Vrei o țară ca afară? „Ingredientul” esențial de care uită toată lumea și o analiză a ultimilor 30 de ani
- Panorama.ro
Când spunem că vrem o țară ca afară, trebuie să ne asigurăm înainte că mai toate rotițele din interior sunt aliniate și ele după model occidental. Una dintre aceste rotițe este presa, așa-zisul „câine de pază al democrației”.
Doar că acest „câine de pază” a avut și are în continuare nevoie de formare. Nu de dresaj.
A trecut prin tranziția dură de după anii ‘90, când presa era o misiune, nu un business. A încercat să se alinieze trendurilor internaționale după anii 2000, dar a dat și de realitatea economică a unei industrii lovite crunt de marea criză. Iar acum, caută să țină pasul cu ce se întâmplă în mass-media globale, într-o perioadă în care totul – de la practici, la modele de business – e revoluționat de noua economie a atenției, de puterea platformelor și de revoluția AI.
De la primii ani de libertate, a fost clar că o presă ca afară se face cu jurnaliști cu standarde ca afară, și, de nevoie, inclusiv cu bani din afară – fie bani privați, fie bani oferiți de autorități publice. La dezvoltarea jurnalismului românesc au contribuit, de-a lungul timpului, redacțiile cu renume din străinătate, dar și inițiative private ori guvernamentale.