VIDEO Vom avea anul acesta o nouă criză a cerealelor ucrainene în România? – interviu cu Alina Crețu, director executiv al Asociației Producătorilor de Porumb

Producția românească de grâu sau rapiță din 2023 va fi mai mare cu 15-20 % față de anul trecut, dar tot nu acoperă cheltuielile fermierilor locali, care, în plus, trebuie să facă față și presiunii cerealelor ucrainene, ce au costuri de producție la aproape jumătate față de cele din UE, spune Alina Crețu directorul executiv APPR, într-un interviu pentru HotNews.ro.

Se vorbește tot mai mult despre faptul că Rusia nu va mai prelungi, după 18 iulie, acordul intermediat de ONU pentru tranzitul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.

În acest context, autoritățile din Ucraina au anunțat deja că și-ar dori foarte mult să mute cea mai mare parte a exportului de cereale, la porturile dunărene, precum Izmail și Reni.

Întrebarea care se pune este cum vor afecta cerealele ucrainene scoase din țară prin România exporturile fermierilor locali de grâu, porumb și alte produse agricole?

Despre acest subiect am discutat cu Alina Crețu, director executiv al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR).

Pentru început, cum se anunță anul acesta producția românească de cereale? Este mai bună decât cea de anul trecut?

Alina Crețu: Da. Anul 2022 a fost unul slab, cu producții foarte mici în anumite zone ale țării și, așa cum ne aducem aminte cu toții, la culturile de primăvară s-au cerut despăgubiri de secetă, care nu au ajuns nici astăzi la la fermieri. Producțiile de anul acesta la grâu și rapiță le estimăm a fi cu 15 până la 25% mai mari decât anul trecut.

Din păcate, asta nu înseamnă nimic. Având în vedere situația economică în care se află fermierii din România, acest procent nu e nicio veste bună pentru că nu compensează cheltuielile de producție.

De exemplu, pe un hectar de grâu vorbim de o producție de trei tone care se vinde cu 900 – 1000 lei tona. Asta înseamnă între 2700- 3000 lei pe hectar, cam aceasta a fost producția medie în foarte multe zone ale țării din sudul României, în contextul în care cheltuiala pe hectar este de la minim 4000 – 4500 lei.

Prețurile sunt foarte mici. Anul trecut, în perioada recoltatului și imediat după, la o lună, avem prețuri care depășeau 340 euro pe tonă, iar anul acesta cu greu se ajunge la 200 euro. Atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel internațional vedem o scădere a prețurilor.

Din păcate, presiunea pe prețuri în bazinul Mării Negre este și mai mare tocmai datorită acestui război din Ucraina, tocmai datorită concurenței cu cerealele ucrainiene, care, bineînțeles, au costuri de producție mai mici și intră mai ușor în în această zonă a Europei. De aceea reacțiile vehemente ale fermierilor din România, Polonia, Bulgaria.

Înainte de a discuta despre cerealele ucrainene, aș vrea să vă întreb dacă fără această presiune fermierii români ar avea infrastructura necesară pentru a-și exporta produsele?

Da, avem piețe tradiționale pe care reușim să exportăm cerealele din România, s-a muncit foarte mult, să nu uităm că au fost anii în care nu reușeam să producem mai mult decât consumăm astăzi.

Cerealele românești ajung în Orientul Mijlociu, nordul Africii și chiar în zone mai îndepărtate. Deci, da, există această tradiție și există și infrastructura necesară.

Portul Constanța poate să răspundă de cereale românești. În momentul în care au intrat cerealele din Ucraina, capacitatea portului este cu mult depășită. Dacă anul acesta noi avem producții, cum spuneam, mai mari decât în anul 2022, vă imaginați care este presiunea pe portul Constanța, asta din punct de vedere logistic.

S-au spus mai multe lucruri în urmă cu câteva luni. De pildă, că România a înregistrat pierderi de 200 de milioane de euro, din cauza cerealelor ucrainene, iar compensațiile acordate de UE nu au acoperit aceste pierderi. Care este adevărul?

Adevărul este undeva la mijloc. Da, există foarte mult fake news, există foarte multă dezinformare în ceea ce privește cerealele din Ucraina. Un lucru este cert: fermierii din România au fost afectați de acest război, este o realitate și simt asta.

Și aceasta este cifra? 200 milioane euro?

Este o cifră pe care noi am am estimat-o la început, o cifră care s-a vehiculat, dar nu putem spune că aceasta este pierderea reală și pierderea totală a României.

Pot fi pierderi mult mai mari de atât, pentru că vorbim de toată industria agroalimentară, nu doar de fermieri. Am putea spune că, da, o pierdere minimă pentru România o reprezintă această estimare, de aproximativ 200 de milioane de euro, dar putem vorbi de sume mult mai mari, care nu au fost luate în calcul pentru întreaga industrie agroalimentară și industriile conexe agriculturii.

Au fost pierderi provenit din prețuri, din costurile crescute foarte mult la transport, costuri care nu au crescut doar din cauza scumpirii motorinei, așa cum s-a întâmplat și în alte zone ale Europei, ci pentru că pur și simplu a existat presiunea pe logistică, pe transport, pe camioanele care trebuiau să transporte cerealele în portul Constanța și așa mai departe.

Dar aș vrea să fac precizarea asta: nu este vina Ucrainei. Nu spunem că acest culoar al solidarității nu trebuie să continue. Spunem că, după ce am văzut cum au decurs lucrurile în anul 2022, Uniunea Europeană și statele membre afectate, în special România, nu trebuie să stea cu brațele încrucișate.

Investițiile în infrastructură și logistică e clar că nu se pot face de pe o zi pe alta, dar aceste culoare trebuie să aibă în vedere și un culoar special pentru România.

Știm că Portul Constanța funcționează cu ajutorul operatorilor privați, dar un culoar special pentru tot ceea ce înseamnă transport de cereale locale din România ar putea să existe.

Acest culoar ar ajuta fluxul de marfă, ar ajuta ca în perioada aceasta marfa românească să plece mai ușor din câmp și să ajungă în portul Constanța. Ăsta ar fi un prim lucru.

O primă sugestie pe care noi am am tot transmis-o autorităților, atât europene, cât și naționale, pe termen mediu și lung, este o strategie coerentă în ceea ce privește procesarea.

În momentul în care noi vom avea o industrie, ca și industrie agroalimentară, capacitate mai mare de procesare, care înseamnă automat și valoare adăugată ce rămâne în România, în mod cert și presiunea pe portul Constanța va scădea.

Deci toate aceste strategii trebuie gândite foarte bine și trebuie implementate cât mai curând posibil.

Vedem că în actualul plan național strategic, planul după care funcționează și prin care este finanțată agricultura din România, există o componentă dedicată procesării. Aceasta ar trebui suplimentată astfel încât pentru noi provocările să fie mai mici.

„Există diferențe de până la 100 de euro între prețurile cu care vând fermierii români și cotațiile bursiere din Europa de Vest”

Aveți discuții cu autoritățile din România despre ce trebuie făcut astfel încât tranzitul cerealelor ucrainene să nu-i încurce, totuși, pe producătorii români?

Da, bineînțeles, pentru noi a fost o prioritate încă de la începutul acestui război, ca în spiritul solidarității să continue suportul, atât al fermierilor, cât și al întregii comunități locale din diferite zone ale țării.

Dar asta nu trebuie să ducă la probleme și derapaje foarte mari în ceea ce privește comerțul românesc cu cereale. Avem un istoric, a fost un proces lung și greu, s-a lucrat foarte mulți ani pentru ca cerealele și produsele agricole românești să fie recunoscute la nivel internațional.

Acum există două riscuri majore. Pe de o parte, să nu ajungem pe piețele de destinație, acolo unde avem parteneriate cu aceste țări, și pe de altă parte, există riscul ca fermierii noștri să nu poată să-și vândă marfa sau să o vândă la prețuri foarte mici.

Vorbim de diferențe între prețurile practicate în în zona Mării Negre și prețurile cu care fermierii noștri își vând astăzi recolta de până la 100 euro, între noi și cotațiile bursiere din Europa de Vest.

Puteți să-mi explicați de unde provin aceste diferențe?

Păi, de obicei noi aveam o diferență de de preț care este normală și care ține de piața locală, să spunem. Această diferență este undeva 30-40 euro. Dar acum, în contextul scăderii prețurilor la nivel internațional atât de mult, diferența de preț între prețul din zona Mării Negre și prețul din zona Europei de Vest a devenit și mai mare.

Vorbim de diferențe de 80-100 euro, ceea ce ar putea duce la falimentul fermelor românești.

Vorbiți de grâu, porumb? La ce vă referiți?

Exact, la prețuri la cereale, în general, dar acum vorbim în special de culturile care s-au recoltat în vara lui 2023, grâu și rapiță. Este foarte greu de de de digerat o asemenea scădere de preț, care nu acoperă costurile de producție.

În ceea ce privește întrebarea dvs. despre ce ar trebui să facă autoritățile, acestea ar trebui să fie extrem de implicate în a păstra un culoar pentru produsele agricole românești, a se asigura că controlul din punct de vedere sanitar-veterinar este făcut cu rigoarea cu care ne-a ne-a asigurat autoritatea națională că va face acest lucru.

Și asta nu ține de Uniunea Europeană, ține de noi pentru ca produsele agricole ucrainene să nu rămână în România sau dacă acestea rămân să fie controlate.

În mod normal, acestea nu ar trebui să rămână în țara noastră, având în vedere că încă există acest acord prin care nu se pot importa cereale și produse agricole.

S-a vorbit că multe dintre aceste cereale intră în țară sub aparența tranzitului, dar sunt vândute aici. Este adevărată această informație? S-a dovedit că lucrurile ar sta așa?

Este foarte greu de spus dacă lucrurile stau așa și atâta timp cât nu avem date și informații certe, nu putem să afirmăm acest lucru. Dar circulă tot felul de supoziții prin care se presupune că o parte din marfa care ar trebui să tranziteze România rămâne aici.

Noi nu avem dovezi pentru a spune că acest lucru se întâmplă. Ne dorim să se respecte legea, ne dorim ca aceste cereale cu adevărat să tranziteze, cel puțin în perioada aceasta, până în luna septembrie să să ne asigurăm că aceste cereale nu rămân în România, pentru ca și cerealele românești să ajungă în portul Constanța. De aici mai departe vom vedea.

„Nu cred că produsele agricole din Ucraina nu respectă standardele minime de calitate din Uniunea Europeană”

Mai existat o informație care a făcut carieră, ca să zic așa, pe internet, că există o mare diferență de calitate între cerealele din România, cele din UE în general, și cele ucrainene, iar această diferență ar consta și în erbicidele folosite în Ucraina față de cele din UE. Care este adevărul aici?

Și aici, adevărul este undeva la mijloc. În statele din afara UE sunt mult mai multe produse autorizate pentru a fi folosite în agricultură.

Nu cred că în mod direct aceste produse agricole nu sunt de calitate sau nu respectă standardele minime de calitate din Uniunea Europeană, pentru că ele nu ajung doar în România.

Aceste produse agricole ajung peste tot în UE și sunt convinsă că în diferite state europene se fac analize foarte serioase. Deci problema este greșit pusă de la început.

Odată ce aceste produse agricole ajung peste tot în lume, producția agricolă ucraineană este recunoscută ca fiind una care respectă niște criterii minime de calitate.

Pe de altă parte, ce este real și noi putem spune cu date concrete este că fermierii ucraineni, având posibilitatea să folosească mai multe tipuri de tehnologii, făcând o agricultură mult mai extensivă decât agricultura intensivă care se face în România și care răspunde criteriilor de sustenabilitate europene, în mod cert au costuri de producție mai mici.

Așa ajungem la problema majoră și anume concurența puternică cu fermierii din România.

Noi nu putem să ținem pasul cu un cost de producție care este la jumătate față de costul de producție din România și este o problemă destul de gravă pentru fermierii noștri, pentru că e posibil să vedem în continuare falimente.

Anul acesta sunt producții mai mari la hectar în anumite zone ale țării, nu peste tot, dar costul de producție tot nu ne acoperă cheltuiala pe hectar.

Ca să tragem o concluzie în această discuție, dvs. sunteți de acord ca cerealele ucrainene să tranziteze în continuare teritoriul românesc. Pe de altă parte, ar exista o problemă dacă aceste cereale ar fi vândute pe piața românească, pentru că ar fi o concurență neloială, ca să-i zicem așa, față de fermierul român.

În ceea ce privește tranzitul, da, este normal ca aceste culoare ale solidarității să continue și produsele agricole ucrainene să ajungă acolo unde este nevoie de ele. Deci asta fără discuție.

Dar trebuie ca acest lucru să nu pună în pericol comercializarea cerealelor românești. Deci este absolut necesar ca atât autoritățile naționale, cât și cele europene să investească, prin mecanisme directe, care să susțină fermierii din din România. Asta legat de tranzit.

În ceea ce privește importurile, da, în mod cert ne dorim ca această interdicție să continue.

O întrebare de nespecialist: Cât poți să stai ca fermier cu cerealele în depozit? Câți ani poți să aștepți, de exemplu, cu grâul, porumbul, până când prețurile vor fi mai bune?

Într-adevăr, producția agricolă în zona de cereale nu este una atât de ușor perisabilă, dar există costuri de de întreținere foarte mari în silozuri.

Deci dacă noi nu vindem acea producție, aceasta înseamnă un cost în continuare de depozitare și vă asigur că este un cost important.

Pentru că silozurile au nevoie de curent electrica să funcționeze, de o aerisire a acestor produse, de întreținere a silozurilor, tratamente îndepărtarea, de la rozătoare până la bacteriile care se pot dezvolta în în aceste silozuri.

Al doilea lucru este că noi nu putem să păstrăm această marfă la nesfârșit, chiar dacă am avea capacități de depozitare, pentru că fermierul are cheltuieli tot anul, de la semănat, înființarea culturilor, cheltuielile cu angajații etc și recoltează o singură dată pe an.

Deci noi suntem obligați să vindem. O primă parte din recoltă trebuie vândută imediat pentru că trebuie să ne recuperăm o parte din cheltuieli și să avem acel cash flow, acele lichidități în fermă și după aceea.

O parte dintre fermierii își pot păstra pe stoc o parte din producție, dar doar cei care sunt consolidați din punct de vedere financiar, care au rezerve și pot trăi din acele rezerve.

Dar gândiți-vă că aceasta este o parte infimă a fermierilor. În general, fermierul vinde între momentul recoltării și până la patru-șase luni de la recoltat. Aceasta este media în care fermierul are nevoie de bani pentru că trebuie din nou să înceapă un ciclu de vegetație.

Ce procent din producția românească de cereale merge la export?

Aproximativ 50% din producția locală de grâu merge la export. La porumb este un pic mai mult.

De ce importă România atât de multă mâncare?

O ultimă întrebare care este oarecum off topic, dar mi se pare importantă: De ce importă România atât de multă mâncare în condițiile în care suntem o țară cu o agricultură foarte dezvoltată?

Am vorbit mai devreme despre procesare. Atâta timp cât fermierii din România produc grâu sau porumb sau floarea-soarelui, dar România importă mălai, pâine congelată și ulei de floarea-soarelui, toți avem o problemă.

Toți, întreaga societate, de la fermieri până la orice alt tip de actor economic, ca nu mai vorbesc de consumatorul final.

De aceea insistăm pe o strategie pe termen mediu și lung în ceea ce privește procesarea produselor agricole. Pentru asta nu trebuie să ne bazăm doar pe fermieri.

Fermierii pot să facă procesare, oricare dintre noi, putem să investim în nici mori, în mici prese de ulei, dar nu vom putea face față unei concurențe atât de acerbe pe piața produselor procesate.

E nevoie de strategie, de proiecte mari de investiții, în care și fermierul să aibă o anumită siguranță că atunci când va obține o producție bună are unde să o vândă, nu trebuie să ajungă cu ea doar pe Dunăre sau în portul Constanța.

Deci avem nevoie de investiții majore în procesare în România- și vorbim de procesare în toate sectoarele din sectorul agroalimentar, de la fructe, legume până la lapte, panificație, produse procesate din carne și o strategie care să susțină aceste investiții.

Investiții străine?

Orice fel de investiții. Bineînțeles că ne-am dori să fie investiții locale, atâta timp cât vorbim de o susținerea a statului sau una europeană, dar e clar că cei care își doresc astăzi în România să facă o fabrică de pâine concurează poate cu un mare colos, care există poate deja în România, și care aduce o parte din pâinea congelată din altă zonă a Europei.

Deci, atâta timp cât noi nu avem astfel de entități economice care să proceseze cereale din România, bineînțeles că vom depinde de acest export la Marea Neagră și această procesare nu poate fi făcută decât într-o proporție foarte mică de producătorii mici locali.

Este nevoie de susținere pentru ca un investitor care astăzi are capital și este interesat să investească în procesare să știe că se bazează pe o strategie pe termen lung.

„Ucraina și noi” este o secțiune dezvoltată în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer. Opiniile prezentate în materialele proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția partenerului nostru.

Citește și alte materiale din seria „Ucraina și noi”:

• VIDEO S-a „îndulcit” apa Mării Negre de la distrugerea barajului de la Kahovka? Ce e fake news și ce e adevărat despre poluarea produsă de războiul din Ucraina- interviu cu directorul GeoEcoMar
• VIDEO Ce se află în spatele atacurilor cu drone de la Moscova? – contraofensiva ucraineană explicată pentru HotNews.ro de un fost oficial al Ministerului Apărării de la Kiev
• VIDEO Cât de europeană este Moldova? Studiu de caz: Găgăuzia, acolo unde UE investește, iar Rusia culege roadele
• VIDEO De ce 1 din 3 români nu e de acord să ajutăm Ucraina – explicații psihoculturale. Interviu cu profesorul Daniel David, autorul cărții „Psihologia poporului român”