Sari direct la conținut

Cazul tinerilor care mor la birou. Andra Pintican, expert HR: „Angajații trebuie să învețe să spună NU”

HotNews.ro
Oboseala extremă la muncă poate conduce la probleme serioase de sănătate FOTO: Shutterstock
Oboseala extremă la muncă poate conduce la probleme serioase de sănătate FOTO: Shutterstock

O tânără de 27 de ani din București și-a pierdut viața la locul de muncă, după ce a suferit un infarct. În dimineața respectivă, ea leșinase de două ori, dar nu i s-a permis să plece acasă sau să primească asistență medicală corespunzătoare. Martorii susțin că stresul și presiunea constantă de la birou au jucat un rol major în această tragedie. O altă tânără, din Timișoara, s-a sinucis după ce firma la care lucra a pus foarte multă presiune pentru a-și crește performanța „peste noapte”. Aceste cazuri au readus în atenție problemele legate de sănătatea mintală și fizică a angajaților din România, ridicând întrebări despre condițiile de lucru și despre lipsa de susținere în fața unor situații critice.

Potrivit Raportului „Ce ROST are sănătatea mintală la locul de muncă în România?”, lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, marcată în fiecare an pe 10 octombrie, aproape o treime dintre angajați nu au discutat niciodată despre sănătatea lor mintală în cadrul organizației în care lucrează. Frica de repercusiuni sau sentimentul că ar putea fi percepuți ca slabi îi determină pe mulți să păstreze tăcerea, chiar și în fața unor dificultăți evidente. De asemenea, datele raportului arată că un procent semnificativ dintre angajați își amână constant îngrijirea personală – mese, vizite medicale sau timp de odihnă – din cauza cerințelor locului de muncă.

Pentru a înțelege mai bine cum angajații pot aborda aceste situații și cum să evite tăcerea atunci când sănătatea lor este în pericol, am discutat cu Andra Pintican, fondatoarea Școlii de HR și a platformei Airost.ro. Experta în resurse umane și wellbeing organizațional a explicat pașii concreți pe care angajații îi pot face pentru a-și proteja sănătatea, indiferent de provocările pe care le întâmpină la locul de muncă.

„Ia atitudine, documentează orice episod de abuz”

SmartLiving.ro: Recent, o tânără de 27 de ani a murit la birou, după ce ar fi leșinat de două ori, dar nu i s-a permis să plece acasă sau să primească ajutor medical la timp. Ce pot face angajații care se confruntă cu stres și presiuni asemănătoare, pentru a evita să ajungă într-o astfel de situație extremă? Cum pot să își facă vocea auzită atunci când sănătatea lor este pusă în pericol?

Andra Pintican: Din păcate, astfel de situații tragice ne arată cât de mult trebuie să regândim modul în care ne raportăm la muncă și sănătatea noastră. Angajații trebuie să înțeleagă că sănătatea lor, fizică sau mintală, trebuie să fie întotdeauna prioritară. Vocea lor contează și este esențial să învețe să spună „nu” atunci când simt că ceva nu este în regulă.Dacă te confrunți cu un mediu care îți pune în pericol sănătatea, ia atitudine, documentează orice episod de abuz sau ignorarea nevoilor tale și caută sprijin din exterior – de la colegi de încredere, sindicate sau chiar autorități.

Sănătatea mintală, subiect colectiv, nu individual

SmartLiving.ro:⁠ ⁠Tema de anul acesta a Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, marcată pe 10 octombrie, o reprezintă Sănătatea mintală la locul de muncă. Raportul „Ce ROST are sănătatea mintală la locul de muncă în România?” arată că 32% dintre angajați nu au discutat niciodată despre sănătatea lor mintală la muncă. Ce sfaturi le puteți oferi angajaților pentru a începe astfel de discuții și pentru a depăși frica sau rușinea de a vorbi despre aceste probleme?

Andra Pintican: Este clar că ne lipsește un cadru sănătos pentru astfel de discuții și de aceea, frica și rușinea apar atât de des. Pentru a începe, le-aș sugera angajaților să pornească de la a discuta cu persoane de încredere, cum ar fi colegi sau manageri cu care au o relație bună.

Pot să își exprime îngrijorările în conversații informale, să se concentreze pe impactul pe care stresul îl are asupra performanței lor și să sugereze inițiative care să ajute toată echipa, nu doar pe ei în mod individual. Este important să privim sănătatea mintală ca pe un subiect colectiv, nu individual, iar vocea lor poate deschide un dialog mult așteptat.

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de wellbeing www.smartliving.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro