Iranul invocă legea talionului și îl condamnă la moarte pe bărbatul acuzat de uciderea unui cleric apropiat de ayatollahul Khamenei
Iranul a condamnat la moarte în virtutea legii talionului un bărbat acuzat de uciderea unui oficial religios de rang înalt în aprilie, potrivit agenţiei de presă a Autorităţii judiciare iraniene Mizan Online, citate de AFP și Agerpres.
Justiția iraniană l-a condamnat pe bărbat de uciderea prin împuşcare, la 26 aprilie, pe ayatollahul Abbas Ali Soleimani, în vârstă de 75 de ani, pe când acesta din urmă se afla într-o bancă, la Babolsar, un oraş situat în provincia Mazandaran (nord). Soleimani era imam al acestui oraș.
Asasinul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită de către autorităţi, a fost condamnat la moarte potrivit legii talionului, a anunţat şeful puterii judiciare a provinciei, Mohammad Sadegh Akbari, citat de agenţia de presă a Autorităţii judiciare iraniene, Mizan Online.
El poate scăpa de spânzurare, în cazul în care familia victimei îl iartă.
Atacuri mortale asupra unor reprezentanţi ai clerului sunt rare în Iran. În aprilie, guvernatorul local Mahmoud Hosseini anunţa că atacul nu era „un incident terorist”.
Cine a fost clericul iranian ucis în luna aprilie
Ayatollahul Soleimani era unul dintre cei 88 de memebri ai Adunării Experţilor, un colegiu însărcinat să-l numească, supervizeze şi eventual să-l demită pe liderul suprem iranian. La momentul alegerilor în Adunarea Experţilor, el se afla pe lista Comunităţii profesorilor de la seminarul din oraşul sfânt Qom (centru), o organizaţie conservatoare.
Ayatollahul Soleimani era totodată un reprezentant al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, şi însărcinat cu rugăciunea de vineri în mai multe mari oraşe iraniene.
Ca imam al orașului Babolsar, el este suspectat că a participat la execuțiile în masă ce au avut loc aici în anii 1980 în baza unei fatwa emise de liderul de atunci al Iranului, ayatollahul Ruhollah Khomeini.
Majoritatea victimelor au fost membri ai Mojahedin-e-Khalq, o organizație de mujahedini care militează pentru răsturnarea Republicii Islamice și instaurarea unui guvern propriu.
Interpretarea revoluționară a islamului a adepților MEK este în opoziție cu cea conservatoare a clerului iranian, precum și cu versiunea populistă dezvoltată de Khomeini în anii 1970. MEK este de asemenea cel mai mare și activ politic grup de opoziție din Iran.