Zi istorică pentru Ucraina. Înființarea bisericii autocefale. Consecințe pentru Kiev, Moscova și București. Interviu cu Armand Gosu, expert în spațiul ex-sovietic

Sinodul ținut astăzi, 15 decembrie, la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev a ales conducătorul nou înființatei Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Mitropolitul Epifanie are 39 de ani și a copilărit în regiunea Cernăuțiului.

Apariția Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucraineană este un eveniment istoric, cu majore implicații. Cititi mai jos un interviu cu Armand Goșu care scrutează culisele și consecințele acestui eveniment.

__________________

Ce s-a întâmplat astăzi la Sinodul de Unificare ținut la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev? De ce acest sinod se numește de „unificare“, când mai degrabă se vorbește de o rupere, unii spun că e cea mai mare pentru lumea ortodoxă de 1054 până acum?

E cu totul exagerat. Evident, nu se poate compara cu 1054, deși e atât de des făcută această comparație încât s-a banalizat.

Pentru conștiința națională a ucrainenilor, pentru națiunea ucraineană, pentru statalitatea Ucrainei este o zi mare. Nu întâmplător, mii de oameni s-au adunat pe ger, vânt, ninsoare, în fața Sfintei Sofia, o catedrală ale cărei temelii au fost puse în 1011. S-au cântat cântece patriotice, s-au ținut discursuri politice, au fost prezenți în mulțime, de la primele ore ale dimineții, miniștri, deputați. Foarte multă poliție în centrul Kievului, în apropierea catedralei și Lavrei. Mai multe publicații au transmis live procesiunea.

Tema autocefaliei e mai veche. Dar ea s-a reluat odată cu anexarea Crimeei și cu războiul din Donbass. Pentru prima dată, pentru Kiev problema subordonării bisericii a devenit o problemă de securitate. Faptul că liderul de la Kremlin controlează Patriarhia Moscovei face din biserică o armă redutabilă. Autoritățile din Rusia utilizează Patriarhia Moscovei în primul rând împotriva fostelor republici sovietice, cu populație ortodoxă. Deci, n-am greși cu nimic dacă am spune că Biserica Unită Autocefală Ucraineană este rezultatul indirect al agresiunii Moscovei împotriva Kievului.

Utilă observație, dar tehnic cum s-a petrecut?

În aprilie, președintele Petro Poroșenko s-a întâlnit cu patriarhul Bartolomeu, al Constantinopolului, pentru a discuta despre autocefalie. Președintele Ucrainei, președintele Radei Supreme, șefii bisericilor ortodoxe nerecunoscute, dar și câțiva ierarhi subordonați Patriarhiei Moscovei s-au adresat lui Bartolomeu cerând tomos, un document privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Sinodul ecumenic a luat în considerare apelul și a inițiat procedura, ceea ce presupunea consultarea tuturor bisericilor ortodoxe, inclusiv a celei ruse, care a protestat vehement.

Un moment important l-a reprezentat vizita emisarilor lui Bartolomeu în vară, la Kiev, și prezența lor la procesiunea prilejuită de împlinirea a 1030 de ani de la creștinare, ceremonie la care au participat peste 60 de mii de oameni, în frunte cu președintele Poroșenko și soția sa, precum și cu mitropoliții și episcopii bisericilor ortodoxe. La 11 octombrie, la Istanbul, Sinodul Patriarhiei ecumenice a aprobat acordarea autocefaliei pentru biserica ucraineană și a decis că Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei de la Kiev, ca și Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană sunt biserici canonice și a ridicat anatema Patriarhiei Moscovei asupra mitropoliților Filaret și Macarie. Și, foarte important acest detaliu care a stârnește de secole dezbateri, Constantinopolul a anulat o scrisoare sinodală din 1686, document pe care se sprijină pretenția Moscovei de a i se subordona mitropolitul Kievului. Reacția Patriarhiei Moscovei a fost categorică, a rupt orice contact cu Constantinopolul.

Și ce s-a întâmplat astăzi la Kiev cum poate fi caracterizat?

La ora prânzului, și-a început lucrările Sinodul de Unificare a bisericilor ortodoxe din Ucraina. Sinodul este condus de patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu. El este cel care a făcut invitațiile pentru Sinodul Unirii.

Deci nu trece nimeni la islam, catolicism și nici budism. Pur și simplu, ce s-a petrecut e finalul unui proces început acum ceva vreme și care a intrat în linie dreaptă în luna aprilie, în urma solicitării președintelui Petro Poroșenko de a se acorda autocefalie Bisericii Ortodoxe Ucrainene. La lucrările Sinodului au fost prezenți, potrivit presei de la Kiev, 42 de arhierei ai bisericii subordonate Patriarhiei de la Kiev, până recent nerecunoscută, 12 reprezentanți ai Bisericii Autocefale Ortodoxe Ucrainene. De asemenea, potrivit presei, și 10 ierarhi din partea Patriarhiei Moscovei. Am văzut menționate numele mitropoliților de Pereiaslav-Hmelnițki și Vinnița, dar și arhiepiscopul de Lvov. Dar aceștia din urmă sunt prezenți în nume personal, mitropolitul Onufrei fiind categoric: boicotează un Sinod pe care nu-l recunoaște. Mai mult, Moscova consideră în continuare că celelalte biserici ortodoxe din Ucraina sunt necanonice, iar șefii lor sunt supuși anatemei.

Sinodul de Unificare de astăzi, care a avut 190 de delegați, a aprobat statutul noii biserici rezultate din unificarea bisericilor.

Era deja redactat? Cine a scris statutul bisericii ucrainene?

Este propus de Patriahia ecumenică, asta este procedura. Sunt acolo câteva prevederi deja criticate de comentatori. De pildă, biserica îl va avea în frunte pe mitropolitul de Kiev, nu un patriarh; deciziile vor fi luate la un Sinod anual al episcopilor, după modelul grecesc. Viitoarea biserică ucraineană va rămâne într-un soi de subordonare față de Patriarhia ecumenică, cel puțin așa pretind unele comentarii. Dar să echivalezi subordonarea față de Patriahia Moscovei cu cea față de Patriarhia de la Constantinopole e nepotrivit. Deocamdată să nu ne grăbim cu concluziile, textul statutului noii biserici nu a fost făcut public.

De ce n-au candidat patriarhii Filaret și Macarie?

Asta s-a negociat înaintea Sinodului, de către Bartolomeu. Pe rețelele sociale au apărut fotografiile celor doi intrând în catedrală. Nu purtau veșminte de patriarh, ci de mitropolit. Nu întâmplător.

Ce știți despre Epifanie, noul conducător ales al Bisericii Autocefale din Ucraina?

Epifanie este un tânăr ierarh de 39 de ani, născut în satul Volkova, raionul Ivanovka, regiunea Odessa. Însă a copilărit în satul Jadova, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți, în apropierea graniței cu România. A studiat la Academia duhovnicească de la Kiev, al cărei rector este din vara 2010. A fost redactor la mai multe publicații religioase, purtător de cuvânt, devenind și membru al Uniunii ziariștilor din Ucraina. E un comunicator foarte bun.

Studiile în străinătate, la Universitatea din Atena (Grecia), la Facultatea de Filosofie (2006-2007) par să-i fi schimbat radical destinul. Odată revenit la Kiev a început să predea la Academia duhovnicească, s-a călugărit luând numele de Epifanie, în cinstea lui Epifanie Cipriotul, iar din 25 ianuarie 2008 devine secretar al mitropolitului Filaret, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Kievului. Câteva luni mai târziu, în martie 2008, este numit în fruntea mănăstirii de călugări Sf. Mihail Vîdubițki, cea mai veche din Kiev, fondată puțin după 1070. Din mai 2008 este administrator al Patriarhiei Kieviene, astfel că, fără nici o exagerare, e de presupus că energicul Epifanie conduce de ceva timp treburile curente ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Patriarhia Kievului, și nu nonagenarul Filaret.

Din vara 2013, Epifanie este mitropolit de Pereiaslav-Hmelnițki și Bilo Țerkva.

El a candidat din partea Patriarhiei Kievului. Câți enoriași au fiecare dintre cele trei biserici ortodoxe, care este proporția între ele? Există date oficiale?

Oficiale, nu. E doar un sondaj de opinie din 2016, la doi ani și jumătate după ocuparea Crimeei, sondaj realizat de o instituție cu bună reputație, Centrul Razumkov. Potrivit acestuia, peste 65% din populație se consideră ortodoxă, din care 39,5% spun că aparțin Patriarhiei Kievului și doar 23% Moscovei. Mai sunt alți sub 5% susținători ai Bisericii Autocefale Ucrainene. Pe lângă ei, alți peste 25% se identifică drept „simpli ortodocși“, fără apartenență la vreo biserică.

Totuși, bisericile nu au niște cifre mai exacte despre numărul credincioșilor?

Biserica subordonată Patriarhiei Moscovei spune că are cele mai multe biserici și eparhii. Dar Patriarhia Kievului ripostează, spunând că, deși are un număr mai mic de parohii, aproape 4.300, are credincioși mai mulți. Și flutură sondajul despre care tocmai am vorbit. Datele privind numărul credincioșilor, vehiculate în spațiul public în ultimii ani, sunt foarte diferite, între 7 și 15 milioane.

Dar nu este atât de important numărul. Mulți ucraineni au rămas în Biserica subordonată Patriarhiei Moscovei din lipsă de alternativă. Chiar dacă existau alte două biserici ortodoxe, ele erau afurisite, erau considerate necanonice, ilegale, neadevărate. Abia din octombrie încoace, odată cu ridicarea anatemei de către Patriarhia ecumenică de la Constantinopol, bisericile ucraineene nesubordonate Patriarhiei Moscovei au ieșit din izolare. Acum ele constituie o biserică nouă, recunoscută, care va deveni în curând autocefală și va reprezenta o alternativă viabilă la biserica ortodoxă subordonată Moscovei. Deci, practic, noua biserică se ridică pe scheletul Patriarhiei Kievului, înființată de mitropolitul Filaret.

Care e istoria acestei Biserici Ortodoxe a Ucrainei? Când s-a născut ideea?

Lupta pentru o biserică independentă și autonomă se poartă de câteva secole. Dar șansele au crescut după 1991, odată cu declararea independenței Ucrainei. Autoritățile au considerat atunci că noul stat independent trebuie să aibă și propria biserică autocefală. În noiembrie 1991, cu puțin timp înainte de referendumul pentru independență, în Ucraina s-a ținut o mare adunare bisericească, la care importanți ierarhi au semnat un apel prin care se cerea Patriarhiei Moscovei să acorde autocefalie bisericii ucrainene. Drept răspuns, Moscova a lansat o amplă campanie împotriva celor care au aderat la proiectul unei biserici ucrainene independente. Patriarhia rusă a organizat un Sinod, la care l-au destituit pe Filaret din fruntea bisericii ucrainene și au ales un mitropolit care s-a așezat cuminte sub controlul Moscovei.

În urma acelui episod, ortodoxia ucraineană s-a împărțit în două tabere, pro-rusă, cu o mitropolie subordonată Patriarhiei Moscovei și o biserică națională, independentă, condusă de Patriarhia de la Kiev, care însă nu era recunoscută de nimeni, din cauza opoziției Moscovei. Mai apoi, prin alte manevre, de care Rusia nu era cu totul străină, s-a mai înființat o biserică autocefală. Această situație s-a menținut peste două decenii.

Doar amenințarea și presiunile Rusiei explică această situație?

Cred că mai importantă, dar asta e o zonă mlăștinoasă, de speculații, pe care o evit cât pot, a fost și neîncrederea în propria identitate. Neîncrederea în destinul țării. Destui erau convinși că nu va dura, că în câteva luni o să apară un fel de Uniune Sovietică, dar sub un alt nume. Și astăzi sunt unii care se gândesc că, după alegerile de anul viitor, țara lor s-ar putea reîntoarce sub controlul Rusiei. La care s-a adăugat supunerea îndelung exersată față de Moscova, a oricărui cinovcik, birocrat, de la cel mai mic și neînsemnat, până la cel mai important. Nu uitați de faptul că cei care avansau pe scara socială, deci și în ierarhia bisericească ortodoxă, sunt oameni de un anumit tip. În tot Estul Europei, nu doar în Ucraina, este prețuită și recompensată obediența, cu sau fără ștaif cultural.

Faptul că Filaret Denisenko a adunat sute de ierarhi în jurul său și a fondat o nouă biserică, într-un mediu extrem de ostil, e neobișnuit pentru lumea ortodoxă.

Mitropolitul Filaret, pe care l-ați menționat, a candidat la un moment dat pentru funcția de patriarh al Bisericii Ruse…

Da, în iunie 1990, a candidat împotriva celui care va deveni Aleksei II. Sunt comentatori, mai ales din Rusia, care au insinuat că Filaret, de ciudă că a pierdut scaunul patriarhal în 1990, doi ani mai târziu s-a rupt de Moscova și și-a făcut propria patriarhie. Și emoțiile personale joacă un rol important, mai ales în această parte de lume, în care instituțiile sunt departe de a fi solide. Însă este cel puțin exagerat să pui totul pe seama lor. Filaret fusese multă vreme mitropolit al Kievului și Galiției și exarh patriarhal pentru întreaga Ucraină, o poziție prea importantă în Biserica Rusă, care automat îl făcea eligibil pentru scaunul patriarhal.

Când va deveni efectivă autocefalia Bisericii Ucrainene?

Documentul prin care se acordă autocefalia, tomos-ul, va fi înmânat ceva mai târziu, la 6 ianuarie 2019. Nu întâmplător, pentru că, la 7 ianuarie, lumea ortodoxă sărbătorește Crăciunul. Va fi o procesiune specială, în care Bartolomeu și proaspătul ales conducător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina vor oficia împreună liturghia, după care acestuia din urmă patriarhul o să-i ofere tomos-ul. Documentul este deja redactat.

Ce a determinat Patriarhia Ecumenică să ia această hotărâre?

Pentru că Ucraina a cerut asta, în mod oficial, în contextul războiului cu Rusia. Până acum nu ceruse. Pentru că a renăscut o rivalitate între Patriarhia Ecumenică și cea a Moscovei, din cauza Marelui Sinod Panortodox din Creta, pregătit decenii la rând de Constantinopol și sabotat de patriarhul Kirill. Practic, Patriarhia Moscovei contestă statutul Patriarhiei ecumenice și atributele speciale pe care le are aceasta.

După prăbușirea lagărului comunist și mai ales a Uniunii Sovietice a început o competiție acerbă pentru bisericile ortodoxe din aceste țări. Biserica Ortodoxă Rusă avea cele mai puternice poziții. Pornim de la numărul total al credincioșilor ortodocși, estimat 250 de milioane. Biserica Rusă este cea mai mare dintre cele 14 biserici autocefale, cu 100-120 de milioane de credincioși. Pierderea Ucrainei va afecta statutul Patriarhiei Moscovei. Un detaliu prea puțin observat și comentat. Sinodul Patriarhiei ecumenice a decis la 28 noiembrie, deci acum două săptămâni, să desființeze exarhatul rusesc din Franța, creat în 1931.

Și de ce spuneti că e importantă această decizie? Ce legătură are cu subiectul de care vorbim?

Bartolomeu I vrea să-și extindă controlul asupra diasporelor ortodoxe din Europa de Vest, SUA, Canada. Exarhatul rusesc unea 80 de parohii, cele mai multe din Franța. După destituirea de către Moscova a mitropolitului Evloghii, de la Paris, majoritatea parohiilor n-a acceptat hotărârea pe motiv că a fost luată sub presiunea autorităților comuniste. În Vest erau sute de mii de ruși, emigrația albă, care s-a adresat Patriarhiei de Constantinopol, care a înființat un exarhat special pentru ruși. Cea mai cunoscută biserică e Aleksadr Nevski, de la Paris. Pe care toți o cunoaștem, măcar de afară, și tot am admirat-o.

În urma deciziei Patriarhiei Moscovei de a rupe relațiile cu Patriarhia de la Constantinopol, exarhatul a refuzat să-l urmeze pe Kirill, în ciuda presiunii credincioșilor. Între timp, comunitatea ortodoxă din Rusia nu mai e compusă din cei care au luptat împotriva bolșevicilor sau din urmașii rușilor emigrați după ce Lenin a pus mâna pe putere, ci din noii îmbogățiți care cheltuiesc la Paris, Monaco, Milano sau Roma banii făcuți ușor în Rusia. Acum câteva săptămâni, câteva biserici au trecut cu totul la Patriarhia Moscovei. Ăsta e momentul în care Bartolomeu, invocând faptul că e cu totul alt context, nicidecum cel din 1931, a decis desființarea exarhatului și trecerea comunităților rusești din țările occidentale în subordinea administrativă a Patriarhiei de la Constantinopol.

Nu am date certe, ci doar ceva zvonuri, dar sunt credibile. Autoritățile din aceste țări occidentale care au experiențe urâte cu serviciile secrete din est, din perioada comunistă, dar și după căderea Cortinei de Fier, încurajează acest fenomen, preferând să pună comunitățile sub controlul Patriarhiei de la Constantinopol și să-i evacueze pe clericii trimiși de la Moscova, București, Sofia sau Belgrad.

Practic, Patrarhia Rusiei s-a autoizolat în spațiul ortodox. E pe o pantă alunecoasă acum? Ar putea ca relațiile cu restul lumii ortodoxe să se deterioreze și mai mult?

Patriarhul Kirill nu e chiar atât de izolat cum credeți. Patriarhia din Georgia, cea din Bulgaria, din Serbia se poziționează în general favorabil Bisericii Ruse sau fac jocul acesteia. În ultimele săptămâni, s-a putut observa faptul că patriarhul Kirill încearcă să joace rolul de victimă. De aici și mesajul transmis papei de la Roma, șefului Bisericii Anglicane, ONU, OSCE, secretarului general al Consiliului Mondial al Bisericilor, președintelui Macron, cancelarei germane Merkel. Acuză intervenția autorităților statului în treburile bisericii din Ucraina, presiunile asupra episcopilor, clericilor pentru a participa la Sinodul de Unire. Sunt detalii care ar merita cercetate – dacă e adevărat, ar fi trist, privind convocarea clericilor la serviciile secrete, percheziții în catedrale și biserici și în casele particulare ale ierarhilor.

Nu este exclus ca aceste percheziții chiar să fi avut loc. Nu trebuie să uitați că Ucraina e în război cu Rusia, că peninsula Crimeea a fost anexată de Rusia, că împotriva Ucrainei se poartă un război hibrid. Și încă un detaliu, important – patriarhul Kirill nu s-a delimitat o secundă de politica Kremlinului față de Ucraina. Era elementar: nu poți să-i sprijini pe față pe unii credincioși ai tăi dintr-o țară ca să-i omoare pe alți credincioși din bisericile pe care le păstorești, dintr-o altă țară, și să nu intuiești consecințele acestui gest.

Dar se putea Kirill îndepărta de Putin, să intre în conflict cu linia politică agresivă dusă față de Ucraina?

Biserica Ortodoxă Rusă s-a poziționat, fără rest, în slujba puterii.

Pentru Putin, biserica joacă un rol extrem de important în legitimarea regimului său, în formarea ideologiei de stat. Kremlinul a fost foarte generos cu biserica, bani pentru diverse proiecte, misiuni confesionale, edituri, viață de lux pentru înaltul cler, sume enorme date pentru construcții de biserici. La schimb, biserica devenea loială și făcea servicii Kremlinului, atunci când era convocată. Și asta se întâmpla mai ales în campania electorală. Pentru Kremlin biserica nu era un aspirator de voturi, ci un instrument de educare a electoratului. Sunt analize sociologice care indică faptul că populația care, conform sondajelor, împărtășește valorile ortodoxiei este ceva mai loială puterii, adică procentul de susținere a celor de la putere, încrederea în președinte se corelează cu nivelul de religiozitate. Pe scurt, în zonele cu oameni religioși se votează masiv cu partidul puterii.

Ca să mă întorc la întrebarea dvs., Kremlinul și Patriarhia Moscovei sunt într-o strânsă simbioză, e greu de imaginat că biserica s-ar putea autonomiza. Oricum, nu astăzi, cu Putin președinte.

S-a spus că acordarea de către Sinodul Patriarhiei Ecumenice a autocefaliei este o lovitură cumplită pentru Rusia și că Putin o vede ca pe un eveniment comparabil cu dezintegrarea URSS. De fapt, ce pierde Rusia?

Rusia pierde Ucraina, a devenit deja o teză comună, dar v-o repet și eu aici, Rusia nu poate să fie imperiu fără Ucraina. Aici e un paradox, pentru că Rusia nu poate să fie decât imperiu. Dacă nu e imperiu, nu se știe ce va ajunge. Va trebui să controlăm declinul Rusiei, să nu producă valuri prea mari, cât să ne scufunde și pe noi. România e la marginea Occidentului, în prima linie, unde va fi mult de lucru.

Deci, Rusia singură a pierdut Ucraina, nimeni n-a împins-o la anexarea Crimeei, la războiul din Donbass. Odată cu Ucraina, pierde șansa de a redeveni imperiu clasic, teriorial. Uniunea Economică Eurasiatică, ca proiect integraționist, fără Ucraina devine mai mult asiatic decât european.

Cel puțin două vor fi amenințările pentru Putin. Ca Ucraina să reușescă. O Ucraină europeană, care se modernizează, va deveni un model pentru societatea rusească, și nu doar pentru ea. Propaganda rusească cu fasciștii ucraineni și cu dezastrul și sărăcia din statele UE și NATO nu va funcționa la nesfârșit.

A doua amenințare este că și alte biserici, mă gândesc înainte de toate la cea din Belarus, ar putea urma exemplul Ucrainei și cere drept de autocefalie.

Nu e vorba doar de pierderea numărului de credincioși. Biserica Ortodoxă Rusă este cea care a inventat conceptul de russkii mir, preluat mai apoi de Kremlin. Acesta este un concept fundamental pentru politica externă rusească, este pretextul pentru care Rusia a făcut războiul cu Georgia în august 2008, pentru care a ocupat Crimeea și-i susține activ pe separatiștii din Donbass.

Care e atitutinea celorlalte biserici ortodoxe față de autocefalia ucraineană?

Patriarhiile din Alexandria și Serbia merg cu Moscova, la fel și bisericile din Polonia, Cehia-Slovacia și cea din America. S-ar mai putea alătura Moscovei Bulgaria și Georgia. Deocamdată, doar Ierusalimul merge cu Patriarhia din Constantinopol. E un joc destul de complicat aici. Nu e vorba doar de a susține sau nu Rusia, ci și de relațiile tensionate pe care Bartolomeu I le are cu mai multe biserici, pentru că vrea să joace rol de prim solist în lumea ortodoxă.

Care e poziția BOR și cât depinde ea de problema Mitropoliei Basarabiei?

Patriarhul Daniel a fost ocupat cu inaugurarea catedralei, a avut alte priorități. BOR spune că e o problemă internă a Patriarhiei Moscovei și că nu se grăbește să-și prezinte poziția. Diplomația bisericească are ritmul ei, presupun că pe undeva, ascuns, se negociază. Dar nu cred că BOR are o marjă prea mare de manevră. Totuși, e greu să-mi imaginez că patriarhul Daniel nu recunoaște autocefalia bisericii din Ucraina, se asociază cu Rusia și Serbia. Și ce primește în schimb? Împarte Ucraina cu patriarhul Kirill din punct de vedere canonic? O să-i dea Kirill Republica Moldova cadou?

Nu uitați că mitropolitul Epifanie a copilărit la Cernăuți, știe bine nordul Bucovinei, e tânăr, energic, are timp. Și are și susținerea Occidentului.

Chestiunea bisericească poate complica relația României cu Ucraina?

Diplomația românească suferă încă de sindromul rusesc, al celor care sunt convinși că Ucraina n-are nici un viitor, că e o chestiune de câteva luni ca să se prăbușească. Și să revină la pieptul generos al Rusiei.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro