Un lider UDMR vede o singură soluție pentru „o majoritate stabilă”
Liderul senatorilor UDMR, Lorand Turos, a declarat că este necesară „o înțelegere politică între PNL și PSD” pentru formarea unui „guvern stabil, cu puteri depline și care nu depinde de votul extremiștilor”.
Aflat în studioul Euronews, luni seară, alături de reprezentanți de la celelalte trei partide din fosta coaliție, Lorand Turos le-a spus celorlalți invitați că fără un acord între PSD și PNL „nu se poate face o majoritate stabilă” între „partide proeuropene”.
„În politică, din păcate, chiar dacă câteodată ai un acord scris, se întâmplă că ești marginalizat, ești atacat de colegi, dar trebuie să trecem peste aceste lucruri. Dacă ne uităm aici cine suntem la masă, suntem partide proeuropene. Noi patru putem alcătui o majoritate. Oricum am face, oricum am calcula, fără UDMR puteți face o majoritate, și fără USR, dar fără PNL și fără PSD, pe această parte a politicului, nu se poate face o majoritate stabilă”, a declarat senatorul.
Liderul senatorilor UDMR a atras atenția că „nu s-a schimbat aritmetica parlamentară” și că această situație era valabilă și la formarea Guvernului Bolojan, și după demiterea lui prin moțiunea de cenzură PSD-AUR.
„Trebuie o înțelegere politică între PNL și PSD. Nu neapărat o coaliție, dar o susținere reciprocă. Altfel, nu facem altceva decât pasăm puterea politică viitoare extremiștilor – și noi putem să ne certăm în continuare, să reproșăm cine, când, ce a greșit”, a adăugat Lorand Turos.
El a reiterat că „singura condiție” a UDMR pentru votarea unui guvern este ca acesta să nu depindă de susținerea „extremiștilor”.
„Noi, UDMR, suntem dispuși să votăm orice variantă care asigură un guvern stabil, cu puteri depline și care nu depinde de votul extremiștilor. Asta e singura condiție”, a conchis Lorand Turos.
PNL refuză să mai guverneze cu PSD
După ședința de luni a conducerii PSD, în care Sorin Grindeanu a primit „un mandat larg” de negociere cu premierul desemnat Luca Niculescu, liderul social-democraților a lansat un nou apel către PNL și UDMR.
„Am spus că vrem să fim parte activă, asumată, a unui guvern. Asta înseamnă responsabilitate. Același apel îl facem la PNL și UDMR, de a fi parte, să trecem această perioadă grea și în primăvară să facem o evaluare dacă se continuă sau nu în această formă”, a declarat Grindeanu.
Luni seară, Ilie Bolojan a reiterat că „PNL nu va guverna din nou împreună cu PSD”, acuzându-i pe social-democrați că „au dovedit în repetate rânduri că nu respectă angajamentele, fug de răspundere și provoacă crize”. În replică, Sorin Grindeanu l-a criticat pe liderul liberalilor.
Într-un interviu difuzat luni seară de Antena 3, Luca Niculescu a afirmat, la rândul său, că nu crede că PNL își va schimba poziția. „Dar mai sunt și alte soluții”, a adăugat premierul desemnat.