Sari direct la conținut

260 de milioane de euro pentru proiectele de energie regenerabila

HotNews.ro

Companiile mici si mijlocii, dar si cele mari pot beneficia de cofinantari europene pentru proiecte de energie regenerabila in valoare de maximum 20 de milioane de euro, fondurile puse la dispozitie din bugetul UE si cel roman totalizand 260 de milioane de euro, relateaza NewsIn. Banii ar urma sa vina in cadrul fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene.

Fondurile de coeziune ale UE pot fi folosite si pentru pentru proiecte de energie regenerabila, cum ar fi panouri solare, instalatii geotermale sau eoliene, iar guvernul Romaniei sprijina aceste proiecte, au informat miercuri participantii la o conferinta pe tema energiei regenerabile organizata de Ambasada SUA la Bucuresti.

„Fondurile puse la dispozitie pentru proiecte de energie regenerabila sunt in jur de 260 de milioane de euro, din care 220 de milioane vin de la UE si restul de 40 de milioane de la bugetul national”, a declarat Cristian Georgescu, manager public pentru politici energetice in Ministerul Economiei si Finantelor.

Valoarea maxima a unui grant este de 20 de milioane, valoarea totala a proiectului neputand depasi 50 de milioane de euro, a precizat Georgescu. Persoanele fizice nu sunt eligibile pentru aceste granturi, iar proiectele nu pot fi inca trimise ministerului spre aprobare, procedura de selectie urmand sa demareze in urmatoarele saptamani, a mai spus oficialul MEF.

Potrivit obiectivelor de mediu asumate de Uniunea Europeana in 2007, de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera cu 20% pina in 2020, Romania s-a angajat sa creasca aportul surselor de energie regenerabila la 24% de la 17,8% cat este in prezent.

„Este o tinta foarte ambitioasa si va fi nevoie de investitii mari pentru a o atinge”, a declarat Mark Velody de la Energy Consulting Network, firma de consultanta contractata de Guvernul Romaniei pentru a elabora un studiu de evaluare a surselor de energie regenerabila ce ar putea fi folosite in Romania in vederea atingerii acestor obiective. Studiul este finantat printr-un proiect PHARE si va fi pus la dispozitia guvernului in luna noiembrie.

In prezent, aportul de 17% energie regenerabila este asigurat de hidrocentrale, Romania avand acest avantaj natural fata de alte state UE, iar restul de 7% urmeaza sa fie produs din alte surse de energie regenerabila – solara, eoliana, geotermala, a explicat Velody.

Pe langa Dobrogea, sudul Moldovei si o parte din Carpati ar fi zone bune pentru captarea de energie eoliana, ofertele cumulate fiind de 8.000 de megawati, insa Transelectrica sustine ca reteaua de electricitate actuala nu permite suplimentarea cu mai mult de 1.500 de megawati, a spus expertul britanic.

„Multe depind insa de Hidroelectrica si de cum sunt folosite hidrocentralele in sistem. Statu quo-ul este ca Hidroelectrica exporta energie, are tot felul de atributii. Daca rolul sau va fi schimbat si daca ar urma sa fie o organizatie cu responsabilitati specifice de a balansa mixul energetic, atunci potentialul ar fi mai mare. Noi am auzit aceasta parere din industria de specialitate si am auzit conceptia ceva mai ‘conservatoare’ din partea Transelectrica, dar inca nu ne-am decis care viziune este cea echilibrata”, a conchis Velody.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro