Sari direct la conținut

România, Bulgaria și Grecia cer socoteală Uniunii Europene pentru prețurile mari la energie / Burduja: Asta nu e solidaritate

HotNews.ro
România, Bulgaria și Grecia cer socoteală Uniunii Europene pentru prețurile mari la energie / Burduja: Asta nu e solidaritate
Prețul energiei este mai mare în jumătatea de est a Europei. Foto: Mark Gusev | Dreamstime.com

Miniștrii Energiei din România, Grecia și Bulgaria au decis să facă front comun în fața Uniunii Europene cu privire la prețurile la energie din această regiune, care sunt mult mai mari în comparație cu țările vestice. Acum nu avem solidaritate între țările UE, a afirmat ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, pentru HotNews.ro.

Prețul energiei din România este, joi, din nou, cel mai mare din Europa – 149 de euro pe MWh. În Bulgaria, prețul este 135 de euro, iar în Grecia – 121 de euro. Prețuri mari găsim și în Ungaria – 145 de euro, Serbia – 128 de euro, Slovacia – 126 de euro.

În schimb, în Austria prețul este 102 euro, Cehia – 113 euro, Germania – 112 euro, Franța – 68 euro și în Norvegia 5 euro pe MWh.

Acestea sunt doar exemplele din ziua de joi, însă situația a fost similară pe aproape tot parcursul verii.

Dincolo de problemele specifice fiecărei țări, s-a observat o delimitare între prețurile mai mici din jumătatea de vest a continentului și prețurile mari din jumătatea estică. 

Aceasta în special ca urmare a capacității slabe de interconexiune a Austriei cu Ungaria.

România, Bulgaria și Grecia, poziție comună în fața prețurilor mari la electricitate

„Am discutat săptămâna trecută cu omologii mei din Bulgaria și Grecia și am agreat că avem o problemă comună și că vom avea o poziție comună în fața Comisiei Europene în ceea ce privește problema prețului energiei, preț care este foarte mare în această parte a Europei. Este clar că piața unică europeană s-a decuplat”, a spus Burduja.

Potrivit acestuia, principalul motiv sunt congestiile din rețea care au apărut în zona centrală a continentului, în special pe liniile dintre Austria și Ungaria, unde capacitatea de interconexiune este mică.

„Este important, în cadrul UE, să fim împreună și la bine, și la greu, însă ce se întâmplă acum nu este solidaritate”, a adăugat ministrul.

„Problema cu rețeaua din Austria este una majoră”

Pe de altă parte, potrivit unor surse din sector, o parte din electricitatea produsă în centralele din regiunea balcanică este exportată către Ucraina și Republica Moldova.

„Nu avem mecanisme interne să reducem prețul. Degeaba deschidem mai multe capacități hidro, încercând să reducem prețul, pentru că în acel moment acea energie se duce la export. Putem păstra energia ieftină în țară doar dacă ne decuplăm de restul țărilor din jur, ceea ce nu putem face, deși se pare că, iată, alții o fac”, a spus un responsabil din sector, cu referire la congestiile din rețeaua austriacă.

  • „Este vorba de cerere și ofertă. În partea de est a Europei, cererea a crescut foarte mult, dar oferta nu a ținut pasul”, a precizat, pentru HotNews.ro, un alt specialist. 
  • În același timp, problema cu rețeaua din Austria este majoră. Practic acolo se congestionează transportul de electricitate din vest spre est. 
  • Este ca la traficul rutier când ieși de pe autostradă și vrei să intri în oraș. Primim energie cu țârâita din vestul Europei. Acest lucru trebuie rezolvat cumva, pentru că deja trenează de prea mult timp”, a adăugat el.

Ministrul grec al Energiei: Piața unificată a energiei din UE nu funcționează pentru sud-estul Europei

La rândul său, la începutul acestei săptămâni, ministrul Energiei din Grecia, Theodore Skylakakis, a declarat că piaţa unificată a energiei electrice din UE nu funcţionează pentru sud-estul Europei şi că va colabora cu România şi Bulgaria pentru a găsi o soluţie permanentă la creşterea preţurilor la energie în regiune, potrivit News.ro.

„Legăturile electrice nu sunt suficiente pentru a transporta energia de pe piaţa central-europeană pe cea sud-estică. Acest lucru duce la preţuri extreme în unele zile, lucru care nu poate fi acceptat”, a afirmat el, la un post local de radio.

El a adăugat că modelul vizat pentru o piaţă unificată a energiei electrice în UE nu funcţionează. Premierul grec ar urma să trimită o scrisoare Comisiei Europene pe această temă.

„Miniștrii Energiei din Grecia, Bulgaria și România iau o inițiativă comună, cu scopul de a crea un mecanism de intervenție permanent, ori de câte ori se înregistrează prețuri extreme, în urma decuplării Europei de Sud-Est de la restul pieţei energetice europene”, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei din Atena.

„Se întâmplă următorul paradox: nu există suficiente interconexiuni pentru a transfera puterea de pe piața central-europeană în sud-est. Acest lucru are ca rezultat faptul că în unele zile există prețuri extreme, ceea ce nu poate fi acceptat în opinia noastră” a subliniat Skylakakis.

După cum a explicat ministrul elen, problema este că în regiune se creează o „insula energetică” cu prețuri mari, tocmai pentru că nu există suficiente interconexiuni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro