Sari direct la conținut

Viktor Orban salută votul anti-migrație al parlamentului german: „Bun venit în club”

HotNews.ro
Viktor Orban salută votul anti-migrație al parlamentului german: „Bun venit în club”
Premierul ungar Viktor Orban. Sursa foto: Attila KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Premierul ungar Viktor Orban și-a exprimat, joi, bucuria după ce parlamentul german a votat o moțiune fără caracter obligatoriu care propune măsuri de combatere a migrației, inclusiv respingerea migranților de la granițe, scrie Agerpres, care citează MTI.

Aceeași măsură a fost luată și de Ungaria și a fost sancționată de Comisia Europeană.

„Bună dimineața, Germania!”, a scris Orban pe rețeaua de socializare X, în limba germană. „Welcome to the club! (n.r. Bun venit în club)”, a continuat el mesajul, în limba engleză.

 

Moțiunea, votată miercuri de camera inferioară a parlamentului german, a fost înaintată de liderul opoziției conservatoare germane, Friedrich Merz, candidat și favorit pentru postul de cancelar la alegerile legislative anticipate din 23 februarie. 

Ea a fost adoptată cu sprijinul partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), în timp ce social-democrații cancelarului Olaf Scholz și Verzii, aliați ai acestuia, au considerat-o contrară normelor și valorilor europene.

Moțiunea cere reintroducerea controalelor permanente la granițele Germaniei, respingerea migranților ilegali la frontieră, inclusiv a acelora care doresc să ceară azil chiar dacă asta implică încălcarea regulilor UE, precum și detenția pe termen nelimitat până la expulzare a migranților cărora le-a fost respinsă cererea de azil, printre alte măsuri menite să combată migrația ilegală.

Ungaria, amendată din cauza măsurilor anti-migrație

Pentru măsuri similare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a condamnat, în luna iunie, Ungaria, pentru că nu a respectat decizia Uniunii Europene în domeniul azilului. Budapesta a fost amendată cu 200 de milioane de euro, plus o penalitate de întârziere de un milion de euro pe zi. 

CJUE a impus această amendă pentru neaplicarea de către Ungaria a unei sentințe anterioare, din 2020, a aceleiași instanțe care cerea Budapestei să nu mai încalce directivele europene privind dreptul de azil.

În verdictul său, Curtea Europeană de Justiție a declarat că Ungaria nu a luat măsuri „pentru a se conforma hotărârii din 2020 în ceea ce privește dreptul solicitanților de protecție internațională de a rămâne în Ungaria în așteptarea unei decizii finale cu privire la recursul lor împotriva respingerii cererii lor și la îndepărtarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală”.

INTERVIURILE HotNews.ro