4 ani de la Colectiv Mărturia unui medic: Era halucinant, doctorii nu mai văzuseră în viața lor pacienți cu asemenea arsuri. Decidenții de atunci ne sunt datori și astăzi cu informații
VIDEOINTERVIU În seara incendiului din clubul Colectiv, modul în care pacienții veneau la camerele de gardă ale spitalelor „era halucinant”, iar medicii „nu mai văzuseră în viața lor asemenea arsuri”, își amintește, la 4 ani de la tragedie, medicul Elena Copaciu, care a condus timp de 8 ani secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență din București. Mulți dintre răniții din Colectiv au ajuns la camerele de gardă pe picioare, erau foarte tineri și le-au vorbit foarte frumos medicilor, până în momentul în care au intrat în comă, la scurt timp. În acea seară, mulți medici au venit de bunăvoie de acasă, au luat în grijă câte un pacient ars și nu au mai plecat din spital zile întregi, povestește Elena Copaciu.
La câteva luni după incendiu, Elena Copaciu a devenit consilier onorific al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, postură din care a coordonat elaborarea raportului despre tragedia din club, întocmit de minister.
Despre seara de 30 octombrie 2015, Elena Copaciu își amintește că mulți colegi de ai săi au venit de bunăvoie de acasă, au luat în grijă câte un ars și nu au mai plecat zile întregi din spital. Pe cei mai mulți, această experiență i-a marcat pentru tot restul vieții.
Elena Copaciu mai spune că decizia nu a aparținut, în acele zile, medicilor de la patul bolnavului, ci oamenilor de la vârful sistemului. Omul care a coordonat elaborarea, în 2016, a raportului oficial al Ministerului Sănătății privind intervenția din seara incendiului e convins că „decidenții de atunci ne sunt și astăzi datori cu aceste informații”. Mai ales că, potrivit Elenei Copaciu, toată lumea – medici și autorități – știa la acel moment că România nu are condiții pentru îngrijirea răniților arși grav.
În seara incendiului, povestește Elena Copaciu, „era halucinant modul în care veneau pacienții la camera de gardă, medicii nu mai văzuseră în viața lor pacienți cu asemenea arsuri. Mulți dintre ei erau conștienți, dar erau negri de funingine, cu arsuri întinse. Mi s-a povestit că a venit o fată tânără, cu arsuri de gradul 4, aproape carbonizată, și încă mai vorbea. A și murit la camera de gardă foarte repede. Toți erau foarte marcați, cadrele medicale, de situația de atunci, de faptul că erau oameni foarte tineri, oameni care le-au vorbit foarte frumos, până în momentul în care au intrat în comă. Au fost lucruri care li s-au întipărit în memorie și în suflet pentru tot restul vieții.”
Ce s-a schimbat în cei 4 ani care au trecut? „Din punctul de vedere al pacientului, este greu de spus dacă resimte o schimbare în bine sau nu în acest moment, dar pentru cei care au urmărit evoluția lucrurilor în domeniu văd că există pași înainte, mai lenți și mai mici decât ne-am fi dorit, dar există niște progrese.”
Perspectiva de a avea centre pentru mari arși este însă în continuare în ceață, iar în cazul unei tragedii similare, soluția ar fi tot trimiterea răniților în străinătate, unde li se poate asigura standardul de îngrijiri.
Citește și:
INTERVIURILE HotNews.ro