Conflicte privind gospodăriile etnicilor germani din România (ianuarie 1955)

Pentru cetăţenii României afectaţi direct de greşelile săvârşite de politicienii europeni în perioada interbelică şi în cursul celei de-a doua conflagraţii mondiale, denumirile regiunilor ucrainiene Doneţk, Lugansk, Dnepropetrovsk şi Harkov nu sunt o noutate. Acelaşi lucru se poate spune în cazul regiunilor ruseşti Rostov, Sverdlovsk, Celiabinsk şi a localităţii Aktiubinsk (din anul 1999, Aktöbe) din vestul Kazahstanului.

În toate locaţiile menţionate au fost înfiinţate de sovietici, conform deciziei nr. 7161 din 16 decembrie 1944 a Comitetului de Stat pentru Apărare al U.R.S.S. (condus de Iosif Stalin), batalioane de muncă forţată alcătuite din cetăţeni de etnie germană proveniţi din România (69.332 persoane), Ungaria (31.923), Iugoslavia (10.935), Cehoslovacia (215) şi Bulgaria (75). Totodată, în perioada februarie-aprilie 1945 au fost aduşi în aceleaşi lagăre de muncă forţată sovietice 77.741 de cetăţeni germani proveniţi din Silezia Superioară şi din vestul Prusiei.

Pentru transportul cetăţenilor români de etnie germană începând de la 8 ianuarie 1945, autorităţile sovietice au stabilit că erau necesare 5204 vagoane, care urmau să facă parte din „91 de trenuri, după cum urmează:

– în staţia Socola (de lângă Iaşi – nota Petre Opriş): 40, cu 2318 vagoane;

– în staţia Râmnicu Sărat: 22, cu 1126 de vagoane;

– în staţia Adjudul Nou: 20, cu 1126 de vagoane;

– în staţia Galaţi: 9, cu 523 de vagoane”.

O lună de zile mai târziu, Lavrenti Beria a fost informat de către generalii NKVD Arkadi N. Apollonov (adjunct al Comisarului Poporului pentru Afacerile Interne), Ivan M. Gorbatiuk (şeful Direcţiei generale a NKVD pentru paza teritoriului din adâncime al Armatei Roşii) şi M.I. Sladkevici, însărcinaţi să coordoneze acele transporturi de cetăţeni români de etnie germană, faptul că pentru operaţiunea finalizată la 2 februarie au fost folosiţi „664 de ofiţeri NKVD, NKGB şi lucrători operativi, 10.443 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi din forţele speciale NKVD şi 1030 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi ai Armatei Roşii”. Transportul cetăţenilor români de etnie germană până la gările de îmbarcare a fost realizat cu 317 autocamioane ale Regimentului 40 al Armatei Roşii, 90 de autocamioane puse la dispoziţie de către unităţile Fronturilor 2 şi 3 Ucrainiene şi 212 autocamioane ale trupelor NKVD.

Toţi cetăţenii de etnie germană proveniţi din România, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Bulgaria şi deportaţi în Uniunea Sovietică în ianuarie şi februarie 1945 au fost forţaţi să lucreze în fabricile şi minele subordonate Comisariatului Poporului pentru Industria Cărbunelui şi Oţelului. În acest mod era pus în practică „Programul de reconstrucţie a U.R.S.S.”, conceput sub directa coordonare a diplomatului Ivan Maisky, în scopul obţinerii unor reparaţii de război din partea Germaniei de circa 70-75 miliarde de dolari. În opinia specialiştilor sovietici care au realizat programul respectiv, jumătate din acea sumă (35-40 de miliarde de dolari) putea să fie obţinută prin munca forţată în U.R.S.S. a circa 5 milioane de germani şi cetăţeni străini de etnie germană, pe o perioadă de 10 ani.

Toate aceste informaţii inedite şi multe altele pot fi găsite în studiul realizat de istoricul militar şi diplomatul român Ilie Schipor şi intitulat „The Ethnic Germans’ Deportation to the USSR from Some South-Eastern European States (1944-1945). Romania’ Case”. Acest studiu se află în volumul „The XXth Century. Between War and Peace. Romania in the Turmoil of History”, editat de către ambasadorul Dumitru Preda, cu sprijinul Fundaţiei Europene Titulescu, cu ocazia celui de-al XXIII-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice (Poznań, 21-27 august 2022).

Pentru a înţelege sumele colosale pe care Germania trebuia să le achite sub formă de despăgubiri de război Uniunii Sovietice, prezentăm situaţia similară în care se afla România. În anexele Convenţiei sovieto-române cu privire la furniturile de mărfuri româneşti care trebuiau să fie livrate Uniunii Sovietice, în contul despăgubirilor de război (Bucureşti, 16 ianuarie 1945), au fost precizate în detaliu cantităţile de produse, preţurile şi termenul limită de achitare a celor 300 milioane de dolari (12 septembrie 1950). Jumătate din acea sumă trebuia plătită prin livrări de petrol românesc (de exemplu: 1,7 milioane de tone în anul 1945 şi 1,6 milioane de tone în 1946). Autorităţile române au acceptat să trimită în U.R.S.S., în contul despăgubirilor de război: 277.000 tone de porumb (22 dolari/tonă), 370.000 tone de grâu (24,75 dolari/tonă), 35.000 tone de orz (21 dolari/tonă), 100.000 de porci (138 dolari/tonă), 200.000 de boi (83 dolari/tonă), 190.000 de cai (157 dolari/bucată; 20.000 de cai în anul 1945, 30.000 de cai în 1946 şi 140.000 de cai în perioada 1947-1950), 500.000 de oi (62 dolari/tonă), 1.967.000 m³ de lemn (preţul lemnului rotund era 5 dolari/metru cub, iar al celui răşinos 11 dolari/metru cub), 490 locomotive (0,45 dolari/kg), 6000 vagoane şi 1200 vagoane cisternă (0,1775 dolari/kg), vasul de linie de pasageri „Basarabia” (1,462 milioane de dolari), nava mixtă de pasageri şi marfă „Alba Iulia” (255.000 dolari), două remorchere (120.000 dolari, în total), un doc plutitor (850.000 dolari), 160 de vase fluviale uzate (5,5 milioane de dolari) şi 167 de nave fluviale noi (11 milioane de dolari), nave de dragaj şi nave elevator, laminorul de 14 ţoli de la uzina „Malaxa” din Bucureşti (2,46 milioane dolari), utilaje pentru industria petrolieră (20 milioane de dolari; pompe de foraj, sape, mufe etc.), un turbogenerator (existent la Fieni), maşini-unelte (4 milioane de dolari), patru maşini Fourcault, bare de fier şi ţagle (524.000 dolari) etc.

Încercând să înţelegem proporţiile despăgubirilor de război pe care autorităţile de la Moscova le-au solicitat de la Germania, Italia (100 de milioane de dolari), România, Finlanda (300 de milioane de dolari) şi Ungaria (200 de milioane de dolari), este foarte dificil să ne imaginăm ce însemnau 70-75 de miliarde de dolari în produse şi muncă forţată, în anul 1945.

Aceste sume nu aveau nici o importanţă pentru cetăţenii români de etnie germană care au ajuns la începutul anului 1945 în 33 de lagăre de muncă forţată din regiunea Doneţsk (mine de cărbuni), 19 în Lugansk (mine de cărbuni), cinci lagăre în Harkov (plus două detaşamente de construcţii de drumuri), două lagăre în Dnepropetrovsk, trei în Zaporoje, trei în regiunea Rostov (plus un detaşament de construcţii de drumuri), opt lagăre în regiunea Sverdlovsk, două în regiunea Celiabinsk şi unul în vestul Kazahstanului (Aktiubinsk).

Sovieticii i-au considerat germani pe toţi românii de etnie germană care au fost adunaţi în România şi expediaţi la muncă forţată în U.R.S.S., chiar dacă, începând de la 6 martie 1945, la Bucureşti a fost instalat un guvern pro-comunist condus de dr. Petru Groza. Protestele anterioare ale autorităţilor române privind abuzurile săvârşite de sovietici împotriva acelor cetăţeni au fost respinse brutal de autorităţile militare sovietice instalate la Bucureşti. În cazul în care cetăţenii respectivi se îmbolnăveau grav, ei erau repatriaţi în România, însă pentru unii măsura respectivă era tardivă şi au fost înmormântaţi în U.R.S.S.

Deoarece ne-am întrebat ce s-a întâmplat cu persoanele care s-au întors din lagărele de muncă forţată din Uniunea Sovietică şi cum au fost primite la revenirea lor în România, am căutat în arhivele de la Bucureşti informaţii despre acei cetăţeni români şi am ajuns la documentul inedit pe care îl publicăm în continuare. Ne dăm seama de faptul că formulările din acesta nu sunt deloc în concordanţă cu cele din vocabularul politic actual, însă aceasta este o problemă generală a politicienilor din zilele noastre, nu a istoricilor care se străduiesc să redea cât mai exact situaţiile din trecut şi să le explice fără ipocrizie pentru publicul larg, editând fără modificări documentele găsite în diferite arhive.

Informare a Secţiei organelor conducătoare de partid, sindicale şi de U.T.M. cu privire la greutăţile create de cetăţenii români de etnie rromă şi împotrivirea lor de a înapoia bunurile şi casele cetăţenilor români de etnie germană, ocupate după 6 martie 1945 de cetăţenii de etnie rromă.

C.C. al P.M.R.

SECŢIA ORGANELOR CONDUCĂTOARE DE PARTID, SINDICALE ŞI DE U.T.M.

Sectorul Informării de Partid

[Consemnare manu, cu cerneală albastră]: 160/21 I 954

[Rezoluţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu un creion de culoare roşie:]

20 I 55

Le repetăm

Se trimite informar[e] fără semnătură –

Informarea să fie trimisă tuturor m.b.p. (membrilor Biroului Politic – nota Petre Opriş)

ss. Gheorghe Gheorghiu-Dej

[Consemnare manu, cu creionul negru:] rezolvat

INFORMARE

Biroul comitetului regional de partid Stalin, în urma constatărilor făcute în ultimul timp în legătură cu greutăţile ce le fac unii ţigani în achitarea obligaţiilor către stat, a nelucrării terenurilor primite la împroprietărire şi distrugerii unor bunuri primite, pe baza Decretului 81 (din 18 martie 1954 – nota Petre Opriş) al C[omitetului de]. M[iniştri]., a luat măsuri.

Astfel s-a stabilit luarea tuturor suprafeţelor de pămînt şi a caselor de la acei ţigani care le-au gospodărit prost şi darea lor în folosinţă G.A.C. şi familiilor de saşi pe baza decretului 81. Aceştia să fie mutaţi înapoi în casele lor sau la marginea satelor pe bază de schimburi de case. În ziua de 7 ianuarie a.c. s-a făcut instructaj cu activul la toate comitetele raionale şi orăşeneşti de partid, au fost trimise cadre în comune, iar în ziua de 10 ianuarie, aşa cum se prevăzuse a fost terminată acţiunea în cele 116 sate, doar cu unele excepţii.

În această acţiune organele locale au primit sprijin din partea membrilor de partid care au ajutat efectiv comisiile din partea ţărănimii muncitoare care au pus la dispoziţie atelaje pentru mutarea familiilor de ţigani ş.a. Ţăranii muncitori comentează bine această măsură, arătînd că: trebuia luată acum 2 ani, acei care nu muncesc nu trebuie să stea în sat, va fi un exemplu şi pentru ceilalţi colonişti. Şi o parte din ţigani au recunoscut că ar fi putut îngriji mai bine bunurile primite. În rîndul populaţiei germane se observă mulţumire, iar cei care au primit aceste bunuri promit că le vor reface în scurt timp.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro