Un român care a trecut prin creșterea și decăderea unei țări (Partea I): Mergeam cu mașina pe o insulă din Venezuela și timp de 10 ore Hugo Chavez era pe toate posturile de radio. Nu puteam să ascult altceva
Despre Venezuela am auzit doar lucruri negative cu privire la inflația record cu multe zerouri, sărăcia și sacii de bani pentru câteva alimente. Ne amintește de Zimbabwe, cel puțin în ultimii ani. Discutăm despre o țară care și-a axat economia doar pe un sector: petrolier. Când prețul a luat-o la vale, la fel și economia. Un tânăr student din București, în vârstă de 24 de ani, Dario Vărzaru, a trăit în Venezuela atât în perioada de avânt economic, cât și de criză. Într-o discuție cu HotNews.ro, el ne-a povestit despre viața sa de acolo, respectiv de când a început școala și până a plecat. Acolo a învățat, a muncit, și-a făcut prieteni și chiar a participat la unele proteste.
El s-a mutat în Venezuela în 2009 datorită tatălui său, pe Insula Margarita.
„Tata s-a dus în vacanță, practic. A făcut un tur, a fost și în America, și i-a plăcut acolo. A zis că se putea face business. El a început cu o afacere de rent-a-car (închiriere de mașini n.r.). Mă duceam în vacanță la el când eram mic. Am fost de trei ori înainte să mă mut. După ce am terminat clasa a VIII-a aveam de ales ori să mă duc la mama mea în Germania, ori în Venezuela. Am decis să merg în Venezuela. Simțeam că trebuie să stau cu tatăl meu”, a spus Dario, pentru HotNews.ro.
Își amintește că prima dată a vizitat țara când avea 9-10 ani.
Mi se părea, când am coborât din avion, că este un aer foarte apăsător pentru că era umiditatea foarte mare. Era ca un șoc, simțeai că nu poți respira cum trebuie. Era foarte cald și mi se părea ca în America. Aveam acest termen de comparație deoarece fusesem și în Miami, cu câțiva ani înainte de a ajunge în Venezuela. Eram mic, nu prea realizam multe lucruri. Oamenii erau destul de prietenoși. Erau deschiși și pe vremea aceea aveai acces la toate. Era o țară foarte bogată. Erau multe produse din import, din America. Asta vedeam eu când eram copil. Apoi am mai mers de două ori, în vacanțele de vară.
Viața sa era bună, iar afacerea tatălui mergea destul de bine.
Ce i-a atras atenția, când a ajuns acolo, a fost faptul că valuta se schimba „la negru” în acea perioadă, precizând că nu existau case de schimb valutar din cauza unei decizii a Guvernului.
„Cei care schimbau banii la bancă pierdeau foarte mult. Ca idee, câștigai dublu dacă schimbai la negru”, a afirmat el.
„Operațiunea de schimb valutar o făceau majoritatea oamenilor care aveau acces la valută. Chiar și cei din Guvernul lor. Ce am învățat acolo în facultate a fost faptul că această măsura privind controlul
valutar ar fi trebuit să dureze nu mai mult de șase luni, potrivit unui economist. Dacă o ții mai mult, îți scapă de sub control, ceea ce s-a și întâmplat”.
Sistemul bancar, spune el, dădea cetățenilor un card de credit cu care în fiecare an puteau să folosească 1.000 dolari la cursul de pe piața neagră.
„Cu bolivarii puteai să cumperi dolarii de la stat la un preț foarte bun. Dacă erai inteligent, puteai să-i schimbi pe piața neagră și câștigai mult mai mult. 500 dolari îi primeai pentru a face plăți online și 500 cash, dar să demonstrezi că ai bilete dus-întors în America, care se falsificau ușor în Photoshop. Se făcea chestia asta. Acum nu mai există opțiunea asta pentru că nu mai au bani de unde să dea”, a mai explică Dario.
Erau unii care cumpărau produse din America, online, și apoi le vindeau în țară pentru un profit frumușel. Altfel nu puteai face rost de anumite bunuri de consum.
Operațiile estetice erau foarte ieftine și femeile erau extaziate după chestia asta, spune el.
„Am două prietene cărora la 18 ani părinții le-au dat cadou să-și pună silicoane. Fetele sunt înnebunite după frumusețe. Sunt multe forme. Își scot și din coaste ca să fie cât mai „clepsidră”. Erau destul de ieftine operațiile. Prețul e la 20% din ce costă în Europa. Totul se plătea în bolivari și dacă plăteai în valută… erau multe căi de a face valută stând în Venezuela”, a arătat acesta.
Cred că am prins apogeul și apoi decăderea economiei
„Încă puteai găsi produse, când am ajuns acolo. Mergea foarte bine mașinăria de importuri și exporturi. Ușor, ușor s-a schimbat situația, din cauza schimbului valutar. Ei au tot printat hârtii ca să poată face față valutei care intra, care era „la negru”. Inflația era foarte mare, iar ei au continuat să crească salariul minim pe economie. Nu au controlat inflația, doar au dat focului mai mult gaz. În momentul în care au crescut salariile, angajatorii au trebuit să crească prețurile la alimente. Evident că s-a ales praful. Asta cu mărirea salariului funcționează ca să atingi gândirea alegătorilor. Așa au crescut prețurile. Chavez a crescut salariul cu 15%-20% pe an, sumă extrem de mare. Unii îl blamau pe Chavez că uite ce politică are, ce populist, te minte pe față la televizor, dar majoritatea erau foarte mulțumiți”, a explicat Dario.
- Trebuie să ai un inamic comun pentru a putea crea o emulatie și pentru a putea uni grupurile de oameni. Inamicul comun în cazul de față era imperiul, adică America care, paradoxal, pompa cei mai mulți bani în Venezuela. America cumpăra 60-70% din petrolul din Venezuela.
- Cu Barack Obama era mai prietenos Chavez. Dar îmi aduc aminte, era un congres al ONU în care a vorbit Bush și apoi a venit Chavez la pupitru. S-a dus și a spus că miroase sulf. Adică Diavolul a venit aici, referindu-se la Bush.
Hugo Chavez intr-un interviu pentru BBC/Sursa: pagina de youtube a BBC
„El vorbea des cu poporul. Avea un program, duminica, se numea „Alo Presidente”. Puteai să suni și tu, el răspundea și vorbea cu tine. Din anumite puncte de vedere era un politician foarte bun. De multe ori l-am simpatizat, dar tot de atâtea ori știam că este o problemă. Când avea emisiune, toate posturile de radio se schimbau și intra peste tot live și vorbea cu populația. La fel și cu posturile TV.
„Am mers 10 ore cu mașina și toate cele 10 ore a vorbit Chavez. A fost un congres mare, raport anual sau ceva de genul. Nu puteam să găsesc un post de radio că era peste tot”
În 2012 au fost alegeri prezidențiale cu Henrique Capriles Radonski, spune el, un democrat cu perspectivă, care a studiat în afară.
„Se zice că el ar fi câștigat alegerile, dar au inversat rezultatul. (…) Și tot în același an, după ce a câștigat alegerile, Chavez a murit de cancer. Înainte să se opereze, la o întâlnire în care au participat și mai mulți oficiali, Chavez a spus populației că trebuie să voteze cu Nicolas Maduro. Asta dacă nu va supraviețui operației. Până la urmă a murit în operație. Au fost iar alegeri și iar a fost Capriles contracandidat. Se zice că a câștigat de fapt el, dar au inversat, din nou, rezultatul. Acolo votau și viii și morții. (…) După ce a murit Chavez, a scăzut si prețul petrolului de la aproximativ 100 dolari la câteva zeci de dolari barilul, diferență enorm de mare mai ales din cauza faptului ca Venezuela se baza pe petrol. 90% din veniturile țării din așa veneau. Coroborat cu faptul că industria avea enorm de suferit deoarece au fost naționalizări masive, iar firmele străine au fost nevoite să plece din țară. Venezuela e bogată în aur și alte resurse, plus turism, ar putea face o grămadă de bani. S-au axat strict pe petrol”, a precizat românul.
- Corupția era foarte mare. Ce-i în România e „pantaloni scurți”. Unii conduceau și fără permis acolo, fără absolut nicio problemă. Îi oprea poliția, le dădea echivalentul a 2 dolari și îi lăsau să plece. Dacă la nivelul acesta era corupția, îți dai seama cum era mai sus.
- Există o discrepanță foarte mare între clasele sociale. Clasa de mijloc nu mai există. Ori ești bogat ori sărac. Acolo vezi mașini ultimul model lângă dărăpănături de prin anii ‘60-’70 ruginite toate
Imagine din Caracas/sursa: Pixabay
Sistemul educațional – uniformă și imn
„Când m-am dus la liceu acolo eram obișnuit fără uniformă. Acolo toți trebuie să poarte uniformă. Aveai un tricou cu guler, pantaloni de stofă negri, curea neagră și pantofi negri. Dacă îți lipsea cureaua, nu puteai să intri la școală. E un lucru bun și îl aplaud. Am început de la zero acolo. Nu știam limba, nu știam nimic. Undeva pe câmp era școala, dar era privată. Cică era bilingv engleză-spaniolă. Știam mai multă engleză eu decât profesorii. Dimineața și seara cântam imnul țării și al insulei. Ziceam: ia uite ce comuniști sunt ăștia. În final am învățat imnul. Sistemul lor e cumva mai înapoiat decât al nostru. Eu deja făcusem la matematică sau fizică mai multe cursuri decât făcuseră ei. Așa a început să-mi placă matematica, fizica, chimia. În România nu prea îmi dădeam silința la genul asta de materii”, a mai arătat Dario.
- Internetul acolo este slab. Dacă aveam acasă 50 kb/s eram fericit. În schimb toți aveau Blackberry, de la grădinar la întreprinzător. Apoi mi-am dat seama că nu erau așa de scumpe. Nu aveau WhatsApp pe vremea aia, stăteau pe Blackberry messenger.
„Facultatea era destul de bine pusă la punct. Stilul de învățământ, chiar și în liceu, promova unitatea și vorbitul în public. Se baza mult pe prezentări în Power Point. Erau trei copii în tot liceul care știau engleză. Doar unul era la mine în clasă. Fotbalul m-a unit cu grupul. Era ca o limbă a noastră, o limbă universală. După ore, mă duceam la surf”, a mai spus Dario.
La șapte seara e beznă totală tot timpul anului, spune el.
„Să mergi pe stradă era foarte periculos. Și ziua era periculos. Trebuia să nu te faci remarcat, chiar dacă aveai bani. Toate întrevederile între colegi erau la cineva acasă sau în diverse locații cu circuit închis. Când am crescut mai mare am început să ies în cluburi. Acolo aveau detectoare de metale. Puteai să ieși oricând, dar trebuia să știi când să umbli, cu cine, cât să te afișezi. Când veneam în România în vacanță și mergeam la 12 noaptea pe stradă mă simțeam atât de liber”, mărturisește Dario.
INTERVIURILE HotNews.ro