VIDEO Interviu. Sabina Fati despre calatoria ei in lumile Asiei. Despre influenta Rusiei si situatia musulmanilor din China
De curand a aparut la Editura Humanitas jurnalul Sabinei Fati despre calatoria ei de 80 de zile, cu rucsacul in spate, prin Asia, pe traseul Drumului Matasii. Notele de calatorie, relatarea intamplarilor si aventurilor sunt completate cu informatii istorice si geopolitice necesare pentru a intelege cum stau lucrurile in acele lumi despre care avem atat de putine informatii. Este una dintre cele mai interesante carti aparute in anul 2015, in Romania.
REPORTER: Care a fost resortul interior care a determinat aceasta calatorie? Si de ce ati plecat singura? A fost totusi o calatorie periculoasa.
SABINA FATI: A fost o incercare de a testa granitele. Se vorbeste mult in ultima vreme in lumea diplomatica, in lumea politica despre noul Drum al Mătăsii, altfel spus drept drumurile care ar putea traversa din China, prin Asia Centrala, Caucazul de Sus, pana in Europa – pe calea ferata, intr-un fel sau altul – aceasta distanta mare care altadata era strabatuta de camile sau cai si carute, pentru a aduce marfuri si energie prin gazoducte, dintr-o parte a a lumii in partea cealalata. Intrebarea e daca aceste lucruri pot fi facute, tinand cont ca in toata aceasta regiune din China pana la Marea Neagră sunt tari autoritare, ca sa nu spun dictatoriale. Sunt tari care au conflicte minore sau majore intre ele, sunt tari care au razboaie deschise, sunt granite neclar trasate. E greu sa treci dintr-o tara intr-alta, e greu sa obtii vize. E greu sa obtii scrisori de invitatie inainte de a obtine vizele. Am vrut sa vad cat de lesne poate fi traversat acest traseu pe care americanii, europenii, chinezii, in ultima vreme, vor sa reconstruiasca Drumul Matasii, asa cum era el inainte de Marco Polo, pe vremea grecilor antici.
REPORTER: Dar de ce singura?
SABINA FATI: Trebuie sa spun ca toata calatoria a fost finantata de Black Sea Trust si pentru ca am avut un buget, m-am incadrat in el, m-am descurcat cu el. Pe de alta parte singur mergi mai repede decat in echipa. Glumesc, dar de multe ori se intampla sa fie asa. Stiu asta din aventurile mele montane, mai mult de doua-trei persoane facea ca expeditia aproape sa esueze.
REPORTER: Drumul Matasii vechi este astazi mai degraba o ruta simbolica sau inca mai are o importanta economica? Care sunt motivele pentru care ar putea sa fie reluata aceasta ruta? I se acorda din nou o importanta acestei rute in plan geopolitic sau comercial?
SABINA FATI: Ideea americanilor a fost sa redeschida Drumul Matasii pentru a pacifica regiunea incepand cu Afganistanul. Ca sa facem o scurta introducere in istorie, Drumul Matasii pleca din centrul Chinei, din capitala vechii Chine, Xian actualmente, si avea mai multe variante. Varianta principala mergea din Afganistan spre Siria si apoi traversa Mediterana pana la Roma sau pana in Grecia. Exista o alta varianta, cea pe care am urmat-o eu, care traverseaza Asia Centrala si Caucazul si ajunge la Marea Neagră, trece prin România spre vest. Exista, sigur, si varianta pe care a calatorit Marco Polo, pe drumul stepelor, prin Rusia, ocolind Marea Neagră, prin nordul Crimeei. Exista variante multiple, de pilda chinezii au deschis deja o cale ferata rapida care urmeaza sa faca legatura Beijing – Berlin si care va fi mult mai rapida decat transportul pe mare, cu vreo doua saptamani. Deci un transport de marfuri care ar calatori pe aceasta ruta ar ajunge cu doua saptamani mai repede decat un transport care ar ocoli prin ocean. E o varianta. Exista cealalta varianta geopolitica despre care putem vorbi si care tine cont de cum sa luam noi resursele din Asia Centrală, în special din Turkmenistan, Uzbekistan și Kazahstan și să le transportăm spre Europa vestică. Asta e ceea ce-i interesează pe europeni în special. Deci există o multitudine de interese pentru ca această zonă, pentru care Mackinder, cel care a inventat geopolitica, o numea ‘inima lumii’. Cine stapaneste ‘heartland’-ul, spunea Mackinder, poate stapani lumea. Si are o demonstratie – cu care putem sau nu putem fi de acord. Intrebarea pe care mi-am pus-o permanent este: ce poti sa faci din aceasta zona, s-o redai circulatiei marfurilor, pentru ca economia poate aduce si democratia cu ea in aceasta zona. Cum poti sa transformi zona cata vreme drumurile sunt aproape impracticabile? Spre exemplu am trecut din Kîrghistan in Tadjikistan, prin Pamir, undeva la 4000 de metri e o trecere, pe un drum pe care l-au facut sovieticii in urma cu o suta de ani, aproape nu se poate merge cu masina pe el. Nimeni nu l-a mai reparat niciodata. La granite sunt niste oameni aproape salbaticiti, te trezesti fata-n fata cu ei, ei nu se asteapta sa te vadă pe tine, se gândesc ce cauti, de ce intri, stai și aștepți, bate vântul, ninge, toți soldații te înconjură, se uită la tine suspect, te gândești oare o sa iesi de acolo, n-o sa iesi, treci mai departe, si mai departe ce faci? Nu e nicio masina acolo. Intre granita asta si urmatoarea localitate erau 60 de km. Cum ajungi acolo? Pe jos, daca e inca lumina. Acest jos ar fi un fel de desert montan la 4000 de metri. Frumos, foarte frumos, dar te gandești cum trăiesc oamenii acolo si ce fac pentru a-si sustine viata, iar raspunsurile le gasesti imediat: ei trăiesc în iurte, pe partea tadjikă cel puțin, pe partea kîrgîză sunt seminomazi, trăiesc doar vara în iurte și iarna se întorc în orașe. Pe partea tadjika, trăiesc de pe urma iacilor, a agriculturii de subzistență. Dar lumea trăiește, face lucruri, în satul următor după graniță, la 4000 de metri, am întâlnit o profesoara de enegleză care preda engleza într-un sat de 200 de persoane, intr-o școală care n-a avut niciodată lumină, într-un sat care a fost demult conectat la electricitate, dar nu mai este, în care oamenii se încălzesc cu balegă amestecată cu cărbune. Astea sunt conditiile de acolo. Poti sa redeschizi o noua magistrala comercială? Măcar atat de fructuoasa cum era ea pe vremea lui Timur Lenk sau mai devreme? Nu știi.
REPORTER: Mi s-a părut foarte interesanta descrierea regiunii Xin Jiang, regiunea uigura si descrierea tensiunii dintre budisti si musulmani, felul cum sunt tratati musulmanii. Despre aceste lucruri nu prea am citit nicaieri in presa. E o chestiune destul de obscura pentru presa occidentală.
SABINA FATI: Xin Jiang, ca si Tibetul, sunt doua regiuni care-si revendica autonomia pe motiv ca n-au fost tot timpul ale Chinei. Xin Jian, sau Regiunea Uigura cum o numesc majoritarii de acolo, are o populatie turcica si musulmana. Au incercat si au si obtinut pentru o scurta vreme, in secolul trecut, o independenta pasagera. E un loc complicat, pentru ca in ultima vreme sunt multe atentate, ei vor autonomie mai largita, vor drepturi mai multe, dar in paralel cu aceste revendicari ale lor, Beijingul incearca sa puna totul sub capac, de asta nici nu se prea vorbeste, foarte rar apar stiri despre ce se mai intampla in Regiunea Uigura. In mod normal, in China, o familie are voie sa aiba doar un copil, in cazul in care parintii fiecarui membru al familiei, au avut la randul lor doar un copil, atunci familia poate sa aiba doi copii, asta e o noua relaxare de politica demografica in China, dar minoritatile, potrivit legii, pot sa aiba si patru. Ce se intampla cu femeile musulmane care raman insarcinate e o oroare. Multe dintre ele sunt extrem de curajoase, sunt vocale, vor sa se intalneasca cu strainii, sa vorbeasca, sa spuna ce li se intampla. Sunt obligate sa faca avort in 7 luni, in 8 luni, multe se prapadesc din cauza asta. Exista o politica extrem de incisiva a Beijingului de a aduce populatia majoritara care se numeste han, s-o mute înspre regiunea vestica a Chinei si le ofera tot felul de facilitati. De pilda, un chinez care se muta in regiunea vestica primeste automat o casa intr-un oras cum e Kashgarul, sa spunem, 10 000 de dolari pe an, serviciu pentru el si pentru sotie samd. In vreme ce, in aceeasi regiune musulmanii nu-si gasesc de lucru, sunt in majoritate someri…
REPORTER: Si asta-i radicalizeaza…
SABINA FATI: Si asta-i radicalizeaza. Cand am fost eu acolo a fost un atentat puternic, era chiar dupa o vizita a lui Xi Jin Ping in zona uigura. Cu toate astea, Urumci, care e cel mai dezvoltat oras din vestul Chinei, din aceasta regiune Uigura, si care este deja un nod nu doar de drumuri, ci si un nod de gazoducte, conducte petroliere, samd, orasul pare foarte cosmopolit. Mergi pe strada si vezi denumiri ale firmelor, ale magazinelor in chineza, in araba, in engleza, in rusa. In putine locuri din lume vezi denumiri multilingve puse spontan peste tot, din spirit comercial sau de reclama.
REPORTER: Povestiti-mi o situatie in care v-ati simtit cu adevarat in pericol. Care e situatia in care va amintiti ca ati fost intr-un pericol iminent?
SABINA FATI: Asta cu trecerea din Kîrgîstan în Tadjikistan, prin Pamir. Da, m-am simtit extrem de singura, eu si cu cazarma de soldati din jurul meu, uitandu-se la mine ciudat, poate mai mult decat atat, ca si cum n-ar fi vazut in viata lor o femeie blonda. Atunci m-am simtit in pericol, pentru ca dintr-o data imi dadeam seama ca n-am nicio varianta de iesire, daca oamenii aia nu mai voiau sa-mi dea dumul, de exemplu, n-aveam ce sa fac. Eram in mijlocul lor, erau ca un cerc de sălbatici in jurul meu si stateam acolo si asteptam sa-mi puna stampila pe pasaport, sa plec mai departe. Asta a fost o situatie limita din punctul meu de vedere. Imi dadusem seama si pana atunci, inainte sa plec la drum, sa ajung aici, m-am gandit unde sa pun banii, in cazul in care, in granita asta pustie de la 4000 de metri, cineva vrea sa-mi scoata tot ce am, sa nu mi-i gaseasca. Avem nevoie de niste bani cash cu care platesc masini, cazari, mai mananci ceva pe drum. In orice caz plecasem de acasa cu niste bani cash, niste dolari, in bancnote foarte mici, cinci, zece, aveam un teanc, pe care nu stiam unde sa-l pun. In pantofi? Sa-l pun in sutien? Toate astea mi se pareau niste clisee. Pana la urma i-am pus in fiecare buzunarel, i-am impartit in mai multe locuri. In cazul in care cineva imi fura rucsacul, spre exemplu, sa am si in buzunar 200 de dolari, cu care eventual sa pot supravietui mai departe, era frica asta ca tot timpul cineva iti poate lua bagajul si tu ramai fara nimic. Am plecat de acasa cu o chestie de pus la gat, bej transparent, sa nu se vada, pe care s-o pun pe sub tricou si-n care sa-mi tin pasaportul si cardul adevarat. Intr-un alt portofel tineam un card fals, pe care daca cineva mi-l fura nu se putea intampla nimic, deci aveam si un portofel pentru eventualii hoți, in care țineam niste maruntis și doua carduri. Toate astea iti creeaza tot felul de probleme, insa in granita, Kisilar se numeste pasul acesta de la 4000 de metri, am fost realmente neajutorata. Ce puteam sa fac singura in situatia asta? De multe ori am fost in situatii oarecum limita, dar aici mi se parea ca nu ai nicio scapare. Intotdeauna ti se spune, atunci cand esti cu pistolul la tampla, gasesti dintr-o data o mie de solutii, dar aici imi dadeam seama ca n-am nicio solutie.
REPORTER: Dar vi s-a intamplat sa vi se fure ceva? Ati avut o intamplare de genul acesta?
SABINA FATI: Da, mi s-au furat date din computer. De fapt, de la distanta, si Iphone-ul, si computerul si tableta mi-au fost rase.
REPORTER: Exista o suspiciune foarte mare fata de straini a autoritatilor din tot sirul acesta de tari, ii interesa telefonul, voiau sa afle contactele pe care le-ati avut cu localnicii, nu?
SABINA FATI: In orice caz, cand am ajuns in Georgia, eu presupun ca in Turkmenistan au facut asta, sau în Azerbaidjan, in Georgia n-am mai gasit nimic in computer. Trimisesm poze… imi stricasera adresa de yahoo, trimisesera de pe adresa mea tuturor prietenilor o copie dupa pasaportul meu, cu toate datele, extrem de minutios, ca merg inspre Belgia, sa nu ma mai astepte nimeni in Turcia. Drumul meu trecea prin Turcia, pentru ca am ajuns in Georgia si de acolo urma sa ocolesc Marea Neagra, pe varianta Drumului Matasii care merge spre Istanbul. Si in Georgia m-am trezit ca nu mai am nimic in computer, în telefon. Aveam aranjate intalniri, pentru ca nu le-am facut pe toate de acasa – imi facusem un program destul de serios pe care l-am respectat in mare masura, totusi nu stii exact cand si unde ajungi. Am avut tot tipul intalniri cu diplomati straini, cu diplomati occidentali, cu oameni de afaceri, cu disidenti, unde s-a putut. Contactele fie le aveam de acasa, fie le primeam de la Radio Free Europe, care are retea de radiouri in toata aceasta zona, fie cineva ma ajuta dintr-o tara in alta si-mi spunea: uite am un prieten care are putea sa vorbeasca cu tine in Azerbaidjan, ei se mai cunosteau in retelele de oameni mai democrati. Acuma, cati dintre ei lucrau si pentru guvern sau pentru serviciile guvernului, cati dintre ei erau de-adevaratelea dizidenti …
REPORTER: … va simteati urmarita?
SABINA FATI: Nu intotdeauna. Pana cand un diplomat occidental nu mi-a spus la Tașkent, nu va lasati niciodata computerul in camera de hotel, nu m-am gandit sa-l iau cu mine, pentru ca imi spuneam ca eu nu am nimic de ascuns. In fond, nu era nimic subversiv in computerul meu, de l-as fi carat cu mine peste tot? In Turkmenistan era evident. Ma urmareau pe fata. Era cineva, nu intotdeauna aceeasi persoana, imbracata aproape identic, care venea dupa mine. Asta si in China mi se intampla, te verificau uneori si noaptea. Am auzit niste zgomote, va simtiti bine? Sau ziua, daca cumva erai in camera de hotel. Veneau si bateau: Poate aveti nevoie de un prosop!
REPORTER: Ati simtit prezenta a Rusiei asupra fostelor republici? Ei simt o prezenta sau o presiune a rusilor in zona?
SABINA FATI: E o prezenta implicita, la televizor. Programele rusesti se pare ca sunt atat de bine facute, cele putin cele de divertisment, incat in toate tarile Asiei Centrale – cu exceptia Turkmenistanului care urmareste programele Turciei – toata lumea le vede, chiar și in Tadjikistan unde oamenii vorbesc o limbă persană și ar putea să se uite la pakistanezi, indieni – prind și asta – dar preferă programele de divertisment ale rușilor. Nu-i obligă nimeni, dar peste tot vezi, în hoteluri unde sunt persoane, foarte în vârstă uneori, care rulează muzică ruseasă sau genul de programe ușurele la care se uita toti. Pe de ala parte, oamenii in varsta cu care am vorbit spun ca tinerii nu mai vor sa invete ruseste, ca prefera sa invete engleza. Dar Rusia este peste tot acolo. Sigur, Turkmenistanul este o tara nu numai extrem de independenta, dar de o neutralitate pe care o duce la limite. Rusia n-are influenta foarte mare acolo. Nu cred ca n-ar putea face presiuni la o adica. Si-n Uzbekistan… ele toate sunt conduse de dictatori, dar unele dintre ele sunt mult mai pe picioarele lor decat Kazahstan sau decat Kîrgistan unde oamenii, desi au avut doua revolutii liberale, tot se intorc spre Rusia, inclusiv in zonele in care sunt foarte multi musulmani practicanti si unde miscarile islamiste au inceput sa prinda putere. Chiar si acolo e o nostalgie transmisa cumva dintr-o generatie intr-alta, ca pe vremea rusilor totul era stabil si toata lumea era bine. In acelasi timp, exista miscari care militeaza pentru fundamentalism. Am intalnit poeti tineri vorbitori de limba engleza care isi doreau un stat islamic si care aveau cunostinte religioase suficient de solide ca sa construiesca o teorie in sensul asta. Kîrgîstanul urmeaza sa se alature Kazahstanului in Uniunea Eurasiatică. Rusia si China se bat pe aceste teritorii, pe care Rusia crede ca le mai poate controla din punct de vedere politic, iar China incepe sa le controleze din punct de vedere economic. Guvernul de la Beijing investeste foarte mult in Turkmenistan. Exista o conducta care leaga Turkmenistanul de China. Urmeaza sa se construiasca pe bani chinezesti o cale ferata care sa traverseze Asia Centrala, daca toate aceste tari se inteleg intre ele – pentru ca tarile sunt astfel decupate geografic, in asa fel incat exista tot felul de enclave intre ele. Uzbekistanul are o enclava în Kîrgîstan, Kîrgîstanul are o enclavă în Tadjikistan, Tadjikistanul are o enclava în Uzbekistan si toate sunt lasate mostenire de Stalin in asa fel incat niciodata aceste teritorii sa nu traiasca linistite, sa aiba mereu ceva de impartit daca nu sunt sub umbrela Rusiei.
Citeste intreg interviul si comenteaza pe Contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro