VIDEO Cât de important a fost rolul românilor în istoria europeană a Evului Mediu – interviu cu istoricul Mihai-Florin Hasan

​Atunci când vorbim despre percepția publicului larg asupra istoriei românilor, ea a oscilat adesea între extreme, între denigrări și istorii ficționale. Adevărul, și ăsta este un fapt, nu se regăsește în extreme. Mai degrabă, el se află undeva la mijloc. Cel puțin asta ar fi una dintre concluziile pe care le putem trage dintr-o discuție pe care am avut-o cu istoricul Mihai-Florin Hasan, profesor la Colegiul Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, și unul dintre cei mai în vogă istorici români din ultimii ani.

Cine sunt românii și când încep ei să joace un rol cu adevărat important în istoria Europei, dacă l-au jucat cu adevărat? Care este geneza reală a Țărilor Române și care este rolul lor de început în contextul geopolitic european medieval? Cât adevăr există în afirmația că ele au fost scutul Europei Occidentale? Este adevărat că marile noastre bătălii au fost incidente neînsemnate la graniță pentru marile puteri medievale?

De ce în Țările Române nu au existat sau, dacă au existat, au fost sporadice încercările de occidentalizare, de modernizare? De ce Țările Române nu a fost transformate în pașalâcuri? Care sunt cele mai importante personaje din istoria românilor, raportat la influența lor pe plan european? Nu în ultimul rând, cum ar putea fi caracterizați românii prin prisma tuturor acestor întrebări?

Sunt idei și teme pe care invitatul nostru a încercat să le scoată din sfera controverselor și să le explice, chiar dacă răspunsurile nu ar putea fi pe placul tuturor. Ce a avut de spus cu privire la toate aceste aspecte, vă invit însă să urmăriți accesând materialul video.

Principalele idei discutate:

• Este dificil să vorbești despre românii de la nord și de la sud de Dunăre ca despre o națiune, în perioada medieval timpurie. Mai degrabă aș folosi termenul de popor, în sensul că împărtășesc o limbă comună, împărtășesc elemente culturale comune și, de asemenea, să spunem, un teritoriu destul de consistent. Sigur că despre o națiune, în accepțiunea modernă, vorbim doar din secolul al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea. Din această perspectivă, românii se manifestă consistent pe scena politică europeană, pentru prima dată, în perioada țaratului vlaho-bulgar. Pentru că, până la urmă, Papa Inocențiu al III-lea, atunci când le scrie Asăneștilor și în special lui Ioniță Caloian, vorbește despre el ca despre Rex blacorum et bulgarorum, adică rege al vlahilor și al bulgarilor. Cert este că românii sunt puși cumva foarte clar pe harta Europei ca parte componentă a unui a unui stat balcanic care se definește ulterior ca și țarat.

• Atunci când vorbim despre originea Țării Românești, putem să o privim ca o marcă a coroanei maghiare. Dar, în același timp, și ca o zonă periferică a Hanatului Hoardei de Aur pentru că, asta este istoria spațiului Țării Românești, ea a jucat rol de tampon între aceste două mari forțe. De pe la 1310, vedem că firul narativ pe care îl punctează regele Ludovic de Anjou este acela că Țara Românească este o țară pe care a creat-o tatăl său. În schimb, dacă am avea perspectiva mongolă, ar reieși că, probabil, hanul de la Sarai este cel care a creat Țara Românească.

• Moldova se naște sigur în același context în care regalitatea maghiară se luptă cu tătarii. Ea îi împinge pe tătari dincolo de Nistru, apoi creează acolo o marcă unde îl aduce pe acest Dragoș care s-a spus că este din Bedeu. Cert este că, în final, în sprijinul populației locale din Țara Moldovei a regelui Ludovic vin cereri de ajutor înspre voievodul Bogdan din Maramureș, un român cunoscut ca fiind contondent cu puterea regală, cu Angevinii. Avem apoi documentul din 1365 care spune că, lovit de diavol, Bogdan și-a trădat suzeranul și a trecut în Moldova unde, alăturându-se rebelilor, a dat lovituri de moarte Drăgoșeștilor, vasalii legali.

• În Dobrogea se extinde Țaratul Vlaho-Bulgar, însă acesta primește o lovitură crâncenă în secolul al XIII-lea din partea lui Batu Han, iar zona intră clar sub control tătar. Intersant este că genovezii controlează gurile Dunării și zone pe pe țărm unde își fac comerțul dar, sigur, împărțind niște chestiuni cu tătarii, pentru că de mongoli trebuiau să țină cont. La 1325 îi vedem pe cei trei frați, Teodor, Balica și Dobrotici, care apar în documente.
• Balica are un nume cuman, Teodor are un nume grecesc, Dobrotici are un nume slav. Dacă te ai după antroponimia lor, zici că sunt un amestec. Teodor, Dobrotici și Balica cel mai probabil sunt localnici. Nu aș putea să spun ce sunt 100%. Eu, personal, cred că sunt români. Ăsta este punctul meu de vedere. Alții ar spune că sunt un clan bulgar sau un clan cuman care stăpânește zona. Din perspectiva mea, dat fiind acest amestec de nume în familie, pot fi orice.

• Din punct de vedere geopolitic, poate să pară că Țările Române nu au contat foarte mult pe plan european. Obiectiv și rece, da, putem spune că am fost un front secundar, dar nu un front inexistent. Dar, din perspectivă cultural-confesională, că asta se ratează, aici cred că este marele merit și marele front pe care l-au reprezentat Țările Române. Aici este marele front pe care românii l-au dus și l-au câștigat. A fost frontul culturii răsăritene de factură ortodoxă, răsăriteană. Pentru că, dacă nu ar fi fost acest front, ortodoxia ar fi capotat ireversibil. Acesta este marele merit al culturii și civilizației românești medievale și premoderne, de a fi salvat și ajutat ortodoxia răsăriteană până când a venit Rusia cu pretențiile ei de a treia Romă.

• Există două explicații pentru care Țările Române nu au fost transformate în pașalâcuri. Fiind un front secundar, nu exista neapărat interesul de a le transforma în pașele. A doua explicație a fost aceea că era mult mai avantajos pentru Imperiul Otoman să exploateze în mod indirect principatele prin cumpărături de tron. Dacă ar fi impus o administrație direct, după modelul clasic din Balcani, nu ar mai fi strâns atâția bani decât aveau nevoie.

• Mă gândesc la o chestiune pe care lumea poate a scăpat-o din vedere atunci când vorbim de importanța militară a Țărilor Române. Este vorba despre seferuri (Sefer – expediție militară grandioasă la care participă personal sultanul). Este o expediție atât de importantă încât e nevoie de prezența sultanului. În Ungaria s-au organizat trei, dacă îl pui și pe cel de la Belgrad. La Viena unul singur, în 1529. În Țările Române au fost nu mai puțin de șase. Deci?

• Din punctul meu de vedere Matei Corvin a fost personajul istoric cu origini rămânești care a jucat un rol extrem de important în istoria Europei Centrale. Un sfert este român, deci îl putem integra istoriei noastre. Și este important dintr-o perspectivă în care omul a dorit să fie împărat romano-german și aproape a reușit. Nu e puțin lucru să fii aproape de coroana lui Otto cel Mare.
• Din perspectiva mea, i-aș defini pe români ca supraviețuitori, niște supraviețuitori extraordinari care au reușit cu bune, cu rele, cu pozitive, cu negative, să ajungă la finișul contemporan. Și de bine, de rău, să reprezinte ceva în Europa. Asta, chiar dacă unii nu ne doresc aici, nu ne plac aici și, repet, ne văd ca pe o generație spontanee, minge de pinh-pong ș.a.m.d. Ceea ce nu suntem. Dacă ne uităm în istorie, au existat popoare, națiuni, care au sucombat și n-au ajuns la linia de finiș la care suntem noi acum.

Vezi și interviul desprecele mai mari mituri legate de istoria românilor cu Dr. Mihai-Florin Hasan aici.