Sari direct la conținut

VIDEO. Ce putem învăța de la militari în timpul autoizolării? Interviu #deladistanta cu colonelul Vasile Marineanu, comandantul Centrului Național Militar de Psihologie

Colonel-dr.-Vasile Marineanu, Foto: Hotnews
Colonel-dr.-Vasile Marineanu, Foto: Hotnews

​Într-o perioadă în care Armata este pe străzi și participă, alături de polițiști, la respectarea măsurilor de carantină, sau când conducerea unui spital este preluată de militari, l-am invitat pe colonelul psiholog Vasile Marineanu la un dialog #deladistanta, pentru a afla ce avem de învățat de la militari în timpul carantinei provocate de epidemia de COVID-19.

Colonelul Vasile Marineanu este comandantul Centrului Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală și are o experiență de peste 20 de ani în domeniul psihologiei clinice și operaționale, dobândită în teatrele de operații militare din Bosnia-Herțegovina, Kosovo și Afganistan.

Am discutat cu colonelul Vasile Marineanu despre cum se pregătesc militarii pentru perioade lungi de izolare în zone de conflict și ce putem învăța noi din această experiență, despre problemele de ordin psihologic care pot apărea în situații de izolare prelungită, despre recuperarea după expunerea la un stres prelungit și multe alte subiecte.

Principalele declarații, pe scurt

Ce putem învăța acum, când suntem în autoizolare, de la militarii care merg în teatrele de operații?

În teatrele militare, există situații când nu putem comunica cu familiile, de exemplu. Încercăm să luăm măsuri de sigurantă pentru stresul operațional, mai puțin pentru izolare. Performanța e afectată.

Izolarea este o specialitate mai nouă, noi știm mai multe despre supraviețuire sau despre evadarea din mâinile inamicului. Avem de-a face cu depresie, tristețe, până la pierderea totală a speranței.

Omul este o ființă socială, are nevoie de feedback din partea celorlalți. Cum poți trece peste asta când stai singur în casă?

Izolarea vine mână în mână cu o stare de apatie sau de tristețe. Există persoane care devin frustrate sau furioase. ​Nu există o rețetă a modului în care oamenii reacționează, depinde de personalitate.

Este o situație stresantă și e o reacție la stres. Cine are deja anumite tendințe comportamentale, le va adânci în timpul izolării.

Cum sunt selectați militarii care trebuie să se confrunte cu situații de stres prelungit?

Sunt lucruri care țin de o deschidere către situații noi, încrederea în situațiile care nu seamănă cu ceea ce știu. Ne uităm să nu aibă niveluri înalte de nevrotism, să nu treacă de la o stare la alta. E important să conștientizeze și să urmeze regulile militare.

Există un profil psihologic ideal pentru rezistența la izolare?

Vestea bună e că nu există un profil psihologic ideal pentru supraviețuirea în izolare.

Gândirea flexibilă poate fi practicată și de cei care stau acasă. Cerințele mari pe care ni le impunem, nu ne ajută să depășim mai ușor această perioadă. Nu trebuie să gândim în termeni absolutiști. Preferințele comportamentale ar trebui dublate de o acceptare a realității. Să nu avem așteptări în această perioadă de la noi. Trebuie să facem diferența dintre ceea ce poate fi schimbat și ceea ce trebuie acceptat. Este mai sănătos așa.

Ce exemple putem folosi din viața militarilor în aceste zile?

Ceea ce putem să luăm ca exemplu din viața militarilor este ca oamenii să-și facă un program zilnic pe care să-l respecte. Fiecare ar trebui să aibă un timp dedicat pentru nevoile propriii.

Ce programe derulează acum Armata în ceea ce privește consilierea psihologică?

​Centrul pe care-l conduc (n.r.-Centrului Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală) a dezvoltat în zilele acestea, ba chiar de dinainte, anumite măsuri ca să diminueze disfuncționalitățile comportamentale. ​

Avem o componentă puternică de psihoeducație, prin care încercăm să transmitem o senzație de normalitate. Nu trebuie să interpretăm în mod exagerat ceea ce ni se întâmplă acum. Avem postere, materiale informative pe care le punem la dispoziția militarilor. Ele pot fi accesate și de populația civilă, nu sunt adresate neapărat militarilor. Te învață, de pildă, cum să eviți un atac de panică.

De exemplu aici: https://www.militarypsychology.ro/

Avem și un call center.

Întrebare de la un cititor Hotnews: Sunt mai avantajați introvertiții în situația carantinei?

Nu, aici fiecare om reacționează după personalitate. Introversia indică felul în care interacționăm cu oamenii. Dar nu ține de nevoile propriii. Nu e un avantaj să fii introvertit.

Întrebare de la un cititor Hotnews: Ce calități ar trebui să aibă un lider în astfel de vremuri? Vedeți calitățile pe care trebuie să le aibă un lider la cei care conduc acum diferitele structuri din România?

Lideri avem, nu pot să spun eu cât de eficienți sunt. La nivelul Armatei, avem lideri militari competenți și foarte eficienți, bine instruiți.

Ce atuuri au militarii față de civili astfel încât pot conduce într-o perioadă de criză un spital civil, cum e cazul spitalului din Suceava?

Pot să gestioneze eșecurile și presiunile mai bine decât ceilalți oameni. Pot să gestioneze mai adecvat resursele. Urmează procedurile stabilite.

Armata se ocupă foarte rar de asigurarea ordinii publice. Exista un impact psihologic asupra militarilor în această situație, când activează în interiorul țării?

​Nu există o contradicție între ceea ce face armata acum intern și ceea ce face extern. Armata urmează aceleași proceduri. Diferența e că misiunea militarilor acum este de a-și ajuta semenii din țară. Cred că militarii sunt mai motivați. Am văzut un sondaj care arată că armata a revenit în topul instituțiilor în care populația are încredere. Sunt procente foarte motivante pentru militari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro