Sari direct la conținut

UPDATE Spania, Italia si Franta cer aplicarea imediata a acordurilor europene care propun interventia fondurilor de salvare pentru tarile in dificultate. Parisul si Roma neaga acest demers

HotNews.ro

Spania, Italia si Franta cer aplicarea imediata a acordurilor incheiate la summitului european de la sfarsitul lunii iunie, care propun interventia fondurilor de salvare pentru a ajuta tarile care se confrunta cu dificultati, potrivit unui comunicat comun publicat marti si citat de AFP.

„Rapiditatea este o conditie esentiala a succesului oricarui act european” si „exista un decalaj preocupant intre decizia care a fost luata la Consiliul European si aplicarea acestor acorduri”, afirma secretarul de stat spaniol pentru Uniunea Europeana Estado Mendez de Vigo, citat in acest text.

UPDATE Franta neaga demersul comun cu Spania si Italia

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Bernard Cazeneuve, a precizat ca nu a solicitat alaturi de colegii sai spaniol si italian o „aplicare imediata” a acestor acorduri, asa cum afirma comunicatul spaniol.

„Nu exista un demers comun cu Italia si Spania. Nu am cerut o aplicare imediata a acestor acorduri. Nu are niciun sens sa afirmi asta”, a precizat acesta.

Guvernul spaniol si-a exprimat „stupoarea” fata de „pretinsul” comunicat comun.

Guvernul italian isi exprima „stupoarea sa in legatura cu initiativa anuntata de ministrul spaniol al Afecerilor externe legata de o pretinsa declaratie comuna intre Spania, Italia si Franta, initiativa despre care guvernul nu a fost informat”.

La summitul european din 28 – 29 iunie, Roma si Madridul au obtinut ca Fondul European de Stabilitate Financiara (FESF) si succesorul sau, Mecanismul European de Stabilitate (MES), pot recapitaliza direct bancile aflate in dificultate, fara a majora deficitul public al acestor tari.

Dar raman inca multe necunoscute, in special legate de lansarea MES, ‘paratraznetul’ permanent al zonei euro, si functionarea sa, in conditiile in care Germania refuza o mutualizare a datoriei.

MES sufera intarzieri si intrarea sa in functie nu va avea loc inainte de sfarsitul lui septembrie, cel mai devreme, deoarece Curtea constitutionala germana urmeaza sa se pronunte in 12 septembrie asupra acestui instrument dotat cu o capacitate de imprumut de 500 miliarde euro.

In asteptare, zona euro trebuie sa se descurce cu fondul de salvare existent, FESF, care dispune de aproximativ 200 miliarde euro. O suma considerata insuficienta pentru salvarea unor tari precum Italia, care are o datorie colosala, sau pentru a sustine Spania.

„Daca ar fi nevoie sa intervenim masiv in august, ar fi o problema”, admitea recent un diplomat european.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro