Sari direct la conținut

VIDEO Criza de imagine a lovit presa la fel de tare ca cea financiara, in 2009

HotNews.ro

Criza economica a fost insotita in presa romaneasca, in 2009, de o criza profunda de imagine, provocata de alegeri, interventiile politicienilor, obedienta unor jurnalisti si interesele patronilor, arata raportul „Libertatea presei in Romania – 2009”, publicat luni de ActiveWatch-AMP, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertatii Presei.

Raportul, care nu se doreste unul exhaustiv, arata ca 2009 a fost un an greu pentru libertatea presei romanesti din doua mari motive – criza economica si campania electorala. Criza economica a dus, pe de o parte, la prabusirea pietei de publicitate, iar pe de alta parte la concedieri masive, ce au afectat mii de jurnalisti. Au reaparut, de asemenea, „in forta practici mai vechi ale politicienilor, care au profitat de criza financiara si au facut presiuni prin publicitatea de stat (…) In plus, au atribuit preferential contracte de publicitate institutiilor media care apartineau unor apropiati sau care ii prezentau favorabil in spatiul editorial”.

Criza de imagine a presei este descrisa, de asemenea, ca fiind „fara precedent”, increderea in presa fiind afectata de abuzurile media din campaniile electorale; de acuzatii de santaj (cazul ANI) si cenzura (cazul Nistorescu-ziarul Cotidianul); de discreditarea presei de catre politicieni, inclusiv presedintele tarii; de implicarea patronilor din mass-media in campanii politice si de jurnalisti obedienti si neprofesionisti.

Principalele evenimente cu impact asupra libertatii de exprimare in 2009, potrivit raportului citat:

  • criza economica ce a dus la concedierea a 3.000 de angajati din mass-media, inchiderea a zeci de publicatii si prabusirea veniturilor din publicitate, mass-media devenind astfel vulnerabile la presiunile politice si economice
  • presedintele Basescu „a dus o campanie de discreditare a jurnalistilor din marile grupuri de presa”
  • „patroni ai grupurilor de presa s-au dovedit a fi angajati in sustinerea unui sau a altuia dintre candidatii la presedintie si si-au impus optiunile in politica editoriala”
  • lipsa impartialitatii, derapajele de presa
  • controlul exercitat din nou, „in forta”, de politicieni asupra media, prin contracte de publicitate
  • agresiuni si amenintari la adresa jurnalistilor
  • autoritatile au promovat initiative legislative cu impact negativ asupra libertatii de exprimare
  • televiziunea publica ramane vulnerabila la presiunile politice, iar in 2009 au existat „mai mult ca niciodata” semnale publice de alarma trase de jurnalistii din SRTv

Singurele evenimente cu impact pozitiv asupra libertatii de exprimare, puse in evidenta in raportul pe 2009, au fost adoptarea Codului Deontologic Unic initiat de Conventia Organizatiilor de Media si infiintarea Comisiei Media, initiate de Clubul Roman de Presa.

Raportul, ce prezinta cazuri majore in care a fost amenintata libertatea de exprimare, se bazeaza pe cercetarile directe ale echipei care l-a intocmit, informatii culese cu ajutorul retelei Freeex, articole si materiale aparute in presa scrisa, radio-TV, bloguri si publicatii online, rapoarte oficiale sau rapoarte publicate de institutii independente. Documentul prezinta zeci de cazuri, printre care:

  • presiuni prin publicitate: cazul Monica Iacob-Ridzi; cazul Elena Udrea; presiunile asupra GSP; cazul Radu Mazare
  • probleme de etica: cazul casetei cu Basescu; cazul Bogdan Chirieac-Sorin Rosca Stanescu – Macovei, campania „Noi vrem respect” (Realitatea TV); prestatia presei in campania prezidentiala; Basescu vs. moguli de presa si jurnalisti
  • nenumarate cazuri si procese de insulta, calomnie etc (de la Ciutacu-Nasul la Basescu-Patriciu si Basescu-SOV)
  • jurnalisti insultati de diverse personalitati (Mircea Basescu, Becali etc.);
  • inmultirea conflictelor de munca
  • presiuni ale autoritatilor, atat la nivel central cat si local (abuzurile la care au fost supusi jurnalistii in Republica Moldova, cazul Ambasada Chinei – Dalai Lama – B1 TV, bloguri cenzurate)

Vezi atasat raportul integral

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro