Sari direct la conținut

UPDATE Legea energiei a fost schimbată radical: Minim 50% din tranzacțiile cu gaze din România vor avea loc pe bursă, existând riscul reactivării unei proceduri de infringement

HotNews.ro
Piata gazelor naturale, Foto: Freepik.com
Piata gazelor naturale, Foto: Freepik.com

​Deputații din comisia pentru industrii, condusă de Iulian Iancu (PSD), au dezbătut marți mai multe amendamente apărute peste noapte, care modifică radical Legea energiei 123/2012. Unul dintre amendamente prevede că de la 1 ianuarie 2019, minim 50% din cantitățile de gaze contractate într-un an vor fi tranzacționate pe bursă. Însă, nu este cert că va rămâne această cotă, fiindcă un alt amendament arată că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va avea posibilitatea să o majoreze anual cum dorește. Marea problemă este că impunerea unor astfel de obligații ar putea reactiva o procedură de infringement din partea Comisiei Europene.

UPDATE Legea a fost aprobată miercuri în plenul Camerei Deputaților, care este și camera decizională.

Comisia pentru industrii încearcă de peste un an să introducă astfel de amendamente, însă nu a reușit până acum din cauza unor avertismente ale Comisiei Europene. Inițial, a încercat să introducă amendamente în legea de aprobare a OUG 64/2017 privind piata gazelor naturale, astfel încât să fie tranzacționate minim 70% din cantitățile de gaze pe bursă. Comisia Europeana s-a arătat clar împotrivă, explicând că astfel de obligații ar putea încălca libertațile fundamentale prevazute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și principiile pieței libere de energie. Astfel, exista riscul redeschiderii unui proces de infringement impotriva Romaniei pentru blocarea exporturilor de gaze. Această procedură este deocamdată suspendată, însă poate fi oricând reactivată.

Amendamentele au ajuns până în plenul Camerei Deputaților, însă au fost retrimise în comisia pentru industrii.

În cele din urmă, comisia condusă de Iulian Iancu a decis să renunțe la modificarea OUG 64/2017 și să o lase exact așa cum a fost trimisă de Guvern. Astfel, marți comisia pentru industrii a avizat Legea pentru aprobarea OUG 64/2017 în forma propusă de Guvern. Pe de altă parte, au fost introduse obligații privind tranzacționarea gazelor printr-o altă inițiativă legislativă, care modifică Legea 123/2017 privind piața gazelor. Este o inițiativă legislativă care modifică mai multe articole din lege, atât din zona energiei electrice, cât și pe partea de gaze.

Cristina Prună (USR) a acuzat lipsa de transparență, în condițiile în care a primit amendamentele pe e-mail în timpul nopții, cu câteva ore înainte de ședința comisiei. La rândul său, Toma Petcu (ALDE) a afirmat că Ministerul Energiei nu a avut să analizeze amendamentele „care au fost făcute azi-noapte”. „Este o lege importantă și Ministerul Energiei trebuia să ia cunoștință la timp”. În replică, deputatul Iulian Iancu a spus că Ministerul Energiei trebuie să meargă pe încredere. „Aveți încredere în noi!”, a spus Iancu, susținând că deputații au „capacitatea să analizeze și să propună corect modificările”.

Prezent la dezbateri, Cornel Zeveleanu, reprezentant al Ministerului Energiei, a amintit de riscul reactivării procedurii de infringement, în condițiile în care vor fi impuse cote de vânzare și cumpărare pe bursă.

Cel mai controversat amendament este cel prin care se dă libertate ANRE de a majora cotele în funcție de cum consideră. Astfel de la minim 50% s-ar putea ajunge chiar la 100%. Reamintim că șeful ANRE este Dumitru Chiriță, care până în octombrie 2017 a fost deputat PSD, membru chiar în comisia pentru industrii, condusă de Iulian Iancu.

  • Amendamentele privind tranzacțiile cu gaze

„Începând cu data de 1 ianuarie 2019, toți participanții la piața de gaze naturale, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale pe piața angro, într-un an calendaristic, au obligaţia să încheie, în anul calendaristic în care livrează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător.

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, toți producătorii de gaze naturale, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale, într-un an calendaristic, au obligaţia să încheie, în anul calendaristic în care livrează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate angro, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător.

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, toți participanții la piața de gaze naturale, în măsura în care contractează cumpararea de gaze naturale pe piata angro, într-un an calendaristic, au obligaţia să încheie, în anul calendaristic în care achizitionează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru cumpararea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 40% din cantitatea de gaze naturale contractate în anul calendaristic respectiv, în calitate de cumpărător.

Cotele (…) pot fi majorate anual, în urma unei analize, prin decizie ANRE care are obligația să monitorizeze evoluția pieței angro de gaze naturale din România, până cel târziu în data de 31 martie a fiecărui an calendaristic anterior anului calendaristic pentru care se instituie obligaţia de tranzacţionare pe piețele centralizate angro a cantităţilor minime de gaze naturale”.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro