Sari direct la conținut

VIDEO Televiziunea rusă de stat amenință cu distrugerea Europei, inclusiv a României și Marii Britanii: „Trei rachete sunt suficiente și această civilizație se va prăbuși”

HotNews.ro
VIDEO Televiziunea rusă de stat amenință cu distrugerea Europei, inclusiv a României și Marii Britanii: „Trei rachete sunt suficiente și această civilizație se va prăbuși”
Rachete balistice Yars, în timpul paradei militare din Piața Roșie, Moscova, Rusia, 9 mai 2024. Sursa foto: Cao Yang / Xinhua News / Profimedia

Postul de televiziune rus Rossiya 1 a difuzat duminică seară, în timpul orelor de maximă audiență, un segment în care amenința cu atacarea capitalelor europene, scrie luni The Moscow Times.

„Aproape toate capitalele europene vor fi sub amenințare dacă rachetele noastre vor fi desfășurate în Kaliningrad: Berlin, Varșovia, toate statele baltice, Paris, București, Praga și, bineînțeles, bazele americane din Germania”, a afirmat Evgheni Popov, prezentator TV și deputat în Duma de Stat, în timpul transmisiunii canalului de stat, potrivit unui fragment distribuit în mediul online de publicația independentă de investigații Agentstvo.

Postul de televiziune a prezentat, de asemenea, o hartă care evidențiază țintele potențiale din Europa după anunțul Casei Albe, făcut în timpul summitului NATO de la Washington, potrivit căruia va staționa periodic arme cu rază lungă de acțiune în Germania începând din 2026, ca măsură de descurajare.

„O atenție specială va fi acordată Marii Britanii, inamicul nostru tradițional… Marea Britanie este în cea mai vulnerabilă poziție – practic, trei rachete sunt suficiente și această civilizație se va prăbuși”, a spus Popov.

Aceste afirmații reiau avertismentul Kremlinului de sâmbătă, potrivit căruia desfășurarea de rachete americane în Germania ar putea face din capitalele europene ținte pentru rachetele rusești.

„Europa este o țintă pentru rachetele noastre, țara noastră este o țintă pentru rachetele americane din Europa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Avem suficientă capacitate pentru a ține sub control aceste rachete, dar victimele potențiale sunt capitalele acestor țări”, a adăugat reprezentantul președinției ruse.

Peskov a sugerat, de asemenea, că o confruntare de acest tip ar putea submina Europa în ansamblu – în același mod în care Războiul Rece s-a încheiat cu prăbușirea Uniunii Sovietice.

„Europa se destramă. Europa nu trăiește cel mai bun moment al său. Într-o configurație diferită, o repetare a istoriei este inevitabilă”, a spus el.

Răspunzând avertismentului Kremlinului că desfășurarea rachetelor americane ar putea pune în pericol capitalele europene, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat că Washingtonul și NATO „nu caută un conflict militar cu Rusia… dar orice acțiune militară îndreptată împotriva unui aliat NATO ar declanșa un răspuns copleșitor”.

Armata germană nu dispune de rachete cu rază lungă de acțiune care se lansează de la sol, ci doar de rachete de croazieră care pot fi lansate de către avioane.

După sfârșitul Războiului Rece, Statele Unite au redus semnificativ numărul de rachete staționate în Europa, pe măsură ce amenințarea Moscovei s-a diminuat.

SUA vor desfăşura rachete de croazieră Tomahawk în Germania pentru a întări capacitatea de descurajare militară a NATO în Europa, potrivit unei declaraţii comune de miercuri a guvernelor celor două ţări.

Declaraţia, publicată în marja Summitului NATO de la Washington, menţionează că „desfăşurări episodice” ale rachetelor cu rază lungă vor începe în 2026. Vor fi desfăşurate de asemenea rachete SM-6 şi „arme hipersonice aflate în dezvoltare”, care au rază de acţiune mai mare decât rachetele staţionate în prezent în Europa.

Rachetele cu rază medie de acțiune de tip „Tomahawk” pot lovi ținte într-o rază de acțiune de peste 2.000 de kilometri. La fel ca sistemul de arme german „Taurus”, rachetele de croazieră sunt capabile să pătrundă pe teritoriul inamic în timp ce zboară jos și distrug ținte importante. Acestea pot include posturi de comandă, buncăre și sisteme radar.

Rachetele de croazieră Tomahawk sunt desfășurate de pe nave sau submarine, în timp ce „Taurus” este lansat din aeronave. SUA au staționat ultima dată astfel de arme cu rază lungă de acțiune, în Germania, în anii 1990.

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro