Sari direct la conținut

VIDEO #​EuroIMPACT. Peste 2.000 de cercetători din toată lumea au aplicat pentru un post la Laserul de la Măgurele. Doar 10% au fost aleși / Nicolae Zamfir, director: „În următoarele luni încep experimentele de la puteri mai mici”

HotNews.ro
Proiectul ELI-NP - Laserul de la Magurele, Foto: ELI-NP.ro
Proiectul ELI-NP - Laserul de la Magurele, Foto: ELI-NP.ro

Laserul de la Măgurele a atras până acum peste 200 de cercetători ştiinţifici din toată lumea şi 100 de firme care vor să colaboreze cu ELI-NP. Dintre cei angajați până acum peste 50 sunt cercetători români care s-au întors din străinătate special pentru acest proiect.

„Toate posturile au fost publicate internaţional, am avut peste 2.000 de aplicaţii până acum. Sunt cam 200 angajaţi pe trei categorii. Sunt cam 50-60 români din România de la diverse universităţi sau institute de cercetare. O altă categorie sunt cei 50-60 de români care s-au întors în anumite grade de dezvoltare a carierei lor, unii şi-au terminat doctoratul, alţii au fost profesori, chiar ingineri de la mari companii. Deci au venit români care s-au întors, există şi o componentă de a veni acasă. Dar cea mai puternică componentă este a celor care vor să lucreze la un centru nou unde există posibilitatea să facă descoperiri senzaţionale pentru ştiinţă şi tehnologie. Sunt 150 de străini din 27 de ţări ale lumii, din ţări ale Uniunii Europene, din Japonia, China Korea, SUA, Canada, Turcia”, a spus Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei, la Conferința EuroIMPACT.

Nicolae Zamfir spune că va exista o întârziere de un an la construcţia sistemului Gamma, dar cu toate acestea proiectul va fi gata la timp.

„Construcţia a fost atribuită unui sistem de licitaţie deschisă unui consorţiu din care fac parte trei instituţii academice, IMFM – Institutul de Fizică Nucleară din Italia, Comisariatul pentru Cercetare Ştiinţifică din Franţa, Universitatea Sapienzia din Italia şi patru firme de înaltă tehnologie. Din păcate, această componentă este în urmă, au o întârziere de un an de zile, au neînţelegeri la nivelul consorţiului. Toate componentele sunt la Măgurele, însă partea academică a consorţiului refuză să facă instalarea şi partenerii susţin că se poate face”, a mai spus Nicolae Zamfir.

Directorul ELI-NP arată că Laserul de la Măgurele nu numai că va aşeza România pe o harta cercetării ştiinţifică din lume, ci va a dezvolta regiunea. „ELI-NP este o premieră pentru fondurile structurale. Este prima dată când se construieşte un centru de cercetare ştiinţifică, proiectul este amplu, nu este un experiment”, a spus acesta.

Acesta a adăugat că vor exista la acest Laser „20 de tipuri de experimente”. ”Pe măsură ce încep, experimentele intră în funcţiune. În următoarele luni încep de la puteri mai mici, de la un petawatt (1 petawatt = 10 la puterea 15 waţi, n.r.). Cu 10 petawatti vor fi când va începe laserul de 10. Din punct de vedere al experimentelor care se fac, noi trebuie să predăm centrul funcţional. Ca să demonstrăm că e funcţional e mai complicat decât la o autostradă sau la un pod, unde se trece cu maşina şi ai demonstrat că podul e bun. Aici trebuie să faci experimente, trebuie să arăţi că toate aceste zeci de milioane investite în echipamente experimentale funcţionează”, a explicat Nicolae Zamfir.

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro