul din lemn, suport pentru reţeaua de telegrafie şi telefonie; al doilea din beton, suport pentru reţeaua de distribuţie a energiei electrice), pe care i-a retezat, a distrus gardul imobilului cu numărul x, şi s-a oprit în fântâna din curtea acestuia, pe care a degradat-o semnificativ.”, se arată în jurisprudența Înaltei Curți.

Familia victimei a cerut daune morale de 800.000 de euro pe asigurarea RCA

O primă sentință penală în acest dosar a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 7 februarie 2022. În dosar se arată că soția și cei 4 copii ai bărbatului decedat au solicitat în instanță daune morale de 800.000 de euro de la asigurătorul RCA al mașinii celui care a produs accidentul.

  • NOTĂ: Asigurarea de răspundere civila auto (RCA) are rolul de a acoperi prejudiciile pe care le produci tu și mașina ta unor terțe persoane, fie că vorbim de daune materiale ori vătămări corporale, daune morale și chiar deces.

O singură asigurare RCA, care costă să zicem 1500 de lei pe an, poate acoperi, potrivit legii, următoarele cheltuieli maxime în urma unui accident:

  • 6,07 milioane de euro pentru pentru vătămări corporale și deces
  • 1,22 milioane de euro pentru daune materiale

Iată ce daune s-au cerut în acest dosar:

  • „În faza de urmărire penală, soţia supravieţuitoare şi cei patru copii majori ai defunctului s-au constituit părţi civile, în solidar, cu sumele de 5.000 RON, reprezentând daune materiale (cheltuieli cu pomenile şi monumentul funerar) şi 800.000 euro, cu titlu de daune morale.
  • În faza de judecată (urmare a dispoziţiei instanţei de la termenul din 7 octombrie 2021), părţile civile au precizat că, deşi s-a solicitat acordarea de daune morale, în mod solidar, înţeleg să-şi individualizeze pretenţiile, după cum urmează: 200.000 de euro pentru soţia supravieţuitoare şi câte 150.000 de euro pentru fiecare dintre cei patru copii majori ai defunctului.
  • În cursul judecăţii, nu au fost administrate probe (înscrisuri, martori) în dovedirea pretenţiilor materiale solicitate de către părţile civile.
  • Potrivit înscrisurilor depuse în faza de urmărire penală coroborate cu declaraţia părţii civile E. din 14 decembrie 2017 a rezultat că inculpatul A. a achitat soţiei supravieţuitoare contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi a pomenilor, astfel încât, nu se impune acordarea vreunei sume de bani suplimentare, cu titlu de daune materiale, câtă vreme acestea nu au fost probate.”, se menționează în dosar.

Asigurătorul RCA, obligat în primă instanță la plata unor daune morale de 160.000 de euro

Înalta Curte a decis în acest prim dosar că asigurătorul RCA, G. SA (n.a sunt 3 asigurători posibili – Generali, Groupama sau Grawe), trebuie să achite daune morale familiei bărbatului decedat pentru traumele psihice și suferința cauzată, dar mai puțin decât au solicitat aceștia.

„Partea responsabilă civilmente G. SA a fost obligată la plata următoarelor sume:

  • 40.000 de euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, către partea civilă B. şi
  • 30.000 de euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, către fiecare dintre părţile civile C., D., E. şi F.”, se menționează în dosar.

În apel, Completul de 5 judecători de la Înalta Curte a tăiat și mai mult din daunele morale

Față de această decizie au făcut apel atât asigurătorul RCA, (G. SA), cât și familia victimei, dosarul fiind judecat de un Complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care este o instanță de control judiciar.

  • „În apelul formulat partea responsabilă civilmente G. SA, în subsidiar, a solicitat redimensionarea cuantumului daunelor morale acordate părţilor civile în sensul reducerii acestora în acord cu principiul ce stă la baza răspunderii civile delictuale, conform căruia dezdăunarea părţilor civile trebuie să reprezinte întotdeauna o reparare justă şi echitabilă şi nu o îmbogăţire fără just temei şi cu jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie.”, arată Completul de 5 judecători.

Această instanță a decis să taie și mai mult nivelul daunelor morale solicitate de familia victimei, la un total de 90.000 de euro.

Iată care a fost motivația instanței:

  • „Este în afara oricărei îndoieli că părţile civile au fost supuse unor traume psihice, suferinţa acestora justificând dreptul la plata daunelor morale, însă nu în cuantumul apreciat de acestea prin constituirea de parte civilă şi nici cel acordat de prima instanţă.
  • Astfel, la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri solicitate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin decesul victimei H., Înalta Curte – Completul de 5 judecători are în vedere următoarele criterii: relaţia şi gradul de rudenie dintre fiecare parte civilă şi defunct, gradul de afecţiune existent între aceştia, faptul că părţile civile vor fi lipsite pentru totdeauna de dreptul de a se bucura de prezenţa membrului de familie decedat, vârsta victimei dar şi împrejurarea că descendenţii victimei sunt persoane adulte, având propria familie şi locuind separat de acesta. (..)
  • Totuşi, după cum s-a arătat anterior, deşi nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de părţile civile, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători, fără a pune la îndoială suferinţa psihică pricinuită de decesul numitului H. şi durerea la care au fost supuse părţile civile prin producerea accidentului rutier, apreciază că daunele morale nu au rolul de a asigura suportul material al existenţei părţilor civile, pentru întreaga lor viaţă, ci de a compensa, într-un mod lipsit de ostentaţie, durerea pricinuită de pierderea unui membru de familie, astfel încât cuantumul lor trebuie să fie moderat, fără a se constitui într-un prilej de îmbogăţire fără justă cauză de pe urma unui accident rutier produs din culpa atât a victimei cât şi a unei alte persoane. (…)
  • Aşadar, în raport de consecinţele negative suferite de părţile civile B., E., C., F., D. în plan psihic, de importanţa valorilor morale atinse şi de măsura în care au fost lezate aceste valori, având în vedere intensitatea cu care au fost percepute consecinţele faptei ilicite, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţilor civile, nivelul de trai al acestora, instanţa de apel apreciază că sumele care se cuvin părţilor civile pentru prejudiciul provocat prin moartea victimei sunt de 30.000 euro (pentru soţia defunctului B.), cu titlu de daune morale, (..) şi de 15.000 euro, (..) (pentru fiecare dintre părţile civile C., D., E. şi F., descendenţii defunctului) cu titlu de daune morale.”, a motivat instanța de control judiciar.

Această decizie definitivă a fost dată în 31 octombrie 2022.

Pentru alte cazuri reale de daune RCA citește:

Sursa foto: Toa555 / Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro