Sari direct la conținut

România Educată sau România înlănțuită?

Contributors.ro
Afrodita Iorgulescu, Foto: Arhiva personala
Afrodita Iorgulescu, Foto: Arhiva personala

Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!…

Dar nu-i totuna leu să mori

Ori câine-nlănţuit.

George Coșbuc “Decebal către popor”

Vom analiza în acest articol cele două proiecte de legi, ale Învățământului preuniversitar și Învățământului Superior, cu numele “România Educată”, lansate în consultare publică în perioada 13 iulie- 24 august 2022 de către Ministerul Educației – din punctul de vedere al motivației lor.

Puțină istorie a Uniunii Europene

Preocupaţi de problemele din politica românească, uităm că, o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie 2007, deciziile importante nu se mai iau la Bucureşti, ci la Bruxelles (Consiliul, Comisia), Strasbourg (Parlamentul European), Luxembourg (Curtea de Justiţie a UE, Curtea de Conturi, Banca Europeană de Investiţii), Haga (Europol) sau Frankfurt (Banca Centrală Europeană) şi că deci ar trebui să fim preocupaţi şi de politica europeană. Şi că deci trebuie să cunoaştem atât Constituţia României, cât şi “constituţia” UE, adică tratatele UE. Şi dacă ultima variantă (din 2003) a Constituţiei României are doar 156 de articole, ultima variantă a tratatelor UE (adică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) are 413 articole, la care se adaugă cele 54 de articole ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

UE a fost formal înfiinţată la 1 noiembrie 1993 din Comunitatea Europeană, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, care a introdus şi moneda unică Euro (intrată în circulație la 1 ianuarie 2002). Înainte ca un tratat al UE semnat de toate statele membre să intre în vigoare, el trebuie să fie ratificat de toate statele membre, şi acest lucru durează. Ratificarea are diferite forme în statele membre, funcţie de tradiţie, de constituţie şi de procesul politic.

Toate tratatele semnate din 1958 până acum au fost ratificate, mai uşor sau mai greu, de toate statele membre, cu o singură excepţie: Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa (Constituția), respins în 2005.

Constituţia propunea să dea UE forma constituţională a unui Stat. Constituţia propunea de asemenea schimbări importante în regulile de funcţionare ale UE: alte circa 60 de domenii ale politicii naţionale erau transferate Bruxelles-ului. Ea determina paşi decisivi către militarizarea UE. Constituţia a fost semnată la Roma, pe 29 octombrie 2004, de cele 25 state membre ale UE la acel monent. La 12 ianuarie 2005, Parlamentul European a votat o rezoluţie care sprijinea Constituţia, cu 500 voturi pentru şi 137 împotrivă, cu 40 absenţi. Zece state membre au anunţat că vor ţine referendum pentru ratificarea Constituţiei. Spania a fost prima ţară care a organizat referendum pentru Constituţie, pe 20 februarie 2005, aprobândConstituţia cu 76,73% voturi pentru, 17,24% împotrivă, 6,03% voturi albe, prezenţa la urne fiind de 42,32%. Franţa a organizat referendum pe 29 mai 2005, rejetând Constituţiacu 54,68% din voturi, contra 45,32%, prezenţa la urne fiind de 69,34%! Olanda a organizat referendum pe 1 iunie 2005, rejetând Constituţia cu 61,54% din voturi, contra 38,46%, cu o prezenţă la urne de 63,3%! Luxembourg a organizat referendum pe 10 iulie 2005, aprobând Constituţia cu 56,52% din voturi, contra 43,48%, prezenţa la urne fiind de 87,77%. A fost ultimul referendum organizat, celelalte nemaiavând loc.

Constituția României din 1991 a fost modificată în 2003 (este varianta valabilă astăzi) în vederea aderării la NATO și la UE. Ea menționează alinierea la nivel european în mai multe articole, astfel cuvântul european apare de 2 ori, europeană de 5 ori, Uniunea Europeană de 5 ori și Uniunii Europene de 6 ori.

În contrast, cine a citit Constituția noastrădin 1866 a observat probabil că, deși România era sub dominația Imperiului Otoman, nu se pomenește nimic despre acesta. Aceasta pentru că autoritățile române de atunci aveau mândrie, visau la independența României, câștigată în 1877.

România a semnat aderaraea la UE, “la pachet” cu Bulgaria, oficial la 25 aprilie 2005, Tratatul de aderare (care face referiri numeroase la Constituţia Europeană) intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007. În Avizul Comisiei Comunităţilor Europene din 22 februarie 2005 privind cererile de aderare la UE prezentate de Republica Bulgaria şi România se precizează că: “prin aderarea la Uniunea Europeană, Republica Bulgaria şi România acceptă, fără rezerve, tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa ...”.

După ce francezii şi olandezii (amintim că Franţa şi Olanda sunt printre cele şase state fondatoare ale UE) au respins Constituţia, atât statele membre care au susţinut Constituţia, cât şi cele care au contestat-o, s-au înţeles cu privire la “decizia de a adopta rapid, tăcut şi fără dezbateri” un tratat similar. Lucrările au fost terminate la sfârşitul lui 2007. Noul tratat, numit iniţial Tratatul pentru Reformă, devenit Tratatul de la Lisabona, a fost semnat la Lisabona, pe 13 Decembrie 2007. Tratatul de la Lisabona, valabil şi astăzi, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Competențele UE în domeniuleducației și formării profesionale

UE nu are competențe exclusive sau partajate cu statele membre în domeniul educației și formării profesionale, acesta fiind de competența țărilor membre. În domeniul educației și formării profesionale: „Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acțiunii statelor membre”, „respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre față de conținutul învățământului și de organizarea sistemului educațional” „Parlamentul European și Consiliul adoptă acțiuni de încurajare, cu excepția oricărei armonizări a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre” (A se vedea, în Anexă, Articolele 2, 3, 4, 6, 165, 166 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (adoptat la 1 decembrie 2009 !))

Procesul Bologna în România – prima etapă a alinierii educației la cerințele europene

În 1999 România (reprezentată de domnul ministru Andrei Marga) a aderat la Declarația de la Bologna și astfel a început implementarea în România a Procesului Bologna. De atunci și până în prezent, a fost adoptat un cadru legislativ complex pentru ca sistemul de educație să se alinieze la cerințele diverselor inițiative la nivel european, adică sprijinirea, coordonarea și completarea au devenit, în fapt, inițiative care ne-au cerut, din interes european, iar noi am acceptat, din slugărnicie, să ne aliniem, deși nu eram obligați.

Astfel, în anul 2004, s-a adoptat Legea nr. 288 cu privire la organizarea învățământului superior pe 3 cicluri: I (licență), II (masterat), III (doctorat), anume 3 + 2 + 3 ani la matematică, științe, economie și altele (adică licență, de 3 ani, în loc de 4 ani, masterat, de 1-2 ani, doctorat 3 ani). Începând cu anul universitar 2005-2006, a demarat efectiv organizarea învățământului superior pe cele 3 cicluri de studii. În anul 2008, a absolvit prima promoție de studenți ai ciclului de studii de licență în conformitate cu principiile Procesului Bologna, iar începând cu anul universitar 2008-2009, au dat admitere primii candidați la ciclul de studii de masterat ca studii universitare. Temelia studiilor universitare – ciclul I (licența) – a devenit astfel mult mai slabă, coborând la nivelul colegiului (care avea 3 ani); iar fostele colegii au fost desființate.

Ciclul II, de masterat de cercetare, urmat de circa 10% din absolvenții ciclului 1, slăbit deja de temelia slabă pusă la licență, a fost slăbit suplimentar de faptul că practic toți cursanții au serviciu cu norma întreagă (în multe țări se interzice norma întreagă, se permit 4 ore); ei impun facultăților ca orele de curs/seminar să se desfășoare după ora 16, sau la sfârșitul săptămânii, când ei sunt liberi, deci masteratul este practic un învățământ “la seral” – cum se zicea înainte, cu consecințe dezastroase pentru calitate.

Ciclul I (licența) + ciclul II (masterat de cercetare), împreună, fac mult mai puțin decât fosta facultate (care avea 4 ani; mai înainte, 5 ani).

Ciclul III, de doctorat, slăbit deja de temelia slabă pusă de studiile de licență, și de precaritatea studiilor de masterat de cercetare, este slăbit suplimentar de cei 3 ani impuși. Este practic imposibil să faci o teză bună în trei ani, mai ales dacă la master ai făcut altceva. De aceea – sau și de aceea – avem tezele de doctorat pe care le avem, și situația se va înrăutăți în timp.

Aderarea României la Declarația de la Bologna și implementarea în România a Procesului Bologna nu au fost dezbătute public, au fost impuse românilor în vederea aderării la o UE federală. Probabil că implementarea procesului Bologna a implicat și economii la buget, fapt ce a favorizat acceptarea lui.

S-a spus că Procesul Bologna armonizează, nu uniformizează, învațământul superior din statele membre. Fals! Procesul Bologna trebuie privit în contextul procesului mai general (mascat) de federalizare, de uniformizare, de diluare a statelor naționale într-un stat (republică) federal european, după modelul SUA. Atunci se poate înțege scopul său, crearea Spaţiului European al Învăţământului Superior, adică uniformizarea învățământului superior al statelor membre, prezente sau viitoare.

Procesul Bologna, în România, a uniformizat de fapt învățământul superior, introducând (pe sistem anglo-saxon) ciclurile undergraduate și graduate. Spargerea facultății în licență + masterat a fost motivată/acceptată pentru ca cei care sunt mai puțin capabili să se poată opri după trei ani, căpătând o diplomă (diploma de licență), să-i zicem intermediară, care le dă însă mai puține drepturi. În învățământ, de exemplu, numai cu licența nu poți preda la liceu, ci numai la clasele gimnaziale. Dar acest lucru se făcea și înainte, cei mai puțin capabili urmau institutul pedagogic de 3 ani (pentru învățământ) sau colegiile. Apărând licența de doar trei ani, au putut să dispară atât colegiile, cât și institutele de 3 ani (adică a murit (și) capra vecinilor). Dacă era să armonizeze, atunci se echivala fosta facultate cu licența + masterat și, pentru cei mai puțin capabili, se echivalau colegiile și institutele de trei ani cu licența. Iar doctoratul nu ar fi fost afectat.

Procesul Bologna a lucrat în detrimentul nostru ca națiune și în interes european

(e vorba de interesul statelor membre bogate, nu interes general european). Ciclul I (licența) plus ciclul II (masterat), împreună, fac mult mai puțin decât fosta facultate (licență), pentru că licența este slabă, iar masteratul, continuatorul licenței slabe, este făcut practic la seral. Astfel, ne-am distrus învățământul superior pe fond – și acest lucru se va propaga în viitor și spre învățământul preuniversitar și spre întreaga societate – așa cum ne-am distrus și industria.

Este în interesul (statelor membre bogate ale) Europei ca absolvenții noștri să nu fie buni, pentru că sunt concurenții absolvenților lor. Și este în interesul (statelor membre bogate ale) Europei ca studenții și profesorii – adică creierele țării – să circule liber, pentru că, datorită diferenței de finanțare a învățământului și de nivel de trai în general, ei vor migra către vest, în absența unui spirit patriotic, și acesta combătut cu fervoare ca fiind ceva negativ. Iar pierederea capitalului uman – a creierelor în special – este catastrofală pentru o țară (cum este hemoragia pentru oamenii ei). “… trebuie să admitem realitatea că o parte esenţială a inegalităţii dintre ţările bogate şi ţările sărace şi, de altfel, inegalitatea în general nu sunt cauzate de repartizarea inegală a mijloacelor de producţie, ci de repartizarea inegală a capitalului uman” – spune celebrul economist francez Thomas Piketty în cartea sa (tradusă în românește) Economia inegalităţilor, Editura Polirom, 2014 (p. 74) .

În proiectul de Lege a Învățământului superior “România Educată”, se recunoaște implicit eșecul aplicării Proiectului Bologna prin faptul că,

  • la Art. 56, alin. (1), se precizează:

Pentru profesii reglementate prin norme, recomandări sau bune practici europene,ciclul I şi ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu o durată cuprinsă între 5 şi 6 ani, la învăţământul cu frecvenţă, în condiţiile prezenței legi, diplomele obţinute fiind echivalente diplomei de master.”

  • iar la Art. 64, alin. (3), se precizează:

Durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 4 ani. …”

Și, contrar tuturor valorilor și principiilor, la Art. 73, alin. (7), se spune:

Titularul titlului ştiinţific de doctor poate renunța la titlul obținut prin act unilateral de voință. …” (adică, dacă ai plagiat teza, renunți la titlu și scapi).

Și alinierea servilă la cerințele (recomandările) diverselor inițiative în educație la nivel european a continuat și continuă. Menționăm câteva în continuare.

Legea Educației Naționale nr.1/2011 – etapa a doua a alinierii la cerințele europene

Legea educației naționale nr.1/2011 a înlocuit, în teorie, învățarea bazată pe livrarea de cunoștințe și a statuat dezvoltarea competențelor cheie, recomandate la nivel european.” (Conform expunerii de motive la proiectul de Lege a Învățământului preuniversitar, p. 5)

Profesorul a devenit “facilitator al învățării”!

În Legea EducațieiNaționale din 2011, actuală, cuvântul european apare de 22 ori, europeană de 6 ori, Uniunea Europeană de 2 ori și Uniunii Europene de 14 ori.

În contrast, în Legea învățământului nr. 84 din 1995, cuvântul european apare o singură dată.

Consolidarea identității europene prin educație și cultură

Conform documentului (Strasbourg, 14.11.2017 COM(2017) 673 final)

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Consolidarea identității europene prin educație și cultură

Contribuția Comisiei Europene la reuniunea liderilor din 17 noiembrie de la Göteborg:

După 60 de ani de la semnarea tratatelor de la Roma, consolidarea identității noastre europene rămâne esențială, educația și cultura fiind cei mai buni vectori în acest sens.” (p.2)

Educația și cultura sunt, în primul rând, politici care țin de competența statelor membre și a autorităților regionale și locale ale acestora. Nivelul european joacă un rol complementar important, în special în cazul activităților transfrontaliere (exemplul cel mai proeminent al acțiunii UE fiind programul Erasmus+ și programul Media). Este în interesul comun al tuturor statelor membre să se valorifice pe deplin potențialul educației și culturii. Un efort comun ar permite Europei în ansamblu să gestioneze mai bine provocările cu care se confruntă.

O viziune pentru 2025 ar fi o Europă în care învățarea, studiul și cercetarea nu ar fi îngrădite de frontiere. Un continent, în care rămânerea în alt stat membru pentru a studia, a învăța sau a munci, a devenit o normalitate, și în care, pe lângă limba maternă, cunoașterea a încă două limbi străine a devenit normă. Un continent în care oamenii au un puternic sentiment al identității lor de europeni, al patrimoniului cultural european și a diversității sale.

Această viziune trebuie să se realizeze printr-un efort comun. Acest lucru va însemna colaborarea pentru punerea în aplicare a unei agende comune, cu respectarea deplină a principiului subsidiarității.

În centrul acestei agende comune ar fi depunerea unor eforturi comune pentru crearea unui Spațiu european al educației, întemeiat pe încredere, recunoaștere reciprocă, cooperare și schimbul de cele mai bune practici, mobilitate și creștere, care va fi instituit până în 2025, … .” (p. 12)

Noile proiecte de lege – a treia etapă a alinierii educației la cerințele europene

  • În proiectul de Lege a Învățământului preuniversitar “România Educată”, cuvântul

european apare de 4 ori, europeană o dată, Uniunea Europeană de 0 ori și Uniunii Europene de 15 ori.

  • În proiectul de Lege a Învățământului superior “România Educată”, cuvântul

european apare de 28 ori, europeană de 3 ori, Uniunea Europeană o dată și Uniunii Europene de 20 ori.

Conform Raportului (de 136 pagini) la Proiectul „România Educată” (proiect inițiat la 15 februarie 2016 și finalizat la 14 iulie 2021):

„Proiectul „România Educată” a fost inițiat de către Președintele României, Klaus Iohannis, cu scopul de a oferi un răspuns onest provocărilor actuale și viitoare din sistemul de educație. (p. 124)

… Astfel, dezideratele, prioritățile, obiectivele și măsurile din Proiectul „România Educată” sunt aliniate atât nevoilor naționale, cât și agendei europene și internaționale. Educația nu este doar o prioritate pentru țara noastră, ci și o prioritate europeană. În această notă, în elaborarea documentului final, am avut în vedere inclusiv inițiativa Comisiei Europene pentru crearea unui Spațiu European al Educației până în 2025, care vizează consolidarea contribuției pe care o au educația și formarea la redresarea UE în contextul crizei provocate de coronavirus și construirea unei Europe verzi și digitale. (p. 124)

Țintele sunt aliniate cu angajamentele internaționale ale României. În acest sens, au fost luate în considerare angajamentele României în cadrul Procesului Bolognași al Spațiului European al Învățământului Superior și Rezoluția Consiliului Uniunii Europene privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării, în perspectiva realizării și dezvoltării în continuare a Spațiului european al educației (2021-2030). (p. 23) Citeste continuarea pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro