Un miliardar de 42 de ani care vrea să ducă astronauți pe Marte a devenit noul șef al NASA
Senatul Statelor Unite a confirmat numirea miliardarului Jared Isaacman în funcția de administrator al NASA în administrația președintelui Donald Trump, transformând un susținător al misiunilor către Marte și un fost asociat al directorului general al SpaceX, Elon Musk, în cel de-al 15-lea lider al agenției spațiale, transmite Reuters.
Numirea lui Isaacman – pe care Trump l-a propus, retras și apoi redesemnat anul acesta drept candidat pentru funcția de administrator al NASA – a fost aprobată de Senatul american cu 67 de „voturi” pentru și 30 „împotrivă”.
Confirmarea a venit la două săptămâni după ce acesta le-a spus senatorilor, în cea de-a doua audiere a sa, că NASA trebuie să accelereze ritmul pentru a devansa China în cursa de revenire pe Lună până la sfârșitul acestui deceniu.
Isaacman, cu o avere estimată de Forbes la 1,2 miliarde de dolari, va conduce o agenție cu 14.000 de angajați, în timp ce aceasta investește miliarde de dolari în cel mai ambițios demers de explorare spațială din ultimele decenii: readucerea oamenilor pe Lună pentru a pune bazele unei prezențe pe termen lung pe suprafața sa, înainte de a trimite în cele din urmă astronauți pe Marte.
Miliardarul în vârstă de 42 de ani va încerca să se folosească de experiența din mediul privat pentru a atinge aceste obiective. Isaacman a comandat misiunea Inspiration4, primul zbor spațial alcătuit exclusiv din civili, folosind capsula Crew Dragon Resilience a SpaceX. Aceasta a fost lansată de la Centrul Spațial Kennedy pe 16 septembrie 2021. Ulterior, el a condus misiunea Polaris Dawn, în cadrul căreia a devenit anul trecut primul cetățean privat care a efectuat o activitate extravehiculară (o ieșire) în spațiu.
Noul șef al NASA va fi nevoit să lucreze cu mai puțini angajați
Casa Albă, în cadrul inițiativei sale de creștere a „eficienței guvernamentale” conduse de Elon Musk, a redus personalul NASA cu 20% și a încercat să taie bugetul agenției pentru 2026 cu aproximativ 25% față de nivelul obișnuit de 25 de miliarde de dolari, punând în pericol zeci de programe de știință spațială pe care oamenii de știință și unii oficiali le consideră prioritare.
Isaacman vine cu o viziune de reorientare a priorităților către trimiterea de misiuni pe Marte, pe lângă programul lunar Artemis, precum și o dependență mai mare de companii private, precum SpaceX, pentru a economisi bani publici și a stimula competiția din sectorul privat.
Dintre cele 67 de voturi în favoarea lui Isaacman, 16 au venit din partea democraților, aceștia alăturându-se celor 51 de republicani care au votat pentru confirmarea sa. Toate cele 30 de voturi împotriva confirmării sale au fost exprimate de democrați.
Maria Cantwell, membru de rang înalt al Comisiei pentru Comerț a Senatului, care supraveghează NASA, a criticat eforturile administrației Trump de a reduce ceea ce ea a numit unitatea științifică a agenției. Cu toate acestea, ea a susținut confirmarea lui Isaacman miercuri.
„În timpul procesului său de nominalizare, domnul Isaacman a subliniat importanța creării unui val de viitori oameni de știință, ingineri, cercetători (și) astronauți pentru a sprijini dezvoltarea științei și tehnologiei și pentru a se alinia obiectivelor NASA. Sunt pe deplin de acord”, a declarat Cantwell.
Relația cu Musk, un motiv de îngrijorare pentru unii congresmeni
Unii senatori democrați au spus în timpul audierii lui Isaacman din 3 decembrie că sunt îngrijorați de apropierea acestuia de Musk, a cărui companie deține contracte cu NASA în valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari și ar putea beneficia de anumite politici susținute de Isaacman.
Musk a pledat pentru nominalizarea lui Isaacman atunci când Trump a fost ales pentru un nou mandat de președinte în noiembrie 2024. Musk a încercat să realinieze programul spațial al SUA către un accent mai puternic pe Marte în perioada în care a fost consilier apropiat al lui Trump.
Republicanii din Senat și unii democrați, inclusiv Cantwell, au subliniat de asemenea urgența cursei pentru Lună dintre NASA și China în condițiile în care Beijingul își propune să își trimită astronauții pe suprafața lunară până în 2030.
NASA se confruntă cu un obiectiv nesigur pentru 2028, folosind racheta Space Launch System și uriașa rachetă Starship a SpaceX, aflată încă în dezvoltare, ca modul de aselenizare.
Sean Duffy, oficialul american care a asigurat până acum interimatul NASA concomitent cu funcția de secretar al Transporturilor în administrația Trump, l-a felicitat pe Isaacman pe X, urându-i „succes la începutul mandatului său și în conducerea NASA pe măsură ce ne întoarcem pe Lună în 2028 și învingem China”.
