Sari direct la conținut

3R Green SRL investește 2 milioane de euro capital privat pentru un viitor mai curat și sustenabil în România

3R Green SRL investește 2 milioane de euro capital privat pentru un viitor mai curat și sustenabil în România
Instalație de tratare mecanică a deșeurilor, Foto: 3R Green

Înființată în 2008, 3R Green SRL și-a asumat un rol activ în economia verde, specializându-se în sortarea materialelor reciclabile și eliminarea sigură a componentelor periculoase pentru mediu, contribuind astfel la un viitor mai curat și mai sustenabil pentru România.

3R Green SRL, compania responsabilă pentru aceaste investiții, evidențiază angajamentul țării noastre către un model de economie circulară, conform căruia România își propune să reducă volumul deșeurilor trimise către depozitare, ajungând la doar 10% până în 2035.

Această țintă, ambițioasă dar necesară, implică de asemenea interdicția depozitării deșeurilor colectate separat și stabilirea unor obiective clare de reciclare și reutilizare a deșeurilor de ambalaj, cu procentaje de minimum 65% până la sfârșitul anului 2025 și de 70% până la sfârșitul anului 2030.

Economia circulară presupune introducerea deşeurilor municipale (fractia umeda) în circuitul economic, însă inceputul acestui ciclu se numeste ,,colectare separată,, și începe în casele cetățenilor.

Compania, înființată în 2008, a ajuns la 7 puncte de lucru în toată țara, un milion tone deșeuri municipale tratate cu o deviere de la depozitare de peste 60%, cu peste 150.000 tone de deșeu reciclabil livrate la procesatori (plastic, hârtie, carton, sticlă, metal) și peste 20.000 tone de deșeuri electrice, electronice și electrocasnice recuperate de pe piață.

Investiția celor două milioane euro a început la sârșitul anului 2023, urmând a fi finalizată anul acesta. Investiția constă în deschiderea a încă 4 puncte de lucru pentru colectare deșeuri electrice, electronice și electrocasnice în județele Timișoara, Brașov, Bacău și Constanța, instalarea unei linii complet automatizate pentru reciclarea panourilor fotovoltaice, ce urmează a fi operațională în județul  Brașov, achiziționarea unui ciur pentru tratarea mecanică a deșeului municipal, amenajarea unei rămpi de compostare pentru deșeu vegetal de 5000mp în județul Dâmbovița și amenajarea celulelor pentru uscarea și stabilizarea deșeului organic rezultat din tratarea mecanică cu monitorizare digitală, mărirea flotei auto prin achiziționarea mijloacelor auto necesare pentru transport deșeuri. Aceste investiții susțin creșterea capacității de tratare mecanică a deșeului municipal și a tratării prin uscare a deșeului bioorganic.

Compania are la acest moment 212 angajați și o cifră de afaceri ce se situează la circa 10 mil euro.

Investiția realizată 100% din capital privat susține și ajută la crearea facilităților și infrasturcturii necesare în managementul deșeurilor pentru cele 100 de Unități Administrativ Teritoriale din țară cu care compania colaborează, 20 dintre acestea aflându-se în județul Ilfov. O infrastructură de colectare și tratare a deșeurilor ajută la evitarea penalităților pe care primăriile le-ar putea primi pentru neîndeplinirea țintelor de deviere de la groapă, dar reduce și riscurile asupra sănătății ce ar putea surveni in urma depozitării deșeurilor în amestec.

Această inițiativă reprezintă nu doar un progres în gestionarea deșeurilor municipale, ci și un apel la acțiune pentru întreaga societate, subliniind importanța colaborării continue și a eforturilor conjugate pentru a asigura un mediu mai curat și o Românie aliniată la standardele europene în domeniul gestionării deșeurilor.

Articol susținut de 3R Green