Putem spera la filme și seriale mai bune în perioada următoare? „Marea Contracție” de care se plânge Hollywood ar putea fi chiar o veste excelentă
A intrat producția de filme și seriale bune cu adevărat în impas, cum vedem tot mai multe comentarii în mediul online? Șefii de la Hollywood se plâng de o altă problemă, „Marea Contracție”, dar tocmai aceasta ne-ar putea rezerva motive de optimism precaut pentru viitor.
Când marile nume ale cinematografiei s-au întors pe covorul roșu la începutul lunii ianuarie pentru gala Globurilor de Aur după o dublă grevă care a paralizat producția de filme și seriale anul trecut, o amenințare existențială plana deasupra tuturor: Hollywood intră la apă.
Era de vârf a televiziunii s-a încheiat, conchide agenția Reuters într-un amplu material publicat săptămâna aceasta pe baza discuțiilor cu nu mai puțin de 17 directori ai studiourilor de film, agenți care reprezintă actorii și bancheri care finanțează producțiile cinematografice.
Aceștia spun că printre realitățile economice la care Hollywood trebuie să se adapteze acum se numără o mai mare atenție acordată bugetelor și presiuni suplimentare asupra marjelor de profit la care se pot aștepta cinematografele.
„Marea Contracție este acum asupra noastră”, a declarat un director veteran din televiziune, sub condiția anonimității. „Cred că va exista o retragere semnificativă în ceea ce privește cantitatea conținutului și perioada de timp petrecută asupra sa”, a adăugat el.
Ne vom putea face o idee despre cât de mare va fi contracția chiar luna aceasta, după ce 3 dintre giganții americani ai divertismentului – Disney, Warner Bros. Discovery și Fox – își vor publica rezultatele financiare trimestriale și analiștii vor termina disecarea lor.
Deja au apărut zvonuri despre o fuziune între conglomeratul care deține Paramount Global, un alt gigant al Hollywood-ului, și Skydance Media, compania de producție din spatele francizei Mission Impossible sau a unor filme caTop Gun: Maverick, Transformers: Rise of the Beasts și G.I. Joe: Retaliation, printre altele.
Banca de investiții TD Cowen estimează că veniturile din publicitate ale televiziunilor au scăzut în 2023 cu 7% față de anul precedent, printre cei afectați numărându-se inclusiv Disney, cu un declin de 11,7%. Warner Bros. Discovery a raportat la rândul său o scădere cu 13% a veniturilor pentru primele 9 luni ale lui 2023.
Situația se datorează în mare măsură faptului că tot mai multe companii aleg să își facă publicitate în mediul online în detrimentul televiziunilor, o situație pe care presa scrisă și posturile de radio o resimt deja de ani de zile, ajungând să își „numere banii cu pipeta”, după cum zice o veche melodie de pe plaiurile mioritice.
Ori, chiar dacă giganții divertismentului au început să își extindă tot mai mult afacerile în domeniul publicității digitale, introducând inclusiv abonamente cu reclame pe platformele lor de streaming, ei încă își obțin 80% din veniturile totale din reclame din domeniul aflat în cădere liberă al publicității la TV.
La cinema (FOTO: Inquam Photos / George Calin)
Filmele nu se simt nici ele prea bine în cinematografe
Succesul peste toate așteptările înregistrat anul trecut de Barbie, cu încasări de 1,44 miliarde de dolari la box office-ul mondial, și Oppenheimer, cu vânzări de bilete de 957 de milioane, a mascat într-o anumită măsură un an altfel dezamăgitor pentru marile lansări de filme. Între cele două s-a intercalat și The Super Mario Bros., cu venituri totale de 1,36 miliarde de dolari în cinematografe.
Însă unele dintre cele mai așteptate lungmetraje ale anului, printre care și John Wick: Chapter 4, Killers of the Flower Moon sau ultimul film Indiana Jones, au obținut încasări sub așteptări sau de-a dreptul dezastruoase.
Nici începutul lui 2024 nu a venit cu semnale mai bune pentru marile studiouri sau sălile de cinema, după cum arată site-ul de specialitate IndieWire.
Argylle, primul lungmetraj al anului cu pretenții de „blockbuster”, a obținut încasări de doar 18 milioane de dolari în weekendul său de debut săptămâna trecută, în pofida unei distribuții de excepție care include nume ca Henry Cavill, Bryan Cranston, Samuel L. Jackson, Catherine O’Hara, Bryce Dallas Howard, Ariana DeBose, Sam Rockwell, John Cena sau Sofia Boutella, protagonista lungmetrajului Rebel Moonlansat de Netflix înaintea Crăciunului.
Ținând cont că se zvonește că bugetul filmului de comedie/spionaj produs de Apple și distribuit de studioul Universal a fost de 200 de milioane de dolari, încasările sunt catastrofale, mai ales că Argylle a avut premiera în cinematografe după două săptămâni fără lansări majore.
Primul weekend din februarie a adus cinematografelor din America de Nord încasări totale de 63 de milioane de dolari, în scădere cu aceeași perioadă a anului trecut. În plus, în primele 5 weekenduri de anul acesta niciun film nou nu a atins borna de 100 de milioane de dolari ca vânzări de bilete și 3 au avut încasări de sub 70 de milioane.
Spre comparație, în același interval de timp din 2023 două lungmetraje trecuseră deja de încasări de 100 de milioane și niciunul nu a avut venituri mai mici de 70 de milioane în cinematografe. Deficitul de încasări este deja de 13% comparativ cu primele săptămâni ale lui 2023 și e destul de probabil ca acesta să crească.
Dacă facem o comparație cu aceeași perioadă din 2020, când încă nu apăruseră primele lockdown-uri din cauza pandemiei de COVID-19, deficitul este de 40%, iar dacă ne raportăm strict la numărul de spectatori acesta este cu 50% mai mic.
Sigur, o explicație este faptul că mulți oameni s-au obișnuit să se uite în streaming la filme, mai ales că acum practic toate marile studiouri au ajuns să aibe astfel de platforme și e aproape garantat că lungmetrajele ce apar în cinematografe vor putea fi văzute mai devreme sau mai târziu și acasă.
Însă cei de la IndieWire trag și o altă concluzie, notând că motivul principal pentru începutul dezamăgitor de an este reprezentat de „produsele slabe”.
Argylle e un film de care Henry Cavill își va dori probabil să uite cât mai repede (FOTO: Landmark Media / Alamy / Profimedia Images)
„Război” pe piața de streaming
Serviciile de streaming, despre care unii spuneau că vor duce industria cinematografică în viitor, se zbat și ele să înregistreze profit după ani de zile în care cheltuielile au scăpat de sub control pentru a obține o cotă de piață cât mai mare.
Firma de consultanță Moffett Nathanson prognozează că, pe măsură ce platformele vor intra în „al treilea act al războaielor de streaming”, cheltuielile cu producția de noi filme și seriale vor scădea la nivelurile de dinainte de 2022, an în care concurența puternică a alimentat investiții „care nu au fost niciodată sustenabile”.
TD Cowen pune sub semnul întrebării strategia pe termen lung a companiilor de streaming, amintind că majoritatea au scumpit abonamentele, deși au început să ofere tot mai puțin conținut nou.
„Insiderii” de la Hollywood se așteaptă ca numărul total al serialelor aprobate să scadă dramatic de la vârful de 633 lansate în 2022, aici intrând și serii noi, și noi sezoane pentru cele deja existente. Grevele de la Hollywood și restricțiile puse asupra bugetelor de cheltuieli au dus deja anul trecut la o scădere notabilă, doar 481 de noi seriale fiind lansate în SUA în 2023, potrivit datelor de la firma de cercetare a pieței Ampere Analysis.
Inclusiv Netflix, liderul pieței, a tăiat cu peste o treime numărul serialelor lansate în 2023, comparativ cu 2022.
Directorii care au discutat cu cei de la Reuters afirmă că industria cinematografică ar putea renunța și la mai multe seriale și să ajungă în următorii ani la aproximativ 300 de lansări noi în fiecare an.
În ceea ce privește lansările de filme noi în cinematografele de pe piața internă din America de Nord, numărul urmează să scadă anul acesta la puțin peste 90, comparativ cu aproximativ 100 în 2023. Iar la capitolul încasări analiștii se așteaptă la o contracție generală de 10% comparativ cu anul trecut și 30% față de 2019.
O „Nouă ordine mondială” la Hollywood afectează producția de seriale
Toți șefii de la Hollywood care au vorbit cu cei de la Reuters afirmă că industria scapă aburi. Directorii responsabili de producție își iau mai mult timp pentru a aproba seriale noi, inclusiv de la cineaști care au confirmat deja precum Roland D. Moore, care are în portofoliu titluri ca Battlestar Galatctica, Outlander sau For All Mankind.
Inclusiv directorii de la AppleTV+, platforma de streaming a cărei companie-mamă are o capitalizare pe bursă de aproape 3 trilioane de dolari, au început să pună plafoane asupra bugetelor de cheltuieli, după mai mulți ani de investiții uriașe pentru a-și tăia o felie din piață.
Iar serialele care nu reușesc să capteze rapid interesul publicului sunt „ghilotinate” mai rapid, după cum s-a întâmplat și la Disney+ cu seria American Born Chinese, o adaptare a unui roman grafic extrem de apreciat de la doi câștigători ai Premiului Oscar: Michelle Yeoh și Ke Huy Quan.
Un agent de cursă lungă din industria televiziunii a descris situația drept o „Nouă ordine mondială”, cu sezoane mai scurte și cu mai puține episoade pentru numeroase seriale. Fox, de exemplu, vrea să taie bugetul unuia dintre serialele sale fanion de la 10 milioane de dolari per episod la 4,5 milioane.
La Disney, unde CEO-ul Bob Iger încearcă să redreseze lucrurile și să îi țină în frâu pe „investitorii activiști”, șefii responsabili de producție se află sub o lupă tot mai mare. „Tuturor le este puțin frică cu privire la ce să facă mai departe”, a declarat pentru Reuters un proeminent agent de talente.
Bob Iger a ieșit din pensie să redreseze corabia Disney (FOTO: Chelsea Lauren / Shutterstock Editorial / Profimedia)
Marile studiouri de film au înțeles că oamenii s-au săturat de supereroi
Revenind la producția de filme, aceasta se confruntă cu o criză existențială aparte întrucât formate care odată reprezentau un succes sigur au căzut în cap la box office. Un director veteran le-a spus în acest sens celor de la Reuters că a auzit de ani de zile de „oboseala față de supereroi”.
Anul trecut a demonstrat din plin această oboseală, o întreagă constelație de filme cu supereroi cu buget mare eșuând lamentabil în cinematografe, de la The Marvels, laThe Flash, Shazam: Fury of the Gods sau noul Aquaman.
De altfel, inclusiv Bob Iger a vorbit despre numărul excesiv de producții cu supereroi într-un interviu acordat în vara anului trecut, cu luni înainte ca The Marvels să devină cel mai slab film din istoria francizei Marvel în ceea ce privește încasările și ca alte lungmetraje din acest gen să dezamăgească crunt.
Potrivit acestuia, numeroasele seriale Marvel lansate în ultima perioadă au „diluat” interesul și atenția pentru franciza care până recent se baza doar pe filme lansate în cinema.
„Ei (Marvel) nu au fost în afacerea serialelor la vreun nivel semnificativ. Nu doar că au crescut producția de filme, dar au ajuns să facă un număr de seriale de televiziune și, sincer, asta a diluat concentrarea și atenția. Cred că aceasta este o cauză (pentru încasările slabe la box office) mai mult decât orice”, a spus șeful Disney.
Persoanele din industrie spun că situația a convins marile studiouri să se concentreze pe proiecte mai puține, dar mai ambițioase, care să aibă potențialul de a reproduce succese precum cele înregistrate de Barbie sau Oppenheimer, atât ca încasări, cât și impact cultural.
„Trebuie să ai parte de un spectacol. Trebuie să fie ceva de genul ‘Trebuie să îl vezi cât e în cinema’. Nu putem da undă verde unui proiect de mari dimensiuni dacă e ceva la care te poți uita acasă și să fie probabil la fel de bun”, a declarat pentru Reuters un director asociat unuia dintre cele mai mari filme blockbuster din ultimii ani.
Pericolul legat de „Marea Contracție” de la Hollywood e că ea poate duce la crearea unui cerc vicios: încasările slabe în cinematografe și o eventuală contracție a pieței de streaming vor duce inevitabil la venituri mai mici pentru studiouri, ceea ce automat înseamnă bani mai puțini pentru dezvoltarea unor filme și seriale de top.
Banca TD Cowen avertizează că în Statele Unite, unde lanțurile de cinematografe au în jur de 39.000 de mari ecrane, sectorul e „în pragul dezastrului”. Sigur, ne-am putea ne-am întreba de ce ne-ar păsa nouă ce se întâmplă în SUA, dar în general peste jumătate din încasările obținute de un film la box office vin de pe piața internă din America de Nord.
Nici Aquaman 2 cu Jason Momoa n-a reușit să salveze un 2023 cu dezastre pe linie pentru filmele cu supereroi (FOTO: Warner Bros.-DC Entertainment / AFP / Profimedia Images)
Deci, vom vedea filme și seriale mai bune în următoarea perioadă?
Dacă ne uităm însă la istoria recentă a platformelor de streaming deținute de marile studiouri, nu cred că e cazul să le plângem de milă din moment ce au venit cu destule producții de calitate îndoielnică pe care au risipit resurse.
Netflix a aruncat bani pe fereastră cu a sa docuserie Cleopatra, serialul The Idol de pe HBO și HBO Max a prins toate clasamentele despre cele mai proaste seriale din 2023, Disney a reușit să îi înfurie inclusiv pe fanii Mavel cu seria sa „woke” She-Hulk: Attorney at Law, serialul Citadel de pe Amazon nu și-a justificat în niciun fel bugetul colosal estimat la 300 de milioane de dolari (pentru doar 6 episoade!) iar Paramount+ (SkyShowtime la noi) a început să șteargă anul trecut zeci de seriale slabe de pe platforma sa.
Deci loc de strâns cureaua pentru a rămâne cu producții mai calitative ar fi. Iar în acest sens faptul că directorii studiourilor sunt acum mult mai atenți la proiectele la care dau undă verde nu e deloc neapărat un lucru rău.
Până să ajungă pe marile ecrane un film trece pe la scenariști, regizor, producători executivi, în cazul serialelor adăugându-se și „showrunner”-ul. Având atâtea filtre care teoretic ar trebui să exercite anumite forme de control, nu poți să nu te întrebi câteodată cum reușește să ajungă în fața ta un produs final atât de prost.
Prin urmare, „Marea Contracție” de care se plâng cei de la Hollywood ar putea fi chiar o veste excelentă pentru spectatorii plătitori de bilete sau abonamente. Dar mai există un pericol care nu cred că ar trebui ignorat: ca directorii studiourilor să devină prea economi și să anuleze sau nu aprobe niciodată producții de calitate, dar cu potențial de încasări sau vizionare mai redus.
Așadar, cea mai onestă concluzie cred că ar fi că timpul ne va arăta dacă vom avea într-adevăr parte de filme și seriale mai bune.
Dacă ne uităm însă pe termen scurt, există motive de optimism.
Disney+ va veni la sfârșitul acestei luni cu un serial Shogun; Netflix lansează luna viitoare 3 Body Problem, un serial sci-fi bazat pe una dintre cele mai bune cărți recente ale genului; tot în martie HBO Max va lansa The Regime, o mini-serie de dramă politică de la producătorii Succesion (plus sezonul 2 al House of the Dragon vara aceasta); iar SkyShowtime, pe lângă destule seriale interesante, vine în streaming cu multe din marile filme blockbuster din cinematografe, anunțând chiar săptămâna aceasta că Oppenheimer va putea fi văzut pe platformă din 21 martie.
Ah, iar în cinematografe urmează să apară Dune: Part Two al lui Denis Villeneuve pe 1 martie.
Deci nu cred că e cazul nici să disperăm, că n-a rămas industria cinematografică chiar fără idei, doar că nu sunt mereu cele mai bune. Iar „Marea Contracție” probabil nu ar trebui să ne îngrijoreze prea tare, că Hollywood stă oricum pe un munte de bani.
Sper că ți-a plăcut ediția specială de weekendul acesta a Nerd Alert, în caz că ești curios să citești și rubrica de săptămâna trecută, o poți găsi aici: