FMI cere o relansare bugetară mondială
Pentru a face față șocului economic legat de Covid-19, Fondul Monetar Internațional (FMI) cere să se instituie o stimulare bugetară de foarte mare amploare. În vreme ce până în prezent principalele măsuri bugetare de sprijin pentru economie au fost luate în țările asiatice, primele afectate de pandemie, FMI face apel la o reacție mondială, potrivit L’Echo, citat de Rador.
“Argumentele în favoarea unei stimulări bugetare mondiale coordonate și sincronizate cresc de la oră la oră”, subliniază directoarea generală Kristalina Georgieva, într-o postare pe blog care însoțește o notă politică ce prezintă măsurile preconizate de instituție (Policy Steps to Address the Corona Crisis). Acest document este publicat când miniștrii europeni de finanțe țin luni după-amiază o reuniune pe tema “provocărilor de politică economică legate de Covid-19”.
În afara acțiunilor individuale de sprijinire a economiei luate de anumite state pentru a susține economia, prima măsură ce trebuie luată, potrivit FMI, este întărirea globală a stimulării bugetare. Răspunsul la Covid-19 al marilor economii este deocamdată “mai slab decât în timpul crizei financiare globale”, constată FMI.
Țările din G20 au pus în acțiune, numai în 2009, un stimul de peste 900 de miliarde de dolari. În ce îl privește, FMI este gata să-și mobilizeze capacitățile de împrumut în valoare totală de 1.000 de miliarde de dolari pentru membrii săi.
Test de stress pentru reglementare
Pe lângă pârghia fiscală, “băncile centrale ar trebui să continue să susțină cererea și să întărească încrederea” facilitând fluxurile de credit spre economia reală, arată FMI, în vreme ce principalele bănci centrale au convenit duminică să-și coordoneze acțiunile.
În sfârșit, Fondul vorbește despre posibila necesitate de a modifica reglementarea financiară. “Această criză va pune la încercare eficacitatea schimbărilor aduse în urma crizei financiare [din 2008] față de obiectivele lor”, arată directoarea generală a Fondului. Până atunci, băncile ar trebui încurajate să folosească flexibilitatea reglementarilor existente, “de exemplu folosindu-și plasele de capital și lichidități”, dar și luând inițiativa de a renegocia condițiile de împrumut pentru datornicii lor aflați în dificultate”, estimează FMI. (L’Echo)