Cum e un târg de tehnologie, la final de pandemie – O vizită la Mobile World Congress Barcelona, de la laptop-uri, la câini robotici
Târgul de tehnologie Mobile World de la Barcelona a fost anulat în 2020, iar anul trecut s-a ținut cu extrem de puțină lume. În acest an au venit foarte mulți oameni și, pentru o bună parte dintre ei, a fost prima oară în doi ani când au văzut o așa de mare mulțime de oameni la un loc. Nu s-au lansat foarte multe lucruri noi, laptop-urile au dominat smartphone-urile, iar tema principală a fost dorința de a se reveni la târgurile de dinaintea pandemiei, cu aglomerație, conferințe, întâlniri și cozi uriașe.
Pandemia încă se mai simte – Formulare peste formulare
Târgul MWC a avut ani grei, fiindcă în 2020 a fost printre primele evenimente anulate din cauza Covid, într-un moment când planeta nu știa că vor veni doi ani grei. În 2021 s-a ținut o versiune mult redusă și neinteresantă, cu doar 20.000 de participanți, față de 109.000 în 2019.
Protest pentru independența Cataloniei
Click aici pentru a mări fotografia
Anul acesta lumea a revenit în forță, dar este mai greu de ajuns fiindcă sunt mai multe formulare online de completat și mai multe documente de prezentat la aeroport.
Mult mai complicată a fost și acreditarea, cu un procedeu lung de validare și cu erori ce apăreau când doreai să încarci certificatul de vaccinare în aplicație. Deși vorbim despre aplicația unui mare târg de tehnologie, ea funcționează așa rău câteodată, încât media recenziilor pe magazinul Google Play este 2,8 din 5.
Complexul Fira Gran Via
Click aici pentru a mări fotografia
A fost nevoie și de un document special de călătorie care a fost o versiune a celebrului PLF, dar pentru Spania, iar completarea acestuia a durat mai mult de 20 de minute, fiindcă sunt cerute multe informații, precum locul din avion, adresa hotelului de la Barcelona și chiar numărul camerei (din fericire acesta nu este un câmp obligatoriu de completat). Și aici trebuie încărcat certificatul de vaccinare și pot apărea erori.
Intrarea la Mobile World Congress în prima zi
Click aici pentru a mări fotografia
Site-ul autorităților spaniole generează un cod de bare când totul este gata, iar acest cod trebuie salvat în telefon și scanat la sosirea în Spania. Partea bună este că, având acel cod de bare, nu mai trebuie să arați nicăieri certificatul de vaccinare în Spania. Foarte posibil ca aceste complicații birocratice să dispară în 2-3 luni, dacă nu apare cumva o nouă variantă de Coronavirus.
Barcelona și un sistem de transport incredibil de bun
Târgul MWC se ține de ani buni la complexul expozițional Fira Gran Via, iar Barcelona are un super-sistem de transport în comun extins și în ultimii ani. Participanții la MWC primesc și o cartelă valabilă pe toate mijloacele de transport pe perioada târgului, ceea ce încurajează folosirea metroului, tramvaielor, autobuzelor și trenurilor regio-urbane, într-unul dintre cele mai scumpe orașe din sudul Europei.
La standul Samsung
Click aici pentru a mări fotografia
Evident că exista un bilet unic la tot ”ce mișcă”sau, cum spun catalanii, ”Sistema tarifari integrat”.
Au fost și mici proteste la intrarea în târg: în prima zi pentru independența Cataloniei, iar în a doua zi pentru Ucraina și pentru boicotarea companiilor ruse de IT.
Lumină, culoare, agitație
Târgul MWC NU este locul unde se lansează în premieră multe modele noi de telefoane, fiindcă deja de câțiva ani companiile au ales să le lanseze în evenimente separate, cum s-a întâmplat și cu gama Galaxy S22 de la Samsung. Dar este un loc unde lumea nu doar că vine pentru a discuta și, uneori, pentru a face afaceri, dar vine și pentru show, și mai ales pentru că sunt la un loc mii de gadget-uri. Practic poți vedea zeci de gadget-uri diferite în doar câteva ore. La MWC 2022 au fost și doi câini robotici: unul de la Xiaomi, iar altul de la Boston Dynamics, pe care-l puteți vedea într-un clip, mai jos în articol.
Modelul Fisker Ocean produs în Austria
Click aici pentru a mări fotografia
MWC 2022 a găzduit stand-uri cu ecrane gigantice de mare rezoluție, cu muzică precum în club, cu zone de testat căști de realitate virtuală, cu scaune de gaming, cu roboți și brațe robotice, cu mașini electrice și chiar autonome și, mai ales, cu mese lungi pline de telefoane, tablete și laptop-uri. Au fost expuse și televizoare, și aspiratoare robotice, dar și trotinete.
Telefoane la standul Xiaomi
Click aici pentru a mări fotografia
Au fost prezentate laptop-uri noi de la companii precum Samsung, Huawei și Lenovo, dar și telefoane de la Oppo Realme și Xiaomi.
Oppo a lansat modelul Find X5 Pro, iar Realme a lansat GT 2. Cota de piață a Huawei a scăzut dramatic în Europa în trei ani, de la peste 20%, la sub 1%, iar cei care au câștigat cel mai mult din degringolada Huawei au fost chinezii de la Xiaomi, Oppo, OnePlus și Realme. Evident că o parte însemnată dintre potențialii clienți Huawei s-au orientat și către Samsung și Apple.
Fotografie ultrawide cu clădirile de birouri de lângă Fira Gran Via
Click aici pentru a mări fotografia
Datele Counterpoint pentru 2021 în Europa indică faptul că Samsung are 32% din piața smartphone-urilor, Apple a avut 26%, iar Xiaomi, 20%. Oppo a avut 8%, Realme 2% și Vivo, 1%. Aceste șase mărci au avut nouă zecimi din piața totală.
În anii trecuți se putea spune clar că o anumită categorie de produse a ținut capul de afiș, cum ar fi smartphone-urile, căștile de realitate virtuală sau dispozitivele smart. Spre exemplu, acum 10 ani tabletele și televizoarele 3D au constituit tema principală, acum 5 ani a fost inteligența artificială, iar acum trei ani, dispozitivele 5G au fost în prim-plan.
Mesajul principal: revenirea la normal după 2 ani grei
Anul acesta, dacă este să alegem o categorie de produs bine reprezentată, aceasta ar fi laptop-urile, dar nu ele au fost tema principală.
Ideea de bază a fost…revenirea unui foarte mare număr de oameni, la un singur loc, la un târg de tehnologie. Era plin de lume, uneori mai ceva ca în anii cei mai buni de dinaintea pandemiei. Înghesuială mare, cozi la intrarea în cele mai populare hale și cozi de zeci de oameni pentru testarea diverselor experiențe de la standuri (jocuri, realitatea virtuală). Un puhoi de lume a fost și în sălile unde nu este așa spectaculos, însă unde sunt companii care prezintă soluții de business din domenii precum rețelistică, securitate informatică, marketing sau cloud.
Casa demonstrativă a Google
Click aici pentru a mări fotografia
Este clar că a fost o dorință de revenire la un mare târg din partea tuturor, iar asta s-a văzut nu doar între standuri, ci și la conferințe, dar și la cozile uriașe de la cele câteva restaurante și ”food trucks” din complex. Prețurile erau piperate și pentru vest-europeni: sandvișuri la 12 euro, burgeri la 21 de euro, meniu cu felie de pizza+cartofi+ suc, la 17 euro.
Click aici pentru a mări fotografia
Regula era ca toată lumea să poarte mască FFP 2 și în cele două zile am văzut foarte puțini oameni care la interior NU aveau mască. Oamenii s-au conformat în 99% dintre cazuri, iar când cineva din sfaff vedea un om fără mască, se auzea un ferm ”mascaretta, por favor!”.
Click aici pentru a mări fotografia
MWC este cunoscut și pentru pavilioanele naționale, cele mai mari fiind ale marilor puteri în tehnologie, Peste 30 de țări au avut pavilioane naționale, inclusiv România care a fost reprezentată de 13 companii. Pavilionul românesc nu a fost spectaculos, dar a arătat mai bine decât acum 5-6 ani. Pavilioane naționale au avut și țări precum Tunisia și Columbia, dar și țări nu foarte mari ca populație, dar extrem de puternice în IT (Israel și Estonia).
Pavilionul românesc
Click aici pentru a mări fotografia
Un aspect special la MWC este legat de prezența unor pavilioane ale unor regiuni, începând cu Catalonia, dar continuând cu Renania de Nord – Westfalia, Quebec, Bavaria, dar și state din USA.
Tablete la standul Samsung
Click aici pentru a mări fotografia
Din cauza invaziei rusești din Ucraina, organizatorii au interzis pavilionul rusesc, iar singura companie rusească ce a avut stand a fost Kaspersky Lab.
Standul Kaspersky Lab
Click aici pentru a mări fotografia
Huawei a avut cel mai mare stand, ce acoperea o bună parte dintr-o hală întreagă, iar o bucată importantă din stand era rezervată doar celor invitați de companie și angajaților. Tehnologia chineză a avut o prezență semnificativă, prin companii telecom, companii de rețelistică, producători de smartphone-uri și de diverse aplicații.
Un BMW electric cu grad ridicat de autonomie, la standul Capgemini
Click aici pentru a mări fotografia
Metaversul – Pretutindeni și nicăieri
Metaversul, acest univers virtual ce va putea fi accesat cu ochelari de realitate virtuală și cu ajutorul unui avatar personalizat, a fost un concept prezent mai mult în comunicate decât la stand-uri. Nu există în prezent un ”metavers universal”, ci o serie de medii virtuale pentru jocuri, precum Fortnite, Minecraft, Roblox și Second Life.
La MWC au existat la mai multe standuri demonstrații cu universuri virtuale ce puteau fi văzute prin intermediul unor ochelari VR. Cea mai mare coadă era la standul HTC care făcea demonstrații cu căștile de realitate virtuală Vive (vizitau un muzeu, spre exemplu), dar cel mai spectaculos stand era cel al operatorului SK Telecom din Coreea de Sud care avea și ecrane gigantice unde puteai vedea concerte cu avataruri. Tot la standul lor era și un mic spațiu ca dintr-un parc de distracții unde oamenii erau ridicați în aer cu scaunele și aveau la ochi căști de VR unde putea experimenta diverse lucruri dintr-un ”metavers 4D”, cum îl numea compania.
La standul Sk Telecom
Click aici pentru a mări fotografia
Și operatorul telecom Telefonica a anunțat un parteneriat în Spania cu Meta (Facebook), iar metaversul este important pentru operatorii telecom care văd o ocazie bună de a-și crește business-ul, fiindcă dezvoltarea de noi medii virtuale înseamnă creșterea accelerată a traficului de date. Tot Telefonica a numit pe cineva într-o funcție cu totul nouă: “chief metaverse officer” .
La standul Huawei
Click aici pentru a mări fotografia
Și dezvoltatorii de procesoare, cum ar fi Qualcomm, au vorbit la MWC despre metavers, promițând cip-uri mai puternice, mai mici și cu consum mic care să ofere în acel viitor univers virtual o experiență cu blocaje cât mai rare.
Concluzia este că, deși metaversul rămâne o utopie, tot mai multe companii vin cu idei pentru a-l construi, fiindcă ar putea aduce profituri în plus.
Fotografiile au fost realizate cu un telefon Samsung Galaxy S22 Ultra pus la dispoziție de companie pe perioada târgului