Sari direct la conținut

Vikingii, sacrificiile și peștera islandeză unde ”sfârșitul lumii” putea fi amânat

HotNews.ro
Pestera Surtshellir, Foto: Filip Fuxa, Dreamstime.com
Pestera Surtshellir, Foto: Filip Fuxa, Dreamstime.com

​O echipă de cercetători a studiat o peșteră din Islanda unde vikingii făceau acum 900 de ani sacrificii de animale în speranța, bănuiesc arheologii, că sfârșitul lumii, miticul Ragnarök, ar putea fi evitat. Vikingii au construit din pietre o structură în formă de barcă, iar în peșteră s-au găsit și minerale aduse de la multe mii de km, din Orientul Mijlociu.

Peștera se numește Surtshellir și este situată lângă un vulcan numit Hallmundarhraun care a erupt în urmă cu aproximativ 1.100 de ani, la puțin timp după ce vikingii se stabiliseră în Islanda. Peștera s-a format după erupția de atunci.

Descoperirile au arătat că la puțin timp după ce lava s-a răcit, vikingii au intrat în peșteră și au construit din pietre o structură în formă de barcă și au ars la temperaturi mari, ca parte a unor ritualuri, oase de oaie, capră, vite, cai și porci.

O explicație ar fi că oamenii de acum un mileniu doreau să evite violentul sfârșit mitologic al lumii: Ragnarok, iar locul ales pentru asta nu este întâmplător, fiindcă scrierile arată că vikingii asociau peștera cu Surtr, un uriaș mitologic despre care se credea că va declanșa seria de evenimente ce va duce la sfârșitul lumii.

Ragnarök reprezintă, în mitologia nordică, o serie de evenimente majore: o iarnă de trei ani, fără Soare ((Fimbulvetr) și o mare bătălie prezisă care va avea ca rezultat final moartea a unui număr de figuri majore, inclusiv zeii Odin, Thor, Freyr și Loki), dezastre naturale diverse și scufundarea ulterioară a lumii în apă.

Ritualurile au fost săvârșite timp de aproximativ 80 – 120 de ani, la circa 300 de metri în interiorul peșterii, iar descoperirile i-au încântat pe arheologi, fiindcă a fost vorba de 63 de mărgele, dintre care trei erau din Irak, un loc situat la multe mii de km de Islanda.

Se știe că vikingii făceau comerț la mari distanțe și este clar că astfel de mărgele erau fantastic de rare și de scumpe. A fost descoperit lângă structura de piatră și un mineral care provine din estul Turciei și era folosit pentru a decora obiecte. Foarte puține dovezi despre existența acestui mineral numit auripigment au fost găsite în Scandinavia, astfel că descoperirea lui în Islanda a fost uimitoare.

Nu se poate ști de ce au fost aduse obiecte de la atât de mare depărtare, dar se pot invoca scenarii: fie să-l îmbuneze pe uriașul Surtr, pentru a nu mai distruge lumea, fie să crească puterile zeiței fertilității, Freyr, care se luptă cu Surtr. Motivele pot fi, deci, de ordin mitologic.

Ritualurile s-au petrecut prin secolul 12 și au încetat după convertirea la creștinism și peștera a fost evitată timp de câteva secole. Pe la 1750 se credea că peștera era un loc în care se ascundeau bandiții.

Lucrarea a fost publicată în revista Journal of Archaeological Science sub titlul: Ritual responses to catastrophic volcanism in Viking Age Iceland: Reconsidering Surtshellir Cave through Bayesian analyses of AMS dates, tephrochronology, and texts

Sursa: LiveScience

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro