Kuleba, despre aderarea la UE: Ambiguitatea unor capitale europene trebuie să înceteze. Nu face altceva decât să-l încurajeze pe Putin
Ambiguitatea strategică practicată în ultimii ani de unele capitale UE în privința perspectivei europene a Ucrainei a eșuat și trebuie să înceteze, a transmis ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba. Această strategie nu a făcut altceva decât să-i dea apă la moară lui Putin, a mai spus Kuleba.
Kuleba a marșat pe ideea că Kievul nu are nevoie de ”surogate” pentru statutul de candidat la UE, o astfel de abordare fiind în măsură să jignească sentimentele ucrainenilor.
”Această ambiguitate nu a făcut altceva decât să-l încurajeze pe Putin. Nu avem nevoie de surogate pentru statutul de candidat la Uniunea Europeană, care arătă că Ucraina este tratată ca stat de mâna a doua și jignește sentimentele ucrainenilor”, a scris Kuleba pe twitter.
Strategic ambiguity on Ukraine’s European perspective practiced by some EU capitals in the past years has failed and must end. It only emboldened Putin. We do not need surrogates for EU candidate status that show second-class treatment of Ukraine and hurt feelings of Ukrainians.
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) May 19, 2022
Ministrul ucrainean al afacerilor externe nu a nominalizat niciun stat, însă Germania și Franța și-au exprimat până acum rezervele legate de un proces rapid de admitere a Ucrainei în Uniunea Europeană.
Joi, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că nu este în favoarea unei aderări „pe scurtătură” a Ucrainei la Uniunea Europeană, precizând că nu ar fi corect față de țările din Balcanii de Vest.
”Faptul că nu există o scurtătură pe drumul spre aderarea la UE a Ucrainei este un imperativ de corectitudine față de cele șase țări din Balcanii de Vest” care își doresc de multă vreme să adere la blocul comunitar, a declarat el în cadrul unui discurs în Bundestag.
Uniunea lui Macron
Chiar de Ziua Europei, președintele francez Emmanuel Macron a propus crearea unei „comunități politice europene” care ar putea permite tuturor țărilor din afara Uniunii Europene, în special Ucrainei, de a se alătura, în paralel cu o procedură de aderare la UE care ar dura „zeci de ani”.
Vorbind la Parlamentul European de la Strasbourg, Macron a precizat că dorința Ucrainei de a adera la bloc va dura câțiva ani și, ca urmare, trebuie să i se dea o oarecare speranță pe termen scurt.
”Ucraina, prin lupta și curajul ei, este deja un membru sincer al Europei noastre, al familiei noastre, al uniunii noastre”, a spus Macron.
”Chiar dacă i-am acorda statutul de candidat mâine, știm cu toții foarte bine că procesul pentru a-i permite aderarea ar dura într-adevăr câțiva ani, probabil câteva decenii”.
Tot Macron spunea atunci că vrea pace în Ucraina, dar fără ”umilirea Rusiei”.
–-
- Urmărește ultimele evoluții din a 85-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.