Urmasii romanilor din mijlocul stepei

​Pe Piotr Brasoveanu, un nene cu parul alb si ochi albastri, nascut din tata basarabean, l-am cunoscut in Karaganda, un oras industrial din centrul Kazahstanului. Are obrajii colorati in rosu de vantul de stepa si de temperaturile ce urca putin peste zero grade, chiar daca in calendar scrie aprilie. E ora pranzului, cand apare imbracat in costum, cu o insigna in dreptul inimii si ne saluta in rusa.

Apoi, rostim aproape simultan „buna ziua”. Suntem intr-un apartament tapetat cu harti si poze cu domnitori romani, la sediul Asociatiei Culturale „Dacia”, singura organizatie de romani din Kazahstan.

Piotr intra pe usa bucuros, dupa ce fusese sunat cu o ora inainte de Nicolae Pluskis, presedintele Asociatiei Culturale „Dacia”, care il anuntase ca doua studente romance vor sa ii cunoasca povestea. Piotr acceptase fara retineri, pentru ca ii place sa vorbeasca mult, mai ales daca e vorba si despre Romania, la un pahar de palinca. Ne asezam cu totii in jurul unei masute joase, cu sufletele la gura, sub privirile anilor de istorie insirati pe peretii incaperii. Piotr se intoarce in trecut, cu sufletul nadusit de o viata cat o carte de povesti si incepe sa ne povesteasca in limba rusa.

Ii intelegem viata, cu ajutorul lui Nicolae Pluskis, cel care ne traduce din rusa in romana si ne completeaza raspunsurile cu informatii stiute dinainte, pentru a umple golurile din memoria lui Piotr. Sprijinit de spatarul de lemn, nenea cu ochi albastri se prezinta ca la politie: Brasoveanu Piotr Nicolaevici, 62 de ani, nascut pe 13 februarie, in Karaganda. Apoi, asteapta, solemn, intrebarile noastre. Insa, acestea isi pierdusera semnul de intrebare si erau, mai mult, un sir de cuvinte: tata, lagar, militar, gulag, cuvinte pe care le retinuseram din povestile auzite despre Piotr de la presedintele asociatiei de romani.

COPILARIE CU NATIONALITATE AMBIGUA

Piotr este unul dintre cei 7 copii ai lui Nicolae Brasoveanu, originar din satul Kairaclia din Izmail, Basarabia si ai Ecaterinei Nikonova, nascuta in Rusia. Parintii sai s-au cunoscut in lagarul de concentrare SPASK din Kazahstan, unde mama era bucatareasa si tatal prizonier.

In timp ce nedumerirea din ochii nostri capata cuvinte, Piotr incepe sa povesteasca despre copilaria sa. Pe atunci, Piotr prefera sa nu vorbeasca despre nationalitatea sa, acceptand sa fie considerat armean: „Referitor la nationalitate, nemtii aveau probleme, erau numiti fascisti. Daca erai inscris ca orice alta nationalitate, in afara de germana, nu aveau nicio treaba cu tine. Daca nu ziceai ce nationalitate erai, nu aveai probleme. Mai ales ca numele Brasoveanu ii facea pe oameni sa creada ca suntem armeni. Si nimeni nu se lega de noi. Nimeni nu stia ca suntem romani. Noi eram Brasoveanu, pentru ei eram armeni”, spune Piotr.

SASE ANI DE GULAG IN SIBERIA

Dupa o copilarie traita sub auspiciile cenzurii, la 18 ani Piotr a intrat la scoala militara, iar la 22, a fost inrolat, ca militar, intr-un gulag din Siberia. Fiind repartizat sa lucreze pe domeniul silvicol, acolo i s-au derulat urmatorii 6 ani din viata: „Am fost intr-un spatiu care apara lagarele unde stateau arestatii, condamnatii, puscariasii.” Printre acestia, si-a gasit unchiul: ,,Cel mai interesant a fost ca am fost dus in acelasi gulag in care era fratele tatalui, pe care il chema tot Piotr Brasoveanu.

Fiecare lagar avea liste mari cu nume. Si cand am vazut numele, i-am spus mamei despre asta si mama a zis ca intr-adevar, trimisese un pachet pe adresa asta.” In timp ce isi gasea o parte din familie, a fost nevoit sa isi trimita sotia departe de el, acasa, ramanand singur pe taramul inghetat: „Trebuia sa imi trimit familia, n-aveam unde s-o tin acolo.”

ACASA LA KARAGANDA

La 29 de ani, Karaganda a redevenit oficial casa lui Piotr, odata cu reforma din anii ’80, cunoscuta ca miscarea Perestroika (o miscare politica de reforma in cadrul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice in anii 1980, asociata cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov). Atunci a avut loc un fenomen de migratie si Piotr Brasoveanu a reusit sa se intoarca acasa, in orasul din centrul Kazahstanului: ,,Toata lumea se intorcea de unde provenea. Eu, spre exemplu, proveneam din Karaganda. Ca sa ies din padure si sa primesc un apartament, era greu.” De atunci a ramas de-al locului, ,,am primit apartament, acum am pensie si continui sa locuiesc aici.”

Prins intre descalcirea povestilor despre parintii sai si trairea propriei vieti, pe baricade, de-a lungul anilor, Piotr s-a casatorit de mai multe ori: ,,Am avut 4 neveste. Cu una am copii. Si o iubesc si acum. Ea nu s-a casatorit, ma mai cheama si azi.” Batranetea l-a surprins singur in orasul cenusiu, Karaganda, pe care il numeste, „acasa”.

O POVESTE DE DRAGOSTE INTR-UN LAGAR DE CONCENTRARE

Parintii sai s-au cunoscut in lagarul de concentrare SPASK din Kazahstan, unde Nicolae Brasoveanu, tatal lui Piotr a ajuns dupa ce facuse parte din jandarmeria romana. „Ca rezultat, a nimerit in lagare. Dupa 1944, la 21 de ani, tata lucra pentru rusi, incarca arhive, mancare, cereale.” Momentul coincide cu „operatiunea Iasi-Chisinau”, cunoscuta si ca Batalia pentru Romania, cand Armata Rosie a luptat impotriva aliatilor germano-romani.

In 1944, Nicolae, tatal lui Piotr a ajuns in lagarul din Odessa, dupa care a fost adus in lagarul pentru detinuti militari, SPASK, din Karaganda, Kazahstan. Intr-o zi, cand Nicolae se ducea sa ia mancarea in cazane pentru prizonieri, a cunoscut-o pe viitoarea lui sotie, care atunci era bucatareasa la cantina: „In 1944, mama avea deja 25 de ani, era timpul sa se marite. Si n-avea cu cine.

Populatia kazaha era toata la razboi, rusii erau la razboi si atunci l-a vazut pe flacaul asta. S-au inteles, s-au indragostit. Mama i se adresa, in rusa, cu „comandantul”, ne spune Piotr. Tatal, impotrivindu-se „pana la moarte sa invete limba rusa”, ii raspundea viitoarei sotii din priviri: ,,Pentru a exprima dragostea, nu ai nevoie de mare limbaj conversational. Cei mai importanti sunt ochii. Asta a fost o dragoste sufleteasca”, crede Piotr.

Dragostea se voia eliberata, asa ca mama si-a intrebat superiorii cum putea sa-l scoata pe Nicolae de acolo, „ ca sa doarma seara acasa si sa fie mai bine ingrijit”. Comandantul i-a spus sa-l inscrie ca moldovean sau ca bulgar, sa para ca a fost obligat sa faca parte din armata romana. Astfel, avea sa ramana in evidenta si sa primeasca aceeasi suma de bani ca si pana atunci. Datorita mamei, tatal a fost eliberat si nu mai era prizonier, ci lucra in mina. ,,Mama, in fiecare an, nastea cate un copil, noi am fost 7 copii si toti eram inregistrati dupa numele mamei, Nikonov”, povesteste Piotr. El a purtat acest nume pana in clasa I, dupa care a primit numele tatalui, Brasoveanu.

CENZURA

Abia la 53 de ani, Piotr a aflat adevarul despre ocupatia tatal sau, intrucat vremurile in care a copilarit i-au cenzurat gandurile, orice explicatie fiind acceptata: ,,Prima data am aflat despre tata, unde a fost si ce slujba a avut in armata romaneasca abia in 2004; pana atunci a tacut tot timpul. Inainte de a pleca la scoala cand eram copil, mama zicea sa spun ca tata a fost intr-o armata de voluntari. In momentul in care tata a fost adus ca prizonier, acolo erau si nemtii, intr-un fel de armata, ce se numea armata voluntara sau de muncitori”, vorbeste apasat, Piotr.

In tot acest timp, Piotr a primit educatie in stil sovietic: „tata nu putea sa spuna unde a fost si ce a fost. Iar noi nu ne dadeam seama, voluntari ne spuneau, deci voluntari erau”. In acele vremuri, chiar daca cenzura era o realitate asumata, aceasta nu limita si accesul la hrana: ,,Aveam gradina noastra si nu duceam lipsa mancarii. Aveam animalele noastre, porci si 10 berbeci, pe care ii pasteam singur”, povesteste Piotr.

10 MORTI PE ZI

Realitatea lagarului in care a fost tatal sau a devenit leaganul maturitatii lui Piotr. Despre viata pe care a dus-o tatal sau in lagare, Piotr stie ca a fost una dintre cele mai dificile etape: ,,Tata povesteste ca a stat in lagarul de prizonieri SPASK, de unde scoteau in fiecare zi cel putin 10 morti. Cei care aveau rani, fiindca erau inghetati de frig, aveau o buba sau erau bolnavi de ceva, erau impuscati. Era o catastrofa. Care era sanatos, mergea la lucru, care nu…”.

Balanta s-a echilibrat in timpul in care a fost prizonier in Odessa; atunci, tatal sau a avut o viata mai usoara: ,,I-a mers foarte bine lui tata cand a fost prizonier in Odessa, ca a nimerit vara, si nu pe frigurile alea, iarna.”

In incaperea din Karaganda in care ne aflam, domnitorii de pe pereti pareau martori ai povestilor, iar noi jonglam intre doua realitati: cea pe care o traiam atunci si cea in care ne purta Piotr.

La o noua incursiune printre memorii, Piotr isi aminteste cum tatal i-a spus ca cel mai greu moment trait in lagare a fost atunci cand s-au intors din Transilvania unde ,,au facut niste curatenie pe acolo. La vremea aceea, despre Transilvania se credea ca e o tara in tara si trebuiau sa faca ordine, astfel acolo au intrat Garzile de Fier.”

O data, cand tatal sau a baut mai mult, i-a povestit despre cum puneau prizonierii pe butuci si le taiau capul, atunci cand n-aveau ghilotina. Momentul de cotitura a fost in care au aflat ca in Romania nu o sa intre trupele engleze si americane, asa cum se preconiza, ci cele sovietice. De aceea, trebuiau „sa faca curatenie si sa schimbe tot ce facusera pana atunci sau sa dispara: Au incercat sa plece din Odessa spre Turcia, dar au fost prinsi pe 23 august si dusi in Kazahstan.”

Piotr a ales sa nu isi judece tatal: ,,Tata a fost un soldat. El a primit un ordin ca soldat, iar soldatul trebuia sa indeplineasca ordinul. Nu pot sa spun ca tata a fost drept sau nu, el respecta ordinul. A fost militar, asta spune tot.” Dupa ani de retrait povestile tatalui, Piotr spune ca intelege de ce tatal sau si-a ascuns trecutul toata viata: ,,cine putea sa povesteasca asa ceva?” si totusi el ne povesteste cu abilitati de bunic si ochi de copil.

ROMANIA POVESTITA, DAR DEPARTE

Despre Romania, tatal sau povestea mult, mai ales despre regele Mihai. Piotr isi aminteste ca pe atunci era o bancnota de lei mai mare si pe care tatal sau o folosea pentru a-si aprinde tigara, asa cum facea si regele Mihai. Piotr doar povesteste despre acest obicei, nu l-a mostenit nici de la tatal sau, nu l-a imitat nici pe Regele Mihai.

Cumva, Romania a fost mereu prezenta in visele lui Piotr. Toata viata si-a dorit sa paseasca pe pamantul natal al tatalui sau,pamant al carui chemare a auzit-o constant: ,,Aici a fost o deportare. Nu ni s-a dat voie sa scriem scrisori si sa ne intoarcem acasa. Eu tot timpul ii spuneam lui tata: o data te-ai nascut si stai intr-un loc asa rapanos. Aici, in Kazahstan, a fost un fel de spaima, nu zambeste lumea nici acum. Asa a fost obisnuita.” Spaima despre care ne vorbeste Piotr am trait-o si noi in cele 3 luni pe care le-am purtat in mijlocul stepei asiatice.

Totusi, in spatele usii apartamentului asociatiei romanilor ce pare a desparti doua lumi, pentru un timp, am uitat de vantul de afara. Felul in care ne vorbeste Piotr ne face sa credem ca si pentru el Romania e mai aproape. Acum, a ajuns sa isi explice lui de ce nu se duce in Romania: ,,As vrea sa ma duc in Romania, dar nu stiu cum ar fi sa schimb locul, sunt batran, nu stiu pe nimeni. Nu vreau sa ajung sa traiesc o confuzie, fiindca o sa merg acolo si o sa vad raiul pe pamant si dupa, ma intorc si ma plictisesc sau mor pe loc. Mi-e frica sa ma duc.” Fiindca inima nu il lasa sa se intoarca acasa, traieste traditiile ortodoxe, de departe, le respecta, iar de Craciun ii place sa manance sarmale in frunze de vita vie.

Piotr Brasoveanu se bucura de traditiile romanesti prin intermediul Asociatiei Culturale Dacia, conduse de Nicolae Pluskis, din anul 2005: „Referitor la Centrul Cultural Romanesc, pot sa zic ca este o minune. Noi toti locuiam aici, dar nu ne cunosteam unii pe altii si nici un cred ca ne doream sa ne cunoastem. Acum, fiindca toti stim deja cine suntem, deja avem limba noastra, ne-am regasit identitatea”. Acestea sunt, in mare parte, meritele fostului ambasador al Romaniei in Kazahstan, Vasile Soare, cel care, incepand cu 2002 i-a cautat pe toti romanii de pe teritoriul vast al Kazahstanului ( aproape 3 milioane km2) si a luptat pentru a le recapata identitatea nationala: „El ne-a scos din umbra, ne-a ajutat sa intelegem cine suntem, de unde suntem, cei care nu-si cunosteau originile. El ne-a invatat ce inseamna mandria nationala.”

Piotr Brasoveanu este doar unul dintre cei care si-au invatat traditiile de la distanta. In prezent, pe teritoriul Kazahstanului, traiesc peste 20000 de basarabeni pentru care pamantul natal este un mit.