Sari direct la conținut

Vladimir Putin îşi începe oficial al patrulea mandat de preşedinte

HotNews.ro

Vladimir Putin va fii învestit luni în funcţie pentru al patrulea mandat de preşedinte al Rusiei, după ce a câştigat alegerile din martie, scrie BBC, citat de News.ro.

Ceremonia de învestire de la Kremlin va fi, cel mai probabil, mai puţin fastuoasă ca în 2012, iar Putin este aşteptat să se întâlnească doar cu voluntari care au participat în campania sa, scrie AFP.

El se află la putere de 18 ani, ca preşedinte sau prim-ministru iar oponenţii săi au comparat mandatele sale cu domnia unui ţar sau împărat.

Sâmbătă au avut loc proteste în toată ţara faţă de stilul autocratic al lui Putin de a conduce Rusia. Peste 1.600 de persoane au fost reţinute în 26 de oraşe, peste 700 de oameni fiind arestaţi doar la Moscova, conform site-ului de monitorizare a protestelor OVD Info.

Echipa lu Alexei i Navalny, liderul opoziţiei căruia i-a fost interzis să candideze împotriva lui Putin, a organizat 90 de proteste în ţară pe care le-a numit „El nu este ţarul nostru”, făcând referire la Putin, care a fost ales pentru prima oară preşedinte în 2000 şi este deja cel mai longeviv lider al Rusiei de la Stalin până în prezent.

Putin a câştigat din nou alegerile în 2004 pentru ca apoi să se retragă în 2008 în funcţia de prim-ministru, perioadă în care protejatul său, Dmitry Medvedev, a ocupat funcţia de preşedinte, deoarece este ilegal ca un preşedinte să aibă mai mult de două mandate consecutive.

Putin a câştigat alegerile de anul acesta cu peste 76% din voturi, cel mai bun rezultat al său din istorie, dar au fost raportatate numeroase nereguli de către observatorii internaţionali.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro