VIDEO A treia saptamana de proteste la Oltchim. 1000 de angajati ai combinatului, asteptati marti la un miting in fata Guvernului
Angajatii societatii Oltchim vor participa, marti, la un miting de protest in fata sediului Guvernului, reprezentantii sindicalistilor solicitand si o intalnire de urgenta cu premierul Victor Ponta, a anuntat, luni, Confederatia Nationala Sindicala „Cartel Alfa”, potrivit Mediafax. Protestul, organizat de Sindicatul Liber Oltchim, va avea loc intre orele 11:00 si 15:00, fiind asteptati aproximativ 1.000 de angajati ai societatii. La Ramnicu Valcea, 200 de salariati Oltchim au iesit si luni dimineata in fata combinatului, intrand in cea de-a treia saptamana de proteste. Oamenii sunt nemultumiti de faptul ca nu s-a rezolvat nicio revendicare in ceea ce priveste reluarea activitatii combinatului chimic.
„Maine vom merge la Bucuresti, poate ca vocea a 1.000 de oameni va fi ascultata de actualii guvernanti. Acestia trebuie sa realizeze ca in spatele celor 1.000 de oameni stau alti 10.000 pentru care inchiderea, falimentul OLTCHIM inseamna dezastru, inseamna o cadere in lant a altor agenti economici, inseamna Valea Plangerii aici la Ramnicu Valcea. Romania ar trebui sa fie guvernata, dar daca ne uitam la Valcea sau la Mechel vedem ca asteptarile noastre sunt prea mari in raport cu ce poate clasa noastra politica face”, a precizat liderul Sindicatului Liber OLTCHIM, Mihai Diculoiu, citat de Agerpres.
Marti, peste 1.000 de salariati din cadrul sectiilor din Valcea si Pitesti vor participa la un miting in Piata Victoriei din Bucuresti. Acestia sunt nemultumiti de neplata salariilor pe ultimele trei luni, de concedierile colective preconizate, de lipsa de strategie in ceea ce priveste repornirea combinatului la o capacitate de 65%.
Sindicalistii cer accesarea urgenta de catre SC Oltchim a capitalului de lucru in suma de 45 milioane de euro, necesar repunerii in functiune la 65 la suta din capacitatea instalatiilor din activul Ramnicu Valcea, urmata de repornirea instalatiilor Petrochimie Arpechim Pitesti, Monomer si Policlorura de vinil. Totodata, sindicalistii solicita ca planul de reorganizare a companiei sa includa cu prioritate functionarea Oltchim cu toate instalatiile (inclusiv Petrochimie Pitesti, PVC si Monomer), dar si capitalizarea societatii prin majorarea capitalului social, prin conversia creantelor Electrica, AVAS, banci in actiuni.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/14eafa5d690e3e211af14bc105c0f7de/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
Angajatii de la Oltchim mai solicita ca salariile si tichetele de masa restante ale salariatilor sa fie acordate pana in 10 aprilie, privatizarea Oltchim, activele Ramnicu Valcea si Petrochimie Pitesti, sa se faca din procedura de insolventa, impreuna cu Rafinaria Arpechim Pitesti, in iunie 2013. Sindicalistii vor ca administratorii judiciari sa gaseasca solutii pentru mentinerea instalatiilor in functiune pana la privatizarea societatii, in iunie 2013 si sa renute la somajul tehnic si concedierile colective atat timp cat nu este elaborat si aprobat planul de reorganizare.
Protestatarii sustin ca trebuie luata o decizie politica si guvernamentala privind strategia de functionare a societatii Oltchim, cu toate instalatiile, de privatizare impreuna cu Rafinaria Arpechim Pitesti, stabilirea unei conduceri competente pentru rezolvarea problemelor economice, mentinerea linistii sociale, respectarea prevederilor contractului colectiv de munca si promovarea dialogului social de catre administratorii judiciari.
Totodata, sindicalistii solicita premierului o intalnire de urgenta, la care sa participe toti factorii politici si decizionali, pentru a discuta punct cu punct revendicarile.
Confederatia „Cartel Alfa” considera ca o prioritate pentru Guvern trebuie sa fie salvarea locurilor de munca si cere premierului si Guvernului „sa puna deasupra oricaror alte interese soarta oamenilor si pastrarea locurilor de munca”.
Oltchim Ramnicu Valcea este cel mai mare agent economic din judet, unde lucreaza aproximativ 3000 de salariati. Dupa 4 ani de pierderi, in vara anului 2012 combinatul a fost inchis. Ulterior a trecut printr-un proces esuat de privatizare iar la finalul lui octombrie a fost repornit la 5% capacitate. In luna ianuarie a acestui an Oltchima intrat in procedura de insolventa. Solicitarea catre CE de a primi un ajutor de stat a fost respinsa. Potrivit calculelor, combinatul valcean ar avea nevoie de 45 de milioane de euro pentru repornire.