VIDEO "Eu sunt ea. Povești care vindecă". Poveștile a 4 femei în pandemie

În anul 2020, când lumea a intrat în modul de „Pauză”, fiecare dintre noi am pornit în cursa de găsire a echilibrului interior, sub imperiul unui infinit de emoții amestecate. Cât de greu a fost să ne recalibrăm viața?

„EU sunt EA. Povești care vindecă”, un scurtmetraj de non-ficțiune în regia lui Carmen Lidia Vidu, a avut premiera pe 23 februarie la Centrul de Proiecte din Timișoara (strada Vasile Alecsandri, nr. 1), proiecția fiind urmată de o discuție liberă între public și realizatorii acesteia.

Scurtmetrajul de non-ficțiune „EU sunt EA. Povești care vindecă” poate fi văzut online în premieră aici: https://youtu.be/yFB20ZjNgIw.

Carmen Lidia Vidu este câștigătoarea Premiului UNITER pentru Regie în 2021 pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”, de la Teatrul Național București.

„Prin scurtmetrajul ‘”EU sunt EA. Povești care vindecă’ am documentat viața din pandemie a 5 femei cu ocupații, vârste și preocupări diferite. Sunt povești-pansament, pe care odată ce le ascultăm, ne obligăm la o introspecție autentică despre propriile trăiri”, mărturisește Carmen Lidia Vidu.

Producția video redă experiențele personale ale celor 4 femei (Sofia Băcanu, Roxana Șulți, Daniela Negoț, Aneta Vidoni) sub forma unor interviuri individuale și include o perspectivă reflexivă a antropologului Leyla Safta-Zecheria.

Mărturiile celor 5 femei sunt, totodată, o invitație deschisă spre analiza propriilor trăiri și a experiențelor pe care pandemia le-a lăsat în viețile individuale, dincolo de trauma colectivă.

Când lumea s-a oprit, cum au mers mai departe?

Care le-au fost frământările, fricile, cum și-au recalibrat busolele interioare, cum au găsit oportunități în situații ce păreau la limită?

Acum doi ani, Sofia Băcanu avea 17 ani și era elevă a Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara. Pe perioada stării de urgență resimțea fiecare tură de alergat de dimineața ca pe o luptă continuă cu respectarea regulilor:

„Mă apropii de polițiști, dar simt brusc că nu mai pot. Parcă alerg de o oră. Mă uit la ceas, opt minute. Pierd ritmul respirației, pașii îmi sunt mult mai grei, parcă brusc mă încurcă bluza de trening și căștile, nu le mai suport. Să mă opresc? Nu, ar părea suspicios, chiar aici în fața lor. Să mă uit la ei: Suspicios. Să mă uit în jos? Din nou, suspicios. Să mă opresc acum? Chiar nu mai pot să alerg. Dar o să pară de parcă am fugit așa, de formă, prin fața lor și în rest mă plimb. Trebuie să continui. Trec de ei și realizez că tot timpul mi-am ținut respirația. Ce mă ambalez de fiecare dată așa? Sunt infractoare cumva?”

Dar pandemia a învățat-o și să se bucure de situații care până atunci treceau drept banale, să se încrânceneze mai puțin și să bucure mai mult. Alături de ea, alte 4 femei își expun viețile în scurtmetrajul pe care urmează să-l lansăm în curând.

Perspectiva reflexivă adusă de antropologul Leyla Safta-Zecheria în scurtmetraj pune lumina pe un subiect delicat – cum s-a schimbat conduita profesională în online? A reușit mediul digital să echilibreze raportul profesional, în favoarea femeilor?

În 2020, Roxana Șulți era office manager la o firmă de IT din Timișoara și administra 4 apartamente închiriate în regim hotelier. Turiștii nu au mai venit, așa că a pus apartamentele la dispoziția medicilor, si odată cu regulile impuse de pandemie și-a rezumat viața la mai mult timp petrecut în casă, dar și la dezvoltarea unui nou hobby. Nu au ocolit-o problemele medicale, însă nici asta nu i-a întunecat modul ei optimist de a privi viața.

Daniela Negoț avea 46 de ani în 2020, și administra deja de câțiva ani un lanț de farmacii din județul Timiș. Activând în domeniul medical, perioada de lockdown nu i-a schimbat mult ritmul profesional. În viața personală și-a descoperit noi pasiuni – a plantat flori și legume, a gătit și citit mai mult. A descoperit meditația. Când virusul a ajuns și la ea, corpul a fost rezistent, însă psihicul și-a dovedit fragilitatea. Au urmat câteva luni de atacuri de panică și gânduri cu greu controlate. După toată această perioadă, concluzia ei este, probabil, ce credem majoritatea dintre noi: pandemia a însemnat o resetare a existenței umane.

Aneta Vidoni avea 71 de ani în 2020. După o viață activă (inginer textilist, director al Fabricii de Ciorapi până la Revoluție și proprietarul unei firme de confecții la comandă dezvoltată după 1989), acum este un pensionar… tot activ. Izolarea a venit ca o povară foarte greu de purtat. S-a transformat într-un grădinar pasionat (a dedicat câteva ore pe zi livezilor, a plantat zeci de fire de plante, a făcut țuică și vin de casă); a făcut goblen și a citit mai mult. În permanență și-a întărit credința în Dumnezeu.

Scurtmetrajul este regizat de Carmen Lidia Vidu (regizoare de film, evenimente culturale și teatru multimedia și, totodată, o puternică voce feministă), iar din echipa de producție fac parte Cristian Văduva (producție video) și Uțu Pascu (inginer sunet).

Inițiativa face parte din proiectul La Feminin, organizat de asociația Noi Re-Cream. Proiect este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Carmen Lidia Vidu

Se uită în jurul său și caută povești, oameni, istorii cu „i” mic, pe care le aduce publicului său de teatru și film, în forme artistice care generează emoție.

Mai multe despre Carmen Lidia Vidu aici: www.carmenlidiavidu.com.

Carmen Lidia Vidu este singurul regizor din România care a câștigat atât GOPO, cât și UNITER.

Pe ultimul l-a primit în 2021 pentru regia spectacolului „Jurnal de România. 1989”, despre istoria cu „i” mare a Revoluției, iar pe primul l-a luat în 2015 cu filmul „O scurtă istorie Astra Film”. Iar de anul acesta este și (doar) a treia regizoare din istoria teatrului românesc post-Revoluție care a câștigat un Premiu UNITER.

Din 2017 începe colaborarea cu Festivalul George Enescu în calitate de regizoare multimedia. În online, este o puternică voce feministă, un lider de opinie care vorbește despre teme socio-politice, culturale, civice, despre oamenii autentici și locurile pe care le descoperă în documentarele sale.