VIDEO Biciclete pe benzile pentru autobuze? Cerere a cetatenilor catre Primaria Bucuresti
Marian Ivan, membru fondator al Organizatiei pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania, a initiat o petitie online prin care cere Primariei Capitalei ca pe toate benzile rezervate transportului public de persoane, aflate pe prima banda de circulatie, realizate sau in curs de avizare sau realizare, sa fie permisa circulatia bicicletelor, pana cand pe strazile respective se vor amenaja trasee pentru biciclete separate de traficul general.
„Aceasta solicitare este sustinuta de obligativitatea Primariei si Politiei, in calitate de administrator al drumului public, respectiv autoritate competenta in avizarea lucrarilor executate in zona drumului public, de a asigura conditii de siguranta pentru toti participantii la trafic, ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, precum si protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective”, se arata in petitia online.
Petitia poate fi semnata aici.
Primaria Capitalei vrea sa instituie banda unica pentru RATB pe traseul care leaga Piata Presei Libere de Piata Dorobanti: b-dul Kiseleff- b-dul Maresal Prezan-Calea Dorobanti, potrivit unui comunicat emis de municipalitate. Proiectul urmeaza sa fie supus aprobarii Comisiei Tehnice de Circulatie.
La nivelul Municipiului Bucuresti sunt in analiza alte 29 de trasee pe care ar putea fi trasate benzi unice pentru autobuz si troleibuz si 11 trasee pe care s-ar putea implementa cale unica de rulare pentru tramvai. HotNews.ro a scris despre acest subiect aici.
Trasee propuse pentru instituirea de banda unica pentru autobuz si troleibuz :
– Sos. Bucuresti-Ploiesti intre Bd. Aerogarii – Piata Presei LibereBd. Aerogarii – Piata Presei Libere
– Sos. Kiseleff intre Piata Presei Libere-Bd. C-tin Prezan
– Bd. Gh. Magheru intre Piata Romana- Str. C.A .Rosetti
– Str. N. Balcescu intre Str. C.A.Rosetti – Piata Universitatii
– Bd. Aerogarii intre Sos. Bucuresti-Ploiesti – Str. N. Caramfil
– Str. N. Caramfil intre Bd. Aerogarii – Sos. Pipera
– Bd. Aviatorilor intre Str. N. Caramfil – Piata Charles de Gaulle
– Sos. Colentina intre Bucur Obor- Str. Sportului
– Cal. Mosilor intre Bucur Obor- Bd. Carol I
– Sos. Iancului intre Sos. Mihai Bravu – Sos. Pantelimon
– Bd. Chisinau intre Sos. Pantelimon – Bd. N. Grigorescu
– Bd. N. Grigorescu intre Bd. Basarabia – Bd. Th. Pallady
– Bd. Unirii – Str. Traian – Piata Alba Iulia
– Bd. Decebal intre Piata Alba Iulia – Sos. Mihai Bravu
– Str. Baba Novac intre Sos. Mihai Bravu – Str. C-tin Brancusi
– Str. C-tin Brancusi intre Str. Baba Novac- Str. Lucretiu Patrascanu
– Str. Lucretiu Patrascanu intre Str. C-tin Brancusi – Bd Basarabia
– Splaiul Independentei intre Piata Unirii -Pod Eroilor
– Bd. D. Cantemir intre Piata Unirii- Cal. Serban Voda
– Bd. Tineretului intre Cal. Serban Voda – Cal. Vacarestilor
– Cal. Vacarestilor intre Bd. Tineretului – Piata Sudului
– Str. Nitu Vasile intre Piata Sudului – Bd. Al. Obregia
– Bd. AL Obregia intre Str. Nitu Vasile – Str. Tumu Magurele
– Drumul Taberei (ramura de nord) intre Str. Valea Ialomitei – Drumul Sarii
– Drumul Taberei (ramura de sud) intre Str. Valea Argesului – Str. Brasov
– Bd. luliu Maniu intre Grup Scolar Auto- Piata Leul
– Cal. Grivitei intre Bd. Ion Mihalache – Gara de Nord
– Bd. Ion Mihalache intre Cal. Grivitei -Piata Victoriei
– Bd. C-tin Prezan – intre Sos. Kiseleff – bd. Aviatorilor
Trasee propuse pentru instituirea de cale unica de rulare pentru tramvai:
– Sos. Oltenitei intre Romprim – Piata Eroii Revolutiei
– Sos. Viilor intre Piata Eroii Revolutiei-Str. Dr. Istrate
– Str. Dr. Istrate intre Sos. Viilor-Sos. Progresului
– Bd. Timisoara intre Sos. Progresului-Bd. Vasile Milea
– Bd. Vasile Milea intre Bd. Timisoara-Pasajul Basarab
– Bd. Iancu de Hunedoara intre Pasaj Victoria-Sos. Stefan cel Mare
– Sos. Stefan cel Mare intre Bd. lancu de Hunedoara-Sos. Mihai Bravu
– Sos. Mihai Bravu intre Sos. Stefan cel Mare-Cal. Vacaresti
– Cal. Vacaresti intre Sos. Mihai Bravu-Sos Oltenitei
– Sos. Colentina intre Pasaj Colentina (cap linie 21)-Bucur Obor
– Cal. Mosilor intre Bucur Obor-Bd. Carol I.
Reamintim ca in acest moment, in Capitala, exista benzi de circulatie destinate transportului public pe urmatoarele artere:
– B-dul Mihail Kogalniceanu – b-dul Regina Elisabeta,
– Splaiul Independentei, portiunile dintre sos. Cotroceni si bd.Eroilor si din dreptul Centrului Istoric,
– B-dul Unirii, intre Piata Unirii si Piata Alba Iulia,
– Calea Dorobanti, intre b-dul Dacia si Sos. Stefan cel Mare,
– B-dul Dacia, intre calea Dorobanti si Str. Icoanei,
– Calea Grivitei, intre Piata Mures si str. Caraiman, pe sensul Gara de Nord,
– B-dul Maresal Constantin Prezan, intre Piata Arcul de Triumf si piata Charles de Gaulle.
In prezent, Bucurestiul are circa 7 km de piste pentru biciclete. Si asta desi in perioada 2008 si 2010 Primaria Capitalei a platit 11 milioane de euro pentru amenajarea a 122 km de piste pentru biciclete. Acestea au fost amenajate pe trotuar, prin vopsirea asfaltului, insa fara ca bordurile sa fie aduse la nivel si avand tot felul de obstacole pe traseu (chioscuri de ziare, florarii, stalpi, pomi, tomberoane), iar Politia Rutiera le-a inchis pentru ca nu erau sigure.
Ministerul Mediului a dat inca din 2014 suma de 10 milioane de euro pentru realizarea a 100 de km de piste noi pentru biciclete, insa Primaria nu a facut nimic pana acum.
Parlamentul european a adoptat, la 2 decembrie 2015, o rezolutie referitoare la „mobilitatea urbana durabila”. Prin acest document, deputatii incurajau statele membre si orasele sa elaboreze planuri de mobilitate urbana durabila acordand prioritate modalitatilor de transport cu emisii scazute, vehiculelor propulsate de carburanti alternativi si care folosesc sisteme de transport inteligente, tinand seama totodata de nevoile specifice ale persoanelor cu mobilitate redusa. De asemenea, acestia s-au exprimat in favoarea unei politici in materie de parcare (spatii de parcare, utilizarea unor sisteme inteligente de parcare, tarifare adaptata) care sa se poata fi incadrata intr-o politica urbana integrata, dar si in favoarea reducerii zgomotelor legate de trafic din orase.
Comisia si statele membre au fost invitate:
i) sa creeze o retea dedicata mobilitatii durabile, care sa integreze exemple privind bunele practici in materie de planificare teritoriala si utilizare a teritoriului (axata pe utilizarea in comun a autoturismelor, transportul public, mersul cu bicicleta si pe jos);
ii) sa incurajeze orasele sa participe la Parteneriatul european pentru inovare privind orasele si comunitatile inteligente;
iii) sa lanseze campanii de sensibilizare a publicului pentru promovarea unei mobilitati durabile.
In plus, inca din 2014 la Parlamentul European se afla o propunere de rezolutie referitoare la promovarea retelelor de piste pentru biciclete.
In aceasta este invitata Comisia Europeana sa defineasca o strategie pentru promovarea folosirii bicicletei inlocuind automobilul, de exemplu prin investitii in infrastructuri pentru biciclete si in servicii de inchiriere a bicicletelor.